1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, 2 pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. 3 Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. 5 Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, 6 care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită , 7 și propovăduitorul și apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăț pe neamuri credința și adevărul. 8 Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli. 9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, 10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. 11 Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. 12 Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. 13 Căci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva. 14 Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. 15 Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiește cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.
Nevoia de rugăciune pentru toţi oamenii
1 Astfel, vă îndemn, mai înainte de toate, să înălţaţi cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, 2 pentru împăraţi şi pentru toţi cei care conduc, ca să trăim în pace şi în linişte, cu toată evlavia şi cuviinţa. 3 Acesta este un lucru bun şi plăcut înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea adevărului. 5 Fiindcă există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Iisus Hristos, 6 care s-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi – şi ca mărturie adusă la timpul potrivit. 7 Pentru acest lucru am fost eu făcut propovăduitor şi apostol – spun adevărul, nu mint – învăţător al neamurilor în credinţă şi adevăr.
Sfaturi pentru rugăciune
8 Prin urmare, vreau ca bărbaţii să se roage pretutindeni, înălţându-şi mâinile curate, fără mânie şi fără îndoieli.
9 De asemenea, şi femeile, să se roage îmbrăcându-se decent, cu modestie şi cuminţenie, fără pieptănături pretenţioase, aur, mărgăritare sau veşminte costisitoare, 10 ci cu fapte bune, aşa cum li se cuvine unor femei care spun că sunt evlavioase. 11 Femeia să primească învăţătura în linişte, în deplină supunere. 12 Femeia să nu-l înveţe pe bărbat şi nici să-l stăpânească; dimpotrivă, să fie liniştită. 13 Fiindcă mai întâi a fost plăsmuit Adam, apoi Eva. 14 Şi nu Adam a fost înşelat, ci femeia a fost înşelată şi a păcătuit; 15 însă va fi mântuită prin naşterea de copii, dacă rămâne în credinţă, iubire şi sfinţenie, şi în cuminţenie.