1 Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niște frați; 2 pe femeile bătrâne, ca pe niște mame; pe cele tinere, ca pe niște surori, cu toată curăția. 3 Cinstește pe văduvele care sunt cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și-a pus nădejdea în Dumnezeu și stăruiește zi și noapte în cereri și rugăciuni. 6 Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă. 7 Poruncește și aceste lucruri, ca să fie fără vină. 8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. 9 O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puțin de șaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat, 10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeți, să fi spălat picioarele sfinților, să fi ajutat pe cei nenorociți, să fi dat ajutor la orice faptă bună. 11 Dar pe văduvele tinere să nu le primești, pentru că, atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou 12 și se fac vinovate de faptul că își calcă credința dintâi. 13 Totodată se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit. 14 Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară, 15 căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana. 16 Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve. 17 Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora. 18 Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate” și „Vrednic este lucrătorul de plata lui”. 19 Împotriva unui prezbiter
să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori. 20 Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică. 21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, și să nu faci nimic cu părtinire. 22 Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă și să nu te faci părtaș păcatelor altora; pe tine însuți păzește-te curat. 23 Să nu mai bei numai apă, ci să iei și câte puțin vin din pricina stomacului tău și din pricina deselor tale îmbolnăviri. 24 Păcatele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. 25 Tot așa și faptele bune sunt cunoscute; și cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse.
Sfatuirea şi ajutarea credincioşilor
1 Pe cel bătrân nu-l mustra, ci îndeamnă-l ca pe un tată, pe cei tineri ca pe nişte fraţi, 2 pe bătrâne ca pe nişte mame, pe tinere ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
3 Respectă văduvele, pe cele ce sunt cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe mai întâi să-şi dovedească evlavia faţă de propria lor familie şi să-şi răsplătească părinţii, fiindcă acest lucru este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi stăruie în cereri şi rugăciuni zi şi noapte, 6 însă văduva care trăieşte în plăceri, deşi trăieşte, este moartă. 7 Porunceşte-le aceste lucruri, ca să nu li se poată reproşa nimic. 8 Dacă cineva nu se îngrijeşte de ai săi, şi mai ales de cei din casa lui, atunci acesta îşi tăgăduieşte credinţa şi este mai rău decât un necredincios. 9 Ca să fie înscrisă şi ajutată ca văduvă, o femeie trebuie să aibă mai mult de şaizeci de ani, să fi fost femeia unui singur bărbat, 10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune: să fi crescut copii, să fi fost ospitalieră, să fi spălat picioarele sfinţilor, să-i fi ajutat pe cei în necazuri, să se fi dedicat tuturor faptelor bune. 11 Însă văduvele tinere să nu fie numărate printre ele, fiindcă atunci când dorinţele trupeşti le îndepărtează de Hristos vor să se mărite 12 şi se fac vinovate, încălcându-şi făgăduinţa dintâi. 13 În acelaşi timp se învaţă să fie leneşe şi să umble din casă în casă, şi nu numai că devin leneşe, dar şi bârfitoare şi iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. 14 Prin urmare, vreau ca văduvele tinere să se căsătorească, să aibă copii, să aibă grijă de casă şi să nu-i dea potrivnicului nici un prilej de ocară, 15 fiindcă unele s-au şi rătăcit deja şi îl urmează pe Satana. 16 Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are văduve în familie, să se îngrijească de ele şi să nu împovăreze Biserica, pentru ca aceasta să se poată îngriji de cele cu adevărat văduve.
17 Prezbiterii care conduc bine să fie consideraţi vrednici de o cinste îndoită, mai ales cei care se ostenesc cu învăţătura şi cuvântul. 18 Pentru că Scriptura spune: Să nu legi gura boului care treieră! şi Vrednic este lucrătorul de plata sa! 19 Împotriva unui prezbiter să nu primeşti nici o învinuire decât dacă vine de la doi sau trei martori. 20 Pe cei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, pentru ca şi ceilalţi să se teamă. 21 Înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos Iisus şi a îngerilor aleşi, te îndemn stăruitor să păzeşti aceste lucruri, fără prejudecăţi şi fără părtinire. 22 Nu te grăbi să-ţi pui mâinile peste cineva, ca nu cumva să te faci părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat! 23 De acum înainte să nu bei doar apă, ci şi puţin vin, din cauza stomacului tău şi a deselor tale slăbiciuni.
24 Păcatele unora sunt vădite şi cunoscute înainte de judecată, în timp ce ale altora sunt date la iveală atunci. 25 La fel şi faptele bune sunt vădite, iar cele care sunt altfel nu pot fi ascunse.