Apostolii mincinoși
1 O, de ați putea suferi puțintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiți-mă! 2 Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată . 3 Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la curăția și credincioșia care este față de Hristos. 4 În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiți un alt duh pe care nu l-ați primit, sau o altă evanghelie , pe care n-ați primit-o, o, cum îl îngăduiți de bine! 5 Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceștia „nespus de aleși”! 6 Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă și în cunoștință, și am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul și în toate privințele. 7 Sau am făcut un păcat când m-am smerit pe mine însumi ca să fiți înălțați voi și v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? 8 Am despuiat alte Biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. 9 Și când eram la voi și m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui, căci de nevoile mele au îngrijit frații , când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit și mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. 10 Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ținuturile Ahaiei! 11 Pentru ce ?… Pentru că nu vă iubesc?… Știe Dumnezeu! 12 Dar lucrez și voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej ca să poată fi găsiți deopotrivă cu mine în lucrurile cu care se laudă. 13 Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. 14 Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15 Nu este mare lucru dar dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.
Necazurile apostolului
16 Iarăși spun: Să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altminteri, suferiți-mă măcar ca nebun, ca să mă laud și eu puțintel. 17 Ce spun în această îndrăzneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca și cum aș spune din nebunie. 18 De vreme ce mulți se laudă după firea pământească, mă voi lăuda și eu. 19 Doar voi suferiți cu plăcere pe nebuni, voi , care sunteți înțelepți! 20 Dacă vă robește cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă privește cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiți! 21 Spre rușinea mea o spun că am fost slabi! Totuși, orice poate să pună înainte cineva – vorbesc în nebunie – pot pune și eu înainte. 22 Sunt ei evrei? Și eu sunt! Sunt ei israeliți? Și eu sunt! Sunt ei sămânță a lui Avraam? Și eu sunt! 23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieșit din minți. – Eu sunt și mai mult. În osteneli , și mai mult; în temnițe, și mai mult; în lovituri , fără număr; de multe ori în primejdii de moarte ! 24 De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării. 26 Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși, 27 în osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte! 28 Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. 29 Cine este slab și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard? 30 Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. 31 Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, știe că nu mint!… 32 În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. 33 Dar am fost dat jos pe o fereastră într-o coșniță, prin zid, și am scăpat din mâinile lor.
Pavel şi apostolii falşi
1 Ah! Dacă aţi putea răbda puţină nebunie din partea mea! Dar, chiar aşa, răbdaţi-mă! 2 Căci sunt gelos pentru voi cu gelozia lui Dumnezeu! V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată, 3 dar mă tem ca nu cumva gândurile voastre să fie abătute de la simplitatea şi de la curăţia lui Hristos, aşa cum şi şarpele a amăgit-o pe Eva cu şiretenia lui. 4 Într-adevăr, dacă vine cineva şi vă vesteşte un alt Iisus, pe care nu L-am vestit noi, sau dacă primiţi un alt Duh, pe care nu L-aţi primit, sau o altă evanghelie, pe care nu aţi primit-o, ce bine îl primiţi! 5 Totuşi eu nu cred că am fost cu ceva mai prejos decât aceşti apostoli „nemaipomeniţi”! 6 Dar dacă sunt, cumva, nepriceput în vorbire, nu sunt şi în cunoaştere, aşa cum v-am arătat în toate felurile şi mereu.
7 Am făcut oare un păcat umilindu-mă astfel încât voi să fiţi înălţaţi când v-am predicat fără plată evanghelia lui Dumnezeu? 8 Am păgubit alte Biserici, primind de la ele plată, ca să vă slujesc vouă! 9 Chiar şi între voi, când am dus lipsă, nu am fost pentru nimeni o povară, fiindcă nevoia mi-au acoperit-o fraţii care au venit din Macedonia şi în toate am avut şi voi avea grijă să nu vă fiu o povară. 10 Pe adevărul lui Hristos care este în mine, această pricină de laudă nu îmi va fi luată în ţinuturile Ahaiei! 11 De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie!
12 Dar fac aceasta şi o voi face ca să le înlătur orice prilej celor ce caută prilej să fie socotiţi deopotrivă cu noi în lucrurile cu care se mândresc. 13 Astfel de oameni sunt apostoli falşi, lucrători vicleni care se prefac apostoli ai lui Hristos. 14 Şi nu e de mirare! Fiindcă însuşi Satan se preface în înger de lumină. 15 De aceea nu e lucru mare dacă şi slujitorii lui se prefac că sunt slujitori ai dreptăţii. Sfârşitul lor va fi pe măsura faptelor lor.
Suferinţele lui Pavel
16 Vă spun încă o dată: să nu creadă nimeni că sunt om fără minte! Sau mai degrabă socotiţi-mă ca pe un om fără minte, ca să mă pot lăuda şi eu puţin. 17 Ceea ce spun când mă laud, nu spun de la Domnul, ci ca şi cum aş vorbi fără minte. 18 De vreme ce atât de mulţi se laudă cu lucruri omeneşti, mă voi lăuda şi eu. 19 Căci voi, care sunteţi înţelepţi, îi răbdaţi cu bucurie pe cei fără de minte! 20 Fiindcă voi răbdaţi dacă cineva vă subjugă, vă mănâncă, vă ia în stăpânire, se poartă cu trufie sau dacă vă loveşte: 21 cu ruşine o spun, am fost slabi! Dar, orice ar îndrăzni cineva – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu! 22 Sunt ei evrei? Sunt şi eu! Sunt ei israeliţi? Sunt şi eu! Sunt ei seminţia lui Avraam? Sunt şi eu! 23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca ieşit din minţi – eu sunt mai mult: în osteneli şi mai mult, în închisori, şi mai mult, în bătăi, cu mult mai mult, adesea fiind chiar aproape de moarte. 24 De cinci ori am primit de la iudei cele treizeci şi nouă de lovituri, 25 de trei ori am fost bătut cu vergile, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori am naufragiat, petrecând o zi şi-o noapte în largul mării, 26 adesea în călătorii, în primejdiile râurilor, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din partea celor din neamul meu, în pericole din partea neamurilor, în primejdii în cetate, în primejdii în deşert, în primejdii pe mare, în primejdii printre fraţii falşi, 27 în muncă grea şi în osteneală, adesea veghind, flămând şi însetat, de multe ori postind, înfrigurat şi gol. 28 Şi, pe lângă lucrurile din afară, mai aveam şi grija mea de fiecare zi, neliniştea pentru toate Bisericile. 29 Cine este slab fără să fiu şi eu slab? Cine este ispitit la păcat fără să-mi pese şi mie?
30 Dacă ar fi să mă mândresc, m-aş mândri cu slăbiciunea mea. 31 Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. 32 În Damasc, etnarhul regelui Areta păzea cetatea Damascului ca să mă aresteze, 33 dar am fost coborât într-un coş, pe lângă zid, şi am scăpat din mâinile lui.