1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus, 2 către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru! 3 Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși-strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte. 4 Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că și în tine. 6 De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 8 Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. 9 El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii, 10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie. 11 Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al neamurilor. 12 Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea. 13 Dreptarul învățăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ține-l cu credința și dragostea care este în Hristos Isus. 14 Lucrul acela bun care ți s-a încredințat păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi. 15 Știi că cei ce sunt în Asia toți m-au părăsit ; între alții și Figel și Ermogen. 16 Domnul să-Și verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat și nu i-a fost rușine de lanțul meu. 17 Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă și m-a găsit. 18 Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul în „ziua aceea”. Tu știi foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.
Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, potrivit cu făgăduinţa vieţii în Hristos Iisus, 2 către Timotei, copilul meu iubit: har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.
Mulţumire şi încurajare
3 Îi mulţumesc lui Dumnezeu, pe care Îl slujesc, asemenea strămoşilor mei, cu o conştiinţă curată, atunci când te pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, zi şi noapte. 4 Îmi aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi amintesc de credinţa ta sinceră pe care au avut-o mai întâi bunica ta Loida şi mama ta Eunice şi pe care acum sunt sigur că o ai şi tu.
6 Din această cauză, îţi aduc aminte să aprinzi tot mai mult harul lui Dumnezeu care este în tine, prin punerea mâinilor mele, 7 fiindcă Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de iubire şi de înţelepciune.
8 De aceea, să nu te ruşinezi să-L mărturiseşti pe Domnul nostru şi nici de mine, cel întemniţat pentru El. Dimpotrivă, suferă împreună cu mine pentru evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu, 9 care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci potrivit planului şi harului Său. Acest har ne-a fost dăruit în Hristos Iisus mai înainte de începutul veacurilor, 10 însă acum a fost făcut cunoscut prin venirea Mântuitorului nostru Hristos Iisus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin evanghelie. 11 Pentru această evanghelie eu am fost ales predicator, apostol şi învăţător 12 şi de aceea sufăr toate acestea. Dar nu mă ruşinez, fiindcă ştiu în Cine am crezut şi sunt încredinţat că El are puterea să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea.
13 Păstrează modelul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi în iubirea care sunt în Hristos Iisus. 14 Păzeşte comoara cea bună care ţi-a fost încredinţată, prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi.
15 Tu ştii că toţi cei din Asia m-au părăsit, printre care şi Fighel şi Ermogen. 16 Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor căci de multe ori m-a îmbărbătat şi nu i-a fost ruşine de lanţurile mele, 17 dimpotrivă, venind în Roma, m-a căutat stăruitor şi m-a găsit. 18 Domnul să aibă milă de el în ziua aceea! Şi cât de mult m-a ajutat în Efes, tu ştii prea bine.