1 Te rog fierbinte , înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: 2 propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră , ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. 3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. 4 Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. 5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba. 6 Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. 7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. 8 De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. 9 Caută de vino curând la mine. 10 Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit, în Dalmația. 11 Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă. 12 Pe Tihic l-am trimis la Efes. 13 Când vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, și cărțile, mai ales pe cele de piele. 14 Alexandru , căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. 15 Păzește-te și tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre. 16 La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta! 17 Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine și s-o audă toate neamurile. Și am fost izbăvit din gura leului. 18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui, ca să intru în Împărăția Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. 19 Spune sănătate Priscilei și lui Aquila și casei lui Onisifor. 20 Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. 21 Caută de vino înainte de iarnă. Eubul și Pudens, Linus, Claudia și toți frații îți trimit sănătate. 22 Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.
1 Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, care va judeca viii şi morţii, şi înaintea Împărăţiei Lui şi a venirii Lui: 2 vesteşte cuvântul, stăruie la vreme potrivită dar şi nepotrivită, mustră, îndeamnă, cu multă răbdare şi în toată învăţătura. 3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci, dornici să îşi desfete auzul, îşi vor lua învăţători după propriile lor pofte 4 şi nu vor mai asculta adevărul, ci se vor abate către basme . 5 Tu, însă, fii treaz în toate, îndură suferinţele, fă-ţi lucrarea de evanghelist, împlineşte-ţi slujirea!
Încheierea slujirii lui Pavel; rugăminţi
6 Cât despre mine, eu sunt oferit deja ca jertfă, iar timpul plecării mele s-a apropiat. 7 Am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit călătoria, am păzit credinţa. 8 De acum mi s-a pregătit cununa dreptăţii, pe care, în ziua aceea, mi-o va dărui Domnul, Judecătorul cel Drept, nu numai mie, ci şi tuturor celor care îi iubesc venirea.
9 Străduieşte-te să vii cât mai curând la mine, 10 fiindcă Dimas, din iubire pentru veacul de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic, iar Crescent, în Galatia, Tit, în Dalmaţia. 11 Doar Luca a rămas cu mine. Adu-l şi pe Marcu pentru că îmi este de folos în slujire. 12 Pe Tihic l-am trimis la Efes. 13 Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troas, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.
14 Alexandru, arămarul, mi-a făcut mult rău; îi va răsplăti Domnul după faptele lui. 15 Păzeşte-te şi tu de el, fiindcă s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre.
16 La prima mea apărare, nimeni nu mi-a venit în ajutor, dimpotrivă, toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală! 17 Dar Domnul mi-a stat în ajutor şi m-a întărit, pentru ca prin mine vestirea evangheliei să fie împlinită şi toate neamurile să o audă. Iar eu am fost izbăvit din gura leului. 18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui pentru Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava, în vecii vecilor. Amin!
Salutări finale
19 Îmbrăţişează-i pe Prisca şi pe Acvila, şi pe cei din casa lui Onisifor. 20 Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav. 21 Străduieşte-te să vii înainte să înceapă iarna. Te îmbrăţişează Eubul, Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii.
22 Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi!