Întoarcerea lui Saul
1 Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2 și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. 3 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. 4 El a căzut la pământ și a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” 5 „Cine ești Tu, Doamne?”, a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.” 6 Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te” , i-a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.” 7 Oamenii care-l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâini și l-au dus în Damasc. 9 Trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic. 10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. 11 Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars . Căci iată, el se roagă. 12 Și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.” 13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim, 14 ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor , înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel; 16 și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” 17 Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.” 18 Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat. 19 După ce a mâncat, a prins iarăși putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. 20 Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toți cei ce-l ascultau rămâneau uimiți și ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i ducă legați înaintea preoților celor mai de seamă?” 22 Totuși Saul se întărea din ce în ce mai mult și făcea de rușine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
Iudeii caută să omoare pe Saul
23 După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare, 24 și uneltirea lor a ajuns la cunoștința lui Saul. Porțile erau păzite zi și noapte, ca să-l omoare. 25 Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat și l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coșniță. 26 Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. 27 Atunci , Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli și le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. 28 De atunci se ducea și venea împreună cu ei în Ierusalim 29 și propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea și se întreba și cu evreii care vorbeau grecește , dar ei căutau să-l omoare. 30 Când au aflat frații de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea și l-au pornit la Tars.
Vindecarea lui Enea
31 Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea și Samaria, se întărea sufletește și umbla în frică de Domnul și, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulțea. 32 Pe când cerceta Petru pe toți sfinții, s-a coborât și la cei ce locuiau în Lida. 33 Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat. 34 „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te și fă-ți patul.” Și Enea s-a sculat îndată. 35 Toți locuitorii din Lida și din Sarona l-au văzut și s-au întors la Domnul.
Învierea Tabitei
36 În Iope, era o uceniță numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii. 37 În vremea aceea, s-a îmbolnăvit și a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus . 38 Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.” 39 Petru s-a sculat și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând și i-au arătat hainele și cămășile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. 40 Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat și s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup și a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii și, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. 41 El i-a dat mâna și a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinți și pe văduve și le-a pus-o înainte vie. 42 Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope și mulți au crezut în Domnul. 43 Petru a rămas multe zile în Iope, la un tăbăcar numit Simon .
Convertirea lui Saul pe drumul spre Damasc
1 În vremea aceasta, Saul răspândea ameninţare şi moarte împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2 şi i-a cerut scrisori pentru sinagogile din Damasc, aşa încât pe oricine va găsi că aparţine Căii, fie bărbaţi fie femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3 În timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer; 4 a căzut la pământ şi a auzit o voce care i-a zis: „Saule, Saule, de ce Mă persecuţi?” 5 El i-a răspuns „Cine eşti tu, Doamne?” iar Domnul i-a spus: „Eu sunt Iisus pe care îl persecuţi. 6 Acum ridică-te şi intră în cetate şi ţi se va spune acolo ce trebuie să faci!” 7 Bărbaţii care călătoreau împreună cu el au rămas muţi de uimire, pentru că auzeau vocea, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a ridicat de la pământ şi şi-a deschis ochii, dar nu putea să vadă nimic. Atunci, ducându-l de mână, au mers cu el până în Damasc. 9 Timp de trei zile n-a văzut, n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10 În Damasc era un credincios pe nume Anania şi Domnul i-a vorbit într-o viziune: „Anania!”, iar el i-a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” 11 Domnul i-a spus: „Ridică-te şi mergi pe strada numită Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe Saul din Tars. Iată, el se roagă 12 şi, într-o viziune, a văzut pe cineva numit Anania care a intrat şi şi-a pus mâinile peste el ca să vadă din nou.” 13 Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulţi despre omul acesta, cât rău le-a făcut sfinţilor din Ierusalim. 14 Şi aici are putere de la marii preoţi să îi lege pe toţi cei care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este cel pe care l-am ales să vestească Numele Meu în faţa neamurilor, împăraţilor şi fiilor lui Israel. 16 Eu am să-i arăt tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” 17 Anania a plecat şi a intrat în casă, şi-a pus mâinile peste Saul şi i-a zis: „Frate Saul, Domnul m-a trimis, Iisus cel care ţi s-a arătat pe drum, ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duhul Sfânt.” 18 Imediat de pe ochii lui au căzut un fel de solzi şi a văzut din nou. Apoi s-a ridicat şi a fost botezat. 19 Pe urmă a mâncat ceva şi a prins putere.
Saul a mai rămas câteva zile în Damasc cu ucenicii. 20 Imediat a început să-l vestească pe Iisus în sinagogi şi să arate că El este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toţi cei ce-l auzeau erau uimiţi şi ziceau: „Nu este el cel care îi ucidea în Ierusalim pe cei ce chemau Numele acesta? Şi nu a venit el aici ca să îi ducă legaţi la marii preoţi?” 22 Dar Saul devenea tot mai puternic în duh şi îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedindu-le că Iisus este Mesia.
23 Atunci, după ce au trecut câteva zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. 24 Saul însă a aflat despre planul lor. Porţile cetăţii erau păzite zi şi noapte ca să-l omoare, dar 25 credincioşii l-au luat noaptea şi l-au dat jos peste zid, într-un coş.
Mărturia lui Saul în Ierusalim
26 Când a ajuns în Ierusalim, Saul a încercat să se apropie de ucenicii Domnului, dar toţi se temeau şi nu-l credeau că a devenit şi el ucenic. 27 Atunci Barnaba l-a luat şi l-a adus înaintea apostolilor şi le-a istorisit cum l-a văzut pe Domnul pe când călătorea şi cum i-a vorbit Domnul şi cum a predicat cu îndrăzneală în Damasc în Numele lui Iisus. 28 Şi a început să meargă împreună cu ei în Ierusalim şi în afara Ierusalimului, predicând cu îndrăzneală în Numele Domnului. 29 Vorbea şi îi înfrunta pe iudeii elenişti, iar ei încercau să-l omoare. 30 Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au adus în Cezareea şi l-au trimis la Tars.
31 Biserica trăia în pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea şi vieţuia în teamă de Domnul şi, cu mângâierea Duhului Sfânt, creştea.
Minunile lui Petru: vindecarea lui Enea şi învierea Tabitei
32 Petru, pe când îi vizita pe toţi sfinţii, s-a dus şi la cei ce locuiau în cetatea Lida. 33 Acolo a găsit un om numit Enea care era paralizat la pat de opt ani. 34 Petru i-a zis: „Enea, Iisus Hristos te vindecă, ridică-te şi strânge-ţi patul!” iar el s-a ridicat îndată. 35 Toţi cei din Lida şi din Saron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.
36 În Iope locuia o ucenică pe nume Tabita, care înseamnă Gazelă . Femeia aceasta făcea multe fapte bune şi era foarte milostivă. 37 Tocmai în vremea aceea s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci oamenii au spălat-o şi au pus-o în camera de sus. 38 Lida este aproape de Iope, iar când ucenicii au auzit că Petru era acolo, au trimis doi bărbaţi să-l roage: „Vino repede la noi!” 39 Petru s-a ridicat şi a plecat cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus şi toate văduvele l-au înconjurat plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le ţesea Tabita împreună cu ele, când trăia. 40 El i-a scos pe toţi afară şi a îngenuncheat. S-a rugat, s-a întors spre trupul ei şi i-a zis: „Tabita, ridică-te!” iar ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a ridicat în capul oaselor. 41 El i-a dat mâna, a ridicat-o în picioare şi i-a chemat pe toţi sfinţii şi pe văduve şi le-a dat-o înapoi vie. 42 Vestea s-a răspândit pretutindeni în Iope şi mulţi au crezut în Domnul. 43 Petru a mai rămas o bună bucată de vreme în Iope şi a locuit la un tăbăcar numit Simon.