1 Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, 2 în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării . 3 Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5 măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). 6 El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești , în Hristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. 8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. 11 De aceea, voi, care altădată erați neamuri din naștere, numiți netăiați împrejur de către aceia care se cheamă tăiați împrejur și care sunt tăiați împrejur în trup de mâna omului, 12 aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum , în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați , ați fost apropiați prin sângele lui Hristos. 14 Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea 15 și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, 16 și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. 17 El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape. 18 Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh. 19 Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, 20 fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. 21 În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. 22 Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.
De la moarte la viaţă
1 Voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi păcatelor voastre 2 în care trăiaţi cândva, potrivit cu veacul acestei lumi, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, duhul care lucrează acum în cei neascultători. 3 Între ei eram şi noi cândva, trăind în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor, şi eram din fire sub mânia lui Dumnezeu, ca şi ceilalţi. 4 Însă Dumnezeu, cel ce este bogat în milă, datorită marii Lui iubiri pentru noi, 5 pe când eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a înviat împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi! 6 El ne-a înviat împreună cu Hristos şi ne-a aşezat împreună cu El în ceruri, în Hristos Iisus, 7 pentru ca în veacurile viitoare să arate covârşitoarea bogăţie a harului Său, în bunătatea Sa faţă de noi, în Hristos Iisus. 8 Fiindcă prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi lucrul acesta nu este de la voi, este darul lui Dumnezeu, 9 nu prin fapte, pentru ca nimeni să nu se laude. 10 Fiindcă noi suntem făpturile Lui, creaţi în Hristos Iisus, pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit de mai înainte, ca să le împlinim.
Una în Hristos
11 De aceea, amintiţi-vă că în trecut voi, cei care eraţi păgâni prin naştere, numiţi „necircumcişi” de către cei numiţi „circumcişi”, dar circumcişi în trup de către oameni, 12 amintiţi-vă că în vremea aceea eraţi fără Hristos, despărţiţi de poporul lui Israel şi străini de legămintele întemeiate pe făgăduinţa lui Dumnezeu, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. 13 Acum însă, în Iisus Hristos, voi, care în trecut eraţi departe aţi fost aduşi aproape, prin sângele lui Hristos.
14 Fiindcă El este pacea noastră, Cel ce a făcut din două popoare unul singur şi a dărâmat zidul care le despărţea, desfiinţând în trupul Său duşmănia dintre ele, 15 Legea poruncilor cu prescripţiile ei. El a făcut toate acestea ca din cei doi să facă în El Însuşi un singur om nou, făcând pace, 16 şi prin cruce să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, nimicind prin ea duşmănia. 17 El a venit şi a vestit pacea pentru voi, cei care eraţi departe, şi pacea pentru cei care erau aproape, 18 fiindcă prin El, şi unii şi alţii, într-un singur Duh, avem calea deschisă spre Tatăl. 19 Prin urmare, nu mai sunteţi străini şi fără drepturi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu, 20 zidiţi pe temelia Apostolilor şi a Profeţilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. 21 În El, toată construcţia este bine alcătuită şi creşte pentru a fi un templu sfânt, în Domnul. 22 În El, sunteţi zidiţi şi voi, pentru a fi o casă a lui Dumnezeu, în Duhul.