1 Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. 2 Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu. 3 Curvia sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți. 4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase , ci mai degrabă cuvinte de mulțumire. 5 Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli , n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. 6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. 7 Să nu vă întovărășiți dar deloc cu ei. 8 Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. 9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. 10 Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului 11 și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le . 12 Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns. 13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. 14 De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.” 15 Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. 16 Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. 17 De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului. 18 Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. 19 Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. 20 Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos. 21 Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos. 22 Nevestelor , fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului, 23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. 24 Și, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. 25 Bărbaților , iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, 26 ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt , 27 ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată , fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. 28 Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. 29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; 30 pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. 31 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup.” 32 Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos și despre Biserică). 33 Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat.
Trăirea în dragoste şi puritate
1 Urmaţi-L deci pe Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi 2 şi trăiţi în iubire, după cum şi Hristos ne-a iubit şi s-a dat pe Sine lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă. 3 Iar desfrânare şi orice fel de necurăţie sau lăcomie nici să nu se pomenească între voi, aşa cum se cuvine sfinţilor, 4 nici cuvinte fără ruşine, vorbire prostească sau glume murdare, lucruri care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulţumire. 5 Să ştiţi lucrul acesta: nici un desfrânat sau necurat sau lacom de avere – care, de fapt, este un idolatru – nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
Trăirea în lumină
6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe goale. Din cauza unor astfel de lucruri vine mânia lui Dumnezeu asupra celor neascultători . 7 Aşa că nu vă faceţi părtaşi cu ei! 8 Dacă în trecut eraţi întuneric, acum sunteţi lumină în Domnul. Trăiţi aşadar, ca fii ai luminii 9 – pentru că rodul luminii stă în tot ce e bun, drept şi adevărat – 10 şi deosebiţi ceea ce este bine plăcut Domnului. 11 Nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă daţi-le pe faţă, 12 fiindcă este o ruşine chiar şi a vorbi despre lucrurile pe care ei le săvârşesc în ascuns. 13 Toate lucrurile date pe faţă, sunt arătate de lumină, 14 pentru că tot ce este arătat este lumină. De aceea se spune:
Trezeşte-te, tu, cel ce dormi,
şi ridică-te dintre cei morţi
şi te va lumina Hristos!
15 Aveţi deci grijă cum trăiţi, nu ca nişte oameni neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, 16 răscumpărând timpul, fiindcă zilele sunt rele. 17 De aceea, nu fiţi fără minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. 18 Şi nu vă îmbătaţi cu vin, pentru că duce la destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duhul Sfânt, 19 rostind între voi psalmi, imnuri şi cântări duhovniceşti, cântând şi lăudându-L pe Domnul cu inima voastră, 20 mulţumind întotdeauna pentru toate lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Familia creştină
21 Fiţi supuşi unii altora, în teamă de Hristos, 22 soţiile faţă de soţii lor, ca Domnului, 23 pentru că bărbatul este capul femeii, după cum şi Hristos este capul şi Mântuitorul Bisericii, trupul Său. 24 Şi după cum Biserica se supune lui Hristos, tot astfel şi soţiile să fie supuse soţilor, în toate privinţele. 25 Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, 26 ca să o sfinţească, după ce a curăţit-o cu apă, prin cuvânt, 27 ca El Însuşi să o aducă înaintea sa, Biserică slăvită, fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. 28 Tot aşa sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile lor trupuri. Cel ce îşi iubeşte soţia, pe sine se iubeşte. 29 Fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte şi îl îngrijeşte, după cum face şi Hristos cu Biserica, 30 pentru că noi suntem membre ale trupului Său. 31 De aceea îşi va lăsa omul tatăl şi mama şi se va uni cu femeia sa şi cei doi vor deveni un singur trup. 32 Taina aceasta este mare – vorbesc despre Hristos şi Biserică. 33 Astfel, fiecare dintre voi să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi respecte soţul.