Maria Îi toarnă mir pe picioare
1 Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort și pe care îl înviase din morți. 2 Acolo, I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce ședeau la masă cu El. 3 Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei și s-a umplut casa de mirosul mirului. 4 Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: 5 „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” 6 Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea. 7 Dar Isus a zis: „Las-o în pace, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. 8 Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.” 9 O mare mulțime de iudei au aflat că Isus era în Betania și au venit acolo nu numai pentru Isus, ci ca să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. 10 Preoții cei mai de seamă au hotărât să omoare și pe Lazăr, 11 căci din pricina lui mulți iudei plecau de la ei și credeau în Isus.
Intrarea lui Isus în Ierusalim
12 A doua zi , o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, 13 a luat ramuri de finic și I-a ieșit în întâmpinare, strigând: „Osana ! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” 14 Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, după cum este scris: 15 „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgărițe.” 16 Ucenicii Lui n-au înțeles aceste lucruri de la început, dar , după ce a fost proslăvit Isus, și-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le împliniseră cu privire la El. 17 Toți cei ce fuseseră împreună cu Isus când chemase pe Lazăr din mormânt și-l înviase din morți mărturiseau despre El. 18 Și norodul I-a ieșit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta. 19 Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți că nu câștigați nimic. Iată că lumea se duce după El!”
Isus vorbește de moartea Sa
20 Niște greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic 21 s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat și au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” 22 Filip s-a dus și a spus lui Andrei, apoi Andrei și Filip au spus lui Isus. 23 Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. 24 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. 25 Cine își iubește viața o va pierde și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică. 26 Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti. 27 Acum , sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice: ‘Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta’? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! 28 Tată, proslăvește Numele Tău!” Și din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!” 29 Norodul care stătea acolo și care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alții ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” 30 Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta , ci pentru voi. 31 Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. 32 Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” 33 Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. 34 Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac. Cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al omului?” 35 Isus le-a zis: „Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu știe unde merge. 36 Câtă vreme aveți lumina printre voi, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat și S-a ascuns de ei.
Necredința iudeilor
37 Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, 38 ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne , cine a dat crezare propovăduirii noastre și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?” 39 De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: 40 „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.” 41 Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui și a vorbit despre El. 42 Totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica fariseilor , nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă. 43 Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. 44 Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. 45 Și cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 46 Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. 47 Dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. 48 Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. 49 Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. 50 Și știu că porunca Lui este viața veșnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun așa cum Mi le-a spus Tatăl.”
Ungerea cu mir, în Betania
1 Cu şase zile înainte de Paşte, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr pe care Iisus îl înviase din morţi. 2 I-au făcut acolo o cină şi Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. 3 Atunci Maria, luând o litră de parfum de nard, de mare preţ, I-a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul ei, iar casa s-a umplut de mireasma parfumului. 4 Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care avea să-L trădeze, a spus: 5 „De ce nu s-a vândut parfumul acesta cu trei sute de dinari, iar banii să fie daţi săracilor?” 6 Dar a spus aşa nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era hoţ şi pentru că, ţinând punga, lua din ceea ce se punea în ea. 7 Iisus a spus: „Las-o, fiindcă ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. 8 Pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna.”
9 O mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi s-au dus nu numai pentru Iisus, ci şi ca să-l vadă pe Lazăr, pe care îl înviase din morţi. 10 Marii preoţi au hotărât să îl omoare şi pe Lazăr, 11 pentru că din cauza Lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus.
Intrarea triumfală în Ierusalim
12 În ziua următoare mulţimea cea mare care venise la sărbătoare, când a auzit că Iisus vine în Ierusalim, 13 au luat ramuri de palmier, au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau:
Osana!
Binecuvântat e cel care vine în Numele Domnului,
Împăratul lui Israel!
14 Iisus a găsit un măgăruş şi s-a suit pe el, după cum stă scris:
15 Nu te teme, fiica Sionului!
Iată, Împăratul tău vine
şezând pe mânzul asinei!
16 Ucenicii Lui nu au înţeles la început, dar când Iisus a fost preamărit, atunci şi-au adus aminte că acestea au fost scrise despre El şi că acestea au fost făcute pentru El. 17 Aşadar, mulţimea care era cu El când l-a chemat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi, dădea mărturie. 18 De aceea I-a ieşit în întâmpinare mulţimea, pentru că auziseră că făcuse acest semn. 19 Fariseii au zis între ei: „Vedeţi că nu izbândiţi nimic? Iată că lumea a mers după El!”
Preamărirea Fiului Omului
20 Printre cei care urcaseră să se închine la sărbătoare erau şi greci. 21 Aceştia au venit la Filip, cel din Betsaida Galileii, şi l-au rugat: „Domnule, vrem să-L vedem pe Iisus.” 22 Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; Andrei şi Filip au venit la Iisus. 23 Iisus le-a răspuns: „A venit ceasul să fie preamărit Fiul Omului. 24 Adevărat, adevărat vă spun, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. 25 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta şi-o va păstra pentru viaţa veşnică. 26 Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.
Iisus vorbeşte despre moartea sa
27 Acum sufletul Meu e tulburat şi ce voi spune? Tată, scapă-mă de ceasul acesta? Dar pentru aceasta am venit, pentru ceasul acesta. 28 Tată, preamăreşte Numele Tău!” Atunci s-a auzit un glas din cer: „L-am preamărit şi îl voi mai preamări.” 29 Iar mulţimea care stătea şi asculta zicea că a fost un tunet. Alţii spuneau: „I-a vorbit un înger.” 30 Iisus a răspuns: „Nu pentru Mine a fost glasul acesta, ci pentru voi. 31 Acum este judecata lumii, acum va fi aruncat afară stăpânitorul lumii acesteia. 32 Şi Eu, când voi fi înălţat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la Mine.” 33 Şi spunea aceasta arătând în ce fel avea să moară. 34 Mulţimea I-a răspuns deci: „Noi am auzit din Lege că Hristos rămâne în veci; cum spui tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al Omului?” 35 Aşadar Iisus le-a răspuns: „Încă puţină vreme Lumina mai este printre voi. Umblaţi cât timp aveţi Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Iar cel care umblă în întuneric nu ştie unde merge. 36 Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să deveniţi fii ai Luminii.”
Necredinţa iudeilor
Iisus a spus acestea şi, după ce a plecat, s-a ascuns de ei. 37 Deşi făcuse atâtea semne înaintea lor, ei nu credeau în El, 38 ca să se împlinească cuvântul profetului Isaia, care a spus:
Doamne, cine a crezut vestirea noastră?
Şi braţul Domnului cui i s-a dezvăluit?
39 De aceea nu puteau crede, fiindcă tot Isaia spune:
40 Le-a orbit ochii
şi le-a împietrit inima
ca nu cumva să vadă cu ochii
şi să priceapă cu inima, să se întoarcă
şi să îi vindec.
41 Acestea le-a spus Isaia pentru că a văzut slava Lui şi a vorbit despre El. 42 Cu toate acestea, au crezut în El şi multe dintre căpetenii, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie alungaţi din sinagogă, 43 fiindcă au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
44 Iisus a strigat: „Cine crede în Mine nu în Mine crede, ci în Acela care M-a trimis. 45 Şi cine Mă vede pe Mine Îl vede pe Acela care M-a trimis. 46 Eu am venit ca lumină în lume, ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. 47 Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, eu nu-l judec, fiindcă nu am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. 48 Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele, are de cine să fie judecat: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua din urmă. 49 Fiindcă Eu nu am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl care M-a trimis, El mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. 50 Şi ştiu că porunca Lui este viaţă veşnică. Aşadar ceea ce spun Eu, spun după cum mi-a spus Tatăl.”