Desfacerea căsătoriei
1 Isus a plecat de acolo și a venit în ținutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s-au adunat din nou la El și, după obiceiul Său, a început iarăși să le învețe. 2 Au venit la El fariseii și, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta. 3 Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 „Moise ”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărțire și s-o lase.” 5 Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta. 6 Dar, de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască. 7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă-sa. 8 Și cei doi vor fi un singur trup. Așa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. 9 Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” 10 În casă, ucenicii L-au întrebat iarăși asupra celor de mai sus. 11 El le-a zis: „Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă preacurvește față de ea 12 și dacă o nevastă își lasă bărbatul și ia pe altul de bărbat preacurvește.”
Copilașii
13 I-au adus niște copilași ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. 14 Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat și le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei. 15 Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea!” 16 Apoi i-a luat în brațe și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei.
Tânărul bogat
17 Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui și L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 18 „Pentru ce Mă numești bun?” , i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. 19 Cunoști poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.’” 20 El I-a răspuns: „Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.” 21 Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit și i-a zis: „Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea și urmează-Mă.” 22 Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuții. 23 Isus S-a uitat împrejurul Lui și a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții!” 24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25 Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” 26 Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: „Cine poate atunci să fie mântuit?” 27 Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.”
Moștenirea vieții veșnice
28 Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” 29 Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine și pentru Evanghelie 30 și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viața veșnică. 31 Mulți din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și mulți din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
Isus vestește moartea și învierea Sa
32 Ei erau pe drum și se suiau la Ierusalim, și Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburați și mergeau îngroziți după El. Isus a luat iarăși la El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. 33 „Iată” , a zis El, „ne suim la Ierusalim, și Fiul omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile neamurilor, 34 care își vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa și-L vor omorî, dar, după trei zile, va învia.”
Cererea fiilor lui Zebedei
35 Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la Isus și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să ne faci ce-Ți vom cere.” 36 El le-a zis: „Ce voiți să vă fac?” 37 „Dă-ne”, I-au zis ei, „să ședem unul la dreapta Ta și altul la stânga Ta când vei fi îmbrăcat în slava Ta.” 38 Isus le-a răspuns: „Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” 39 „Putem”, au zis ei. Și Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veți bea și cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veți fi botezați, 40 dar cinstea de a ședea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită.” 41 Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov și pe Ioan. 42 Isus i-a chemat la El și le-a zis: „Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. 43 Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru 44 și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. 45 Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!”
Orbul Bartimeu
46 Au ajuns la Ierihon. Și, pe când ieșea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos, lângă drum, și cerea de milă. 47 El a auzit că trece Isus din Nazaret și a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 48 Mulți îl certau să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 49 Isus S-a oprit și a zis: „Chemați-l!” Au chemat pe orb și i-au zis: „Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă.” 50 Orbul și-a aruncat haina, a sărit și a venit la Isus. 51 Isus a luat cuvântul și i-a zis: „Ce vrei să-ți fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.” 52 Și Isus i-a zis: „Du-te, credința ta te-a mântuit.” Îndată orbul și-a căpătat vederea și a mers pe drum după Isus.
Despre căsătorie şi divorţ
1 Ridicându-se de acolo a venit în hotarele Iudeei, dincolo de Iordan. Acolo mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi, după cum obişnuia, le învăţa iarăşi. 2 Atunci s-au apropiat fariseii care, ca să-L ispitească, Îl întrebau dacă este îngăduit unui bărbat să îşi lase soţia. 3 Iar El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 Ei au răspuns: „Moise a îngăduit să-i scrie o carte de despărţire şi să o lase să plece.” 5 El le-a zis: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. 6 Dar încă de la începutul creaţiei Dumnezeu i-a făcut să fie împreună bărbat şi femeie. 7 De aceea, bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va lipi de femeia sa 8 şi vor fi amândoi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. 9 Deci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” 10 În casă însă, ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. 11 Iar El le-a zis: „Oricine, dacă îşi va lăsa soţia şi îşi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. 12 Iar femeia, dacă îşi va lăsa soţul şi îşi va lua alt bărbat, săvârşeşte adulter.”
Iisus şi copiii
13 Odată au adus la El nişte copii ca să-şi pună mâinile peste ei, iar ucenicii îi certau. 14 Şi văzându-i Iisus, s-a mâhnit şi le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine! Nu-i opriţi, căci a unora ca ei este Împărăţia lui Dumnezeu! 15 Adevărat vă spun, dacă cineva nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.” 16 Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-şi mâinile peste ei.
Tânărul bogat
17 Pe când ieşea în drum, a alergat către El cineva şi, îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” 18 Iisus i-a spus: „De ce îmi zici bun? Nimeni nu este bun, în afară de Dumnezeu. 19 Ştii poruncile: Să nu ucizi! Să nu săvârşeşti adulter! Să nu dai mărturie mincinoasă! Să nu înşeli pe nimeni! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! 20 El I-a zis: „Învăţătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea.” 21 Iar Iisus, privind la el, l-a îndrăgit şi i-a zis: „Un singur lucru îţi mai lipseşte: Du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor şi vei avea o comoară în cer. Şi apoi vino şi urmează-mi.” 22 El însă, s-a întristat auzind aceste cuvinte şi a plecat mâhnit, căci avea multe averi.
23 Atunci Iisus, uitându-se în jur, le-a spus ucenicilor Săi: „Cât de greu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi!” 24 Şi ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Iisus vorbind iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu . 25 Mai uşor i-ar fi unei frânghii să treacă prin urechile acului decât unui bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” 26 Iar ei, înspăimântându-se şi mai mult, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?” 27 Privind la ei, Iisus a zis: „La oameni este cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Fiindcă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.” 28 Petru a început să-i zică: „Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat.” 29 Iisus a zis: „Adevărat vă spun, nu este nimeni din cei care şi-au lăsat casă, fraţi, surori, mamă sau tată, copii sau ţarine pentru Mine şi pentru evanghelie 30 şi care să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri: şi case, şi fraţi, şi surori, şi mame, şi copii, şi pământuri, iar în veacul care vine, viaţa veşnică. 31 Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi primii.”
A treia anunţare a morţii şi învierii lui Iisus
32 Pe când erau pe drum şi urcau la Ierusalim, Iisus mergea înaintea lor. Şi cei ce îl urmau erau cuprinşi de teamă. Şi iarăşi, luându-i deoparte pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să i se întâmple: 33 „Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile marilor preoţi şi cărturarilor, care-L vor osândi la moarte şi Îl vor da pe mâna neamurilor. 34 Şi-L vor batjocori, Îl vor scuipa şi Îl vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.”
Despre mărire şi slujire
35 Atunci au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedeu, zicându-i: „Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce-Ţi vom cere.” 36 El le-a zis: „Ce vreţi să fac pentru voi?” 37 Ei au răspuns: „Fă să stăm în slava Ta unul la dreapta şi altul la stânga Ta!” 38 Iisus însă le-a spus: „Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi voi oare să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?” 39 Ei I-au răspuns: „Putem!” Atunci Iisus le-a zis: „Veţi bea paharul pe care îl beau Eu şi vă veţi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu. 40 Dar nu Eu dau locurile de la dreapta sau de la stânga Mea, ci ele sunt pentru cei pentru care s-au pregătit.” 41 Când au auzind ceilalţi zece, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan. 42 Dar Iisus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei care se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc cu putere. 43 Între voi să nu fie aşa, ci acela care vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru. 44 Iar cel care vrea să fie întâiul între voi să fie robul tuturor. 45 Fiindcă nici Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa drept răscumpărare pentru mulţi.”
Vindecarea orbului din Ierihon
46 Şi au mers în Ierihon. Iar pe când ieşeau din Ierihon, El, ucenicii Lui şi o mare mulţime de oameni, iată că fiul lui Timeu, Bartimeu, un orb care cerşea, şedea la marginea drumului. 47 Auzind el că este Iisus Nazarineanul, a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 48 Mulţi îl certau ca să tacă. Dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 49 Oprindu-se Iisus, a zis: „Chemaţi-l!” Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă!” 50 Iar orbul, aruncând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. 51 Iisus l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” Şi orbul a răspuns: „Învăţătorule, să văd din nou.” 52 Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Şi îndată a văzut din nou şi L-a urmat pe Iisus pe cale.