1 Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți. 2 Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?” 3 Și nu se găsea nimeni nici în cer , nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. 4 Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. 5 Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.” 6 Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. 7 El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie. 8 Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. 9 Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. 10 Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ!” 11 M-am uitat și, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. 12 Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” 13 Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda , cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” 14 Și cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!”
Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ și s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
Mielul divin şi cele şapte peceţi
1 Şi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron o carte scrisă şi pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. 2 Şi am văzut un înger puternic vestind cu glas răsunător: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-I desfacă peceţile?” 3 Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu era în stare să deschidă cartea şi nici să se uite în ea. 4 Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu a fost găsit vrednic să deschidă cartea şi nici să se uite în ea. 5 Şi unul din bătrâni mi-a spus: „Nu plânge! Iată, Leul din tribul lui Iuda, vlăstarul lui David, El a învins ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.”
6 Şi am văzut un Miel stând ca înjunghiat în mijlocul tronului şi al celor patru fiinţe şi în mijlocul bătrânilor, având şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în toată lumea. 7 El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron. 8 Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare o harpă şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. 9 Ei cântau o cântare nouă, spunând:
Vrednic eşti să iei cartea
şi să-I desfaci peceţile,
pentru că ai fost înjunghiat
şi cu sângele Tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu
oameni din fiecare seminţie şi limbă şi neam şi popor
10 şi i-ai făcut împărăţie şi preoţi ai Dumnezeului nostru
şi ei vor domni peste pământ.
11 M-am uitat şi am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al fiinţelor şi al bătrânilor, iar numărul lor era miriade de miriade şi mii de mii. 12 Ei spuneau cu glas răsunător:
Vrednic este Mielul cel înjunghiat să primească
puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria
şi cinstea şi slava şi binecuvântarea.
13 Şi am auzit toate făpturile care sunt în cer şi pe pământ şi sub pământ şi în mare, pe toate câte sunt în ele zicând:
Celui care şade pe tron şi Mielului
să fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea,
în vecii vecilor!
14 Şi cele patru fiinţe spuneau: „Amin!”, iar bătrânii au căzut la pământ şi s-au închinat.