1 Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. 2 Și am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; și li s-au dat șapte trâmbițe. 3 Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în fața altarului cu o cădelniță de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. 4 Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților. 5 Apoi, îngerul a luat cădelnița, a umplut-o din focul de pe altar și l-a aruncat pe pământ. Și s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere și un cutremur de pământ. 6 Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s-au pregătit să sune din ele. 7 Îngerul dintâi a sunat din trâmbiță. Și au venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: și a treia parte a pământului a fost ars și a treia parte din copaci au fost arși și toată iarba verde a fost arsă. 8 Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s-a făcut sânge 9 și a treia parte din făpturile care erau în mare și aveau viață au murit și a treia parte din corăbii au pierit. 10 Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. 11 Steaua se chema „Pelin”; și a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare. 12 Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei și noaptea, de asemenea. 13 M-am uitat și am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: „Vai , vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care au să mai sune!”
A şaptea pecete şi cele şapte trâmbiţe
1 Iar când a deschis a şaptea pecete, s-a făcut tăcere în cer ca la o jumătate de ceas. 2 Şi i-am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; lor li s-au dat şapte trâmbiţe.
3 Un alt înger a venit cu o cădelniţă de aur şi a stat la altar. Lui i s-a dat multă tămâie ca să o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur din faţa tronului. 4 Şi fumul tămâiei s-a înălţat din mâna îngerului, împreună cu rugăciunile sfinţilor, înaintea lui Dumnezeu. 5 Iar îngerul a luat cădelniţa şi a umplut-o din focul altarului şi a aruncat pe pământ; şi s-au făcut tunete şi glasuri şi fulgere şi cutremur. 6 Iar cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să trâmbiţeze.
Cele şapte trâmbiţe
7 Şi primul a trâmbiţat: grindină şi foc amestecate cu sânge au fost aruncate pe pământ, iar o treime din pământ a ars şi o treime din copaci au ars, şi a ars şi toată iarba verde. 8 Şi al doilea înger a trâmbiţat: şi ceva ca un munte mare arzând în foc a fost aruncat în mare, iar o treime din mare a devenit sânge 9 şi au murit o treime din creaturile mării care au viaţă şi o treime din corăbii au fost nimicite. 10 Şi al treilea înger a trâmbiţat: şi a căzut din cer o stea mare arzând ca o făclie şi a căzut peste o treime din râuri şi peste izvoarele apelor. 11 Iar numele stelei este Absint. O treime din ape au devenit absint şi mulţi oameni au murit din cauza apelor pentru că se făcuseră amare.
12 Şi al patrulea înger a trâmbiţat: o treime din soare a fost lovită şi o treime din lună şi o treime din stele, aşa încât s-au întunecat o treime din ele, iar ziua şi-a pierdut o treime din lumină, la fel şi noaptea. 13 M-am uitat şi am auzit un vultur zburând la zenit, zicând cu glas puternic: „Vai, vai, vai, locuitorilor pământului, din cauza celorlalte glasuri ale trâmbiţelor celor trei îngeri care urmează să trâmbiţeze!”