Roadele acestui fapt
1 Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință , avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. 2 Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, 4 răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. 5 Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. 6 Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți. 7 Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. 8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. 9 Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu . 10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. 11 Și nu numai atât, dar ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
Păcatul și harul
12 De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit… 13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14 Totuși moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15 Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala, căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belșug celor mulți. 16 Și darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii vor domni în viață prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!) 18 …Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața. 19 Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți. 20 Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala, dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult, 21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.
Rezultatele împăcării cu Dumnezeu
1 Aşadar, fiind făcuţi drepţi prin credinţă, suntem împăcaţi cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 2 prin care avem cale deschisă, prin credinţă, către harul acesta în care ne aflăm şi cu care ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3 Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul aduce răbdare, 4 iar răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar încercarea nădejde. 5 Iar nădejdea nu ne face de ruşine, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. 6 Fiindcă, pe când eram noi încă slabi, Hristos a murit, la vremea potrivită, pentru cei nelegiuiţi. 7 Într-adevăr, cu greu ar muri cineva pentru un om drept; totuşi, pentru un om bun poate se mai găseşte cineva să moară. 8 Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea pentru noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9 Cu atât mai mult acum, aşadar, fiind îndreptăţiţi prin sângele Lui, vom fi scăpaţi, prin El, de mânia lui Dumnezeu. 10 Căci, dacă pe când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. 11 Şi nu numai atât, ci ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.
Păcatul lui Adam şi harul lui Hristos
12 De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un om iar prin păcat, moartea, tot aşa şi moartea a ajuns la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit. 13 Păcatul era în lume şi înainte de Lege, însă păcatul nu era socotit ca atare câtă vreme nu exista o lege. 14 Totuşi, moartea a stăpânit de la Adam până la Moise şi peste cei care nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu cea a lui Adam, care este prefigurarea Celui ce avea să vină. 15 Însă cu darul nu este la fel cum a fost cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur mulţi au murit, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au fost revărsate cu îmbelşugare asupra multora prin harul unui singur om, Iisus Hristos. 16 Şi darul nu seamănă cu ceea ce a adus acel unul care a păcătuit: căci judecarea unui singur om a dus la osândire, pe când harul dat după multe greşeli duce la îndreptăţire. 17 Pentru că, dacă în urma greşelii unuia singur moartea a stăpânit prin acela, cu atât mai mult cei care primesc belşugul harului şi al darului dreptăţii vor domni în viaţă prin acest Unul singur Iisus Hristos. 18 Prin urmare, aşa cum prin greşeala unuia singur a venit pentru toţi oamenii osânda, tot astfel, prin actul de dreptate al Unuia singur a venit pentru toţi oamenii îndreptăţirea care dă viaţă. 19 Fiindcă aşa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au devenit păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. 20 Iar Legea a venit ca să se înmulţească greşeala, însă unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat din belşug şi harul, 21 pentru ca, aşa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel şi harul să domnească prin dreptate spre viaţă veşnică, prin Iisus Hristos Domnul nostru.