1 Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter
ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: 2 Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; 3 nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală , ci făcându-vă pilde turmei. 4 Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei. 5 Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți , în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”. 6 Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. 7 Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi. 8 Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. 9 Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi. 10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși , vă va întări , vă va da putere și vă va face neclintiți. 11 Ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin. 12 V-am scris aceste puține rânduri prin Silvan , care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc și să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta de care v-ați alipit. 13 Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot așa și Marcu , fiul meu. 14 Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dragoste!
Pacea să fie cu voi, cu toți, care sunteți în Hristos Isus! Amin.
Responsabilitățile slujitorilor bisericii
1 Pe prezbiterii care sunt între voi îi sfătuiesc eu, care sunt un prezbiter ca și ei, martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: 2 păstoriți turma lui Dumnezeu care se află cu voi și privegheați asupra ei nu din obligație, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig murdar, ci cu înflăcărare; 3 nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v‑au căzut la împărțeală, ci făcându‑vă pilde turmei! 4 Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa de slavă, care nu se poate veșteji.
5 Tot așa și voi, tinerilor, să le fiți supuși prezbiterilor! Și toți , în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie, căci
Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri,
dar celor smeriți le dă har .
6 Smeriți‑vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea cuvenită, El să vă înalțe, 7 și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși are grijă de voi!
8 Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită! 9 Împotriviți‑vă lui tari în credință, știind că și frații voștri din toată lumea au de trecut prin aceleași suferințe ca voi! 10 Dumnezeul oricărui har, care v‑a chemat în Hristos [Isus] la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși , vă va întări , vă va da putere și vă va face neclintiți. 11 Ale Lui să fie [slava și] puterea în vecii vecilor! Amin!
Salutări de final
12 V‑am scris aceste puține rânduri prin Silvan , pe care îl consider un frate credincios, ca să vă sfătuiesc și să vă dau mărturie că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta în care stați neclintiți . 13 Biserica din Babilon, care este aleasă împreună cu voi, vă trimite salutări. La fel și Marcu , fiul meu. 14 Salutați‑vă unii pe alții cu o sărutare de dragoste!
Pacea să fie cu voi toți, care sunteți în Hristos [Isus! Amin!]