Saul este uns de Samuel ca împărat
1 Samuel a luat sticluța cu untdelemn și a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat și a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moștenirii Lui? 2 Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Țelțah . Ei îți vor zice: ‘Măgărițele pe care te-ai dus să le cauți s-au găsit, și iată că tatăl tău nu se mai gândește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi și zice: «Ce să fac pentru fiul meu?»’ 3 De acolo vei merge mai departe și vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, și ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin. 4 Ei te vor întreba de sănătate și-ți vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor. 5 După aceea, vei ajunge la Ghibea Elohim , unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci coborându-se de pe înălțimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere și cobze înainte, și prorocind. 6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei și vei fi prefăcut într-alt om. 7 Când ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine. 8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal, și eu mă voi coborî la tine ca să aduc arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Să mă aștepți șapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci.” 9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, și toate semnele acestea s-au împlinit în aceeași zi. 10 Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieșit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el a prorocit în mijlocul lor. 11 Toți cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii și își ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare și Saul este între proroci?” 12 Cineva din Ghibea a răspuns: „Și cine este tatăl lor?” De acolo zicala: „Oare și Saul este între proroci?” 13 Când a sfârșit de prorocit, s-a dus pe înălțime. 14 Unchiul lui Saul a zis lui Saul și slugii lui: „Unde v-ați dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgărițele, dar, când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.” 15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istorisește-mi dar ce v-a spus Samuel.” 16 Și Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgărițele s-au găsit.” Și nu i-a spus nimic despre împărăția despre care vorbise Samuel.
Saul, ales împărat prin sorți
17 Samuel a chemat poporul înaintea Domnului la Mițpa 18 și a zis copiilor lui Israel: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Eu am scos din Egipt pe Israel și v-am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor care vă apăsau. 19 Și astăzi, voi lepădați pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele și din toate suferințele voastre, și-I ziceți: «Pune un împărat peste noi!» Înfățișați-vă acum înaintea Domnului, după semințiile voastre și după miile voastre.’” 20 Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel și a ieșit la sorți seminția lui Beniamin. 21 A apropiat seminția lui Beniamin pe familii și a ieșit la sorți familia lui Matri. Apoi a ieșit la sorți Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit. 22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Și Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.” 23 Au alergat și l-au scos de acolo, și el s-a înfățișat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toți în înălțime , de la umăr în sus. 24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el.” Și tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!” 25 Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăției și l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimițând pe fiecare acasă. 26 Și Saul s-a dus acasă, în Ghibea, însoțit de o parte din ostași, a căror inimă o mișcase Dumnezeu. 27 S-au găsit însă și oameni răi , care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Și l-au disprețuit și nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.
1 Samuel a luat ulciorașul cu untdelemn și l-a turnat pe capul lui Saul . Apoi l‑a sărutat și a zis: „DOMNUL te‑a uns căpetenie peste moștenirea Lui! 2 Astăzi, după ce vei pleca de la mine, vei întâlni doi oameni lângă mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Țelțah . Ei îți vor zice: «Măgărițele pe care te‑ai dus să le cauți s‑au găsit și, iată, tatăl tău nu se mai gândește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi și zice: ‘Ce să fac pentru fiul meu?’» 3 De acolo vei merge mai departe și vei ajunge la stejarul din Tabor, unde te vor întâmpina trei oameni care se suie la Dumnezeu, în Betel: unul va duce trei iezi, altul – trei turte, iar altul – un burduf cu vin. 4 Te vor întreba de sănătate și‑ți vor da două pâini, iar tu le vei lua din mâna lor. 5 După aceea vei ajunge la Ghibea‑Elohim , unde se află o garnizoană a filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de profeți coborându‑se de pe înălțime cu lire, tamburine, fluiere și harfe și profețind. 6 Duhul DOMNULUI va pune stăpânire pe tine, vei profeți împreună cu ei și vei fi alt om. 7 Când ți se vor împlini semnele acestea, fă după cum vei găsi de cuviință, căci Dumnezeu este cu tine! 8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal și, iată, eu mă voi coborî la tine ca să aduc arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace. Să aștepți șapte zile, până voi veni la tine și‑ți voi spune ce ai de făcut!”
9 De îndată ce Saul a întors spatele să plece de la Samuel, Dumnezeu i‑a dat o altă inimă, și toate semnele anunțate s‑au împlinit în aceeași zi. 10 Au ajuns la Ghibea și tocmai atunci i‑a ieșit înainte o ceată de profeți. Duhul lui Dumnezeu a pus stăpânire pe Saul , și el a profețit în mijlocul lor. 11 Când toți cei care îl cunoșteau mai dinainte s‑au uitat și l‑au văzut profețind împreună cu profeții, au început să‑și zică unul altuia: „Ce s‑a întâmplat cu fiul lui Chiș? Oare și Saul este între profeți?” 12 Cineva din partea locului a răspuns: „Și cine este tatăl lor?” De acolo zicala: „Oare și Saul este între profeți?” 13 Când a sfârșit de profețit, s‑a dus pe înălțime.
14 Unchiul lui Saul le‑a zis lui Saul și slujitorului lui: „Unde v‑ați dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgărițele; dar, când am văzut că nu le găsim, ne‑am dus la Samuel.” 15 Unchiul lui Saul a zis: „Povestește‑mi ce v‑a spus Samuel!” 16 Și Saul i‑a zis unchiului său: „De spus, ne-a spus că s‑au găsit măgărițele.” Dar despre ungerea lui ca rege și despre cuvintele lui Samuel nu i‑a povestit nimic.
Saul este ales rege prin sorți
17 Samuel a chemat poporul înaintea DOMNULUI la Mițpa 18 și le‑a zis fiilor lui Israel: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Eu l‑am scos pe Israel din Egipt și v‑am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor regatelor care vă asupreau. 19 Astăzi însă voi L‑ați lepădat pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele și din toate suferințele voastre, și I‑ați zis: ‘Pune un rege peste noi!’ Iar acum înfățișați‑vă înaintea DOMNULUI, după semințiile și miile voastre!»”
20 Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel și a ieșit la sorți seminția lui Beniamin. 21 A apropiat seminția lui Beniamin pe clanuri și a ieșit la sorți clanul lui Matri. Apoi a ieșit la sorți Saul, fiul lui Chiș. L‑au căutat, dar nu l‑au găsit. 22 L‑au întrebat din nou pe DOMNUL: „A venit oare omul acesta aici?” Și DOMNUL a zis: „Iată, se ascunde printre calabalâcuri.” 23 Au alergat și l‑au luat de acolo, și el s‑a înfățișat în mijlocul poporului. Era mai înalt cu un cap decât toți ceilalți din popor. 24 Samuel a zis întregului popor: „Îl vedeți pe cel pe care l‑a ales DOMNUL? Nu este nimeni ca el în tot poporul!” Și tot poporul a strigat: „Trăiască regele!”
25 Samuel a spus întregului popor drepturile regelui și le‑a scris într‑o carte, pe care a pus‑o înaintea DOMNULUI. Apoi Samuel a dat drumul întregului popor, trimițând pe fiecare acasă. 26 Și Saul s‑a dus acasă, în Ghibea, însoțit de aceia dintre războinici a căror inimă o mișcase Dumnezeu. 27 Însă niște oameni de nimic s‑au găsit să zică: „În ce fel ne va izbăvi acesta?” Și l‑au disprețuit și nu i‑au adus niciun dar. Dar Saul s‑a făcut că nu‑i aude.