Vitejia lui Ionatan
1 Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: „Vino și să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Și n-a spus nimic tatălui său. 2 Saul stătea la marginea cetății Ghibea, sub rodiul din Migron, și poporul care era cu el era aproape șase sute de oameni. 3 Ahia , fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod , fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta efodul. Poporul nu știa că Ionatan s-a dus. 4 Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filistenilor, era un pisc de stâncă de o parte și un pisc de stâncă de cealaltă parte; unul purta numele Boțeț și celălalt, Sene. 5 Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, față în față cu Micmaș, și celălalt la miazăzi, față în față cu Gheba. 6 Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino și să pătrundem până la straja acestor netăiați împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca și printr-un mare număr.” 7 Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simțământul tău și iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.” 8 „Ei bine, a zis Ionatan, haidem la oamenii aceștia și să ne arătăm lor! 9 Dacă ne vor zice: ‘Opriți-vă până vom veni noi la voi!’, vom rămâne pe loc și nu ne vom sui la ei. 10 Dar, dacă vor zice: ‘Suiți-vă la noi!’, ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.” 11 S-au arătat amândoi străjii filistenilor, și filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.” 12 Și oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan și celui ce-i ducea armele: „Suiți-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.” 13 Și Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile și picioarele, și cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, și cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. 14 În această primă înfrângere, Ionatan și cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. 15 A intrat groaza în tabără, în țară și în tot poporul; straja și chiar și prădătorii s-au înspăimântat; țara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu. 16 Străjerii lui Saul, care erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulțimea se împrăștie și fuge în toate părțile. 17 Atunci, Saul a zis poporului care era cu el: „Numărați, vă rog, și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru.” Au numărat, și iată că lipseau Ionatan și cel ce-i purta armele. 18 Și Saul a zis lui Ahia: „Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!” (Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel.) 19 Pe când vorbea Saul cu preotul, zarva în tabăra filistenilor se făcea tot mai mare, și Saul a zis preotului: „Trage-ți mâna!” 20 Apoi Saul și tot poporul care era cu el s-au strâns și au înaintat până la locul luptei, și filistenii au întors sabia unii împotriva altora și învălmășeala era nespus de mare. 21 Evreii care erau mai dinainte la filisteni și care se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăștiați s-au unit cu israeliții care erau cu Saul și Ionatan. 22 Toți bărbații lui Israel care se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflând că filistenii fugeau, au început să-i urmărească și ei în bătaie. 23 Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, și lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.
Ionatan în primejdie
24 Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbații lui Israel. Saul pusese pe popor să jure zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmașii mei!” Și nimeni nu mâncase. 25 Tot poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe fața pământului. 26 Când a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgând, dar niciunul n-a dus miere la gură, căci poporul ținea jurământul. 27 Ionatan nu știa de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere și a dus mâna la gură, și ochii i s-au luminat. 28 Atunci, cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: „Tatăl tău a pus pe popor să jure zicând: ‘Blestemat să fie omul care va mânca astăzi!’” Și poporul era sleit de puteri. 29 Și Ionatan a zis: „Tatăl meu tulbură poporul; vedeți dar cum mi s-au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta! 30 Negreșit, dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmașii lui, n-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?” 31 În ziua aceea au bătut pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era foarte obosit 32 și s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi și viței, i-a înjunghiat pe pământ și i-a mâncat cu sânge cu tot. 33 Au spus lucrul acesta lui Saul și i-au zis: „Iată că poporul păcătuiește împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Saul a zis: „Voi faceți o nelegiuire. Rostogoliți îndată o piatră mare încoace.” 34 Apoi a adăugat: „Împrăștiați-vă printre popor și spuneți fiecăruia să-și aducă boul sau oaia și să-l înjunghie aici. Apoi să mâncați și nu păcătuiți împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Și peste noapte, fiecare din popor și-a adus boul cu mâna, ca să-l înjunghie pe piatră. 35 Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului. 36 Saul a zis: „Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei și să nu lăsăm să rămână unul măcar.” Ei au zis: „Fă tot ce vei crede.” Atunci, preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu.” 37 Și Saul a întrebat pe Dumnezeu: „Să mă cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?” Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns . 38 Saul a zis: „Apropiați-vă aici toate căpeteniile poporului; căutați și vedeți de cine și cum a fost săvârșit păcatul acesta astăzi. 39 Căci, viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel, chiar dacă l-ar fi săvârșit fiul meu Ionatan, va muri.” Și nimeni din tot poporul nu i-a răspuns. 40 Atunci a zis întregului Israel: „Așezați-vă voi deoparte, și eu și fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.” Și poporul a zis lui Saul: „Fă ce vei crede.” 41 Saul a zis Domnului: „Dumnezeul lui Israel, arată adevărul!” Sorțul a căzut pe Ionatan și pe Saul, și poporul a scăpat. 42 Saul a zis: „Aruncați sorțul între mine și fiul meu Ionatan.” Și sorțul a căzut pe Ionatan. 43 Saul a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce-ai făcut.” Ionatan i-a spus și a zis: „Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.” 44 Și Saul a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine dacă nu vei muri, Ionatane!” 45 Poporul a zis lui Saul: „Ce! Să moară Ionatan, el care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.” Astfel, poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte. 46 Saul a încetat să mai urmărească pe filisteni, și filistenii s-au dus acasă.
Războaiele lui Saul și neamul lui
47 După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părțile cu toți vrăjmașii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon , cu Edom, cu împărații din Țoba și cu filistenii și, oriîncotro se întorcea, era biruitor. 48 S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec și a scăpat pe Israel din mâna celor ce-l jefuiau. 49 Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Ișvi și Malchișua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical. 50 Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaț. Numele căpeteniei oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51 Chis , tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 52 În tot timpul vieții lui Saul a fost un război înverșunat împotriva filistenilor, și, de îndată ce Saul zărea vreun om tare și voinic, îl lua cu el.
Vitejia lui Ionatan
1 Într‑o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i‑a zis slujitorului care‑i purta armele: „Hai să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care este dincolo de locul acesta!” Însă tatălui său nu i‑a spus nimic . 2 Saul rămăsese la marginea cetății Ghibea, sub rodiul din Migron, și avea cu el aproape șase sute de oameni. 3 Ahia , fiul lui Ahitub, fratele lui I‑Cabod , fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul DOMNULUI de la Șilo, purta efodul. Dar poporul nu știa că Ionatan plecase. 4 În trecătoarea prin care căuta Ionatan să ajungă la garnizoana filistenilor erau două stânci, de o parte și de alta; una se numea Boțeț, și cealaltă, Sene. 5 Una dintre stânci este la miazănoapte, față în față cu Micmas, iar alta este la miazăzi, față în față cu Ghibea.
6 Ionatan i‑a zis slujitorului care‑i purta armele: „Hai să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că DOMNUL va lucra pentru noi, căci nimic nu‑L împiedică pe DOMNUL să dea izbăvire cu mult sau cu puțin.” 7 Slujitorul care‑i purta armele i‑a spus: „Fă cum îți dă ghes inima! Iată‑mă, sunt alături de tine trup și suflet!” 8 Ionatan a zis: „Iată, vom pătrunde până la ei și ne vom arăta lor! 9 Dacă ne vor zice: «Stați pe loc până ajungem la voi!», vom rămâne pe loc și nu ne vom sui la ei. 10 Dar, dacă vor zice: «Suiți‑vă la noi!», ne vom sui, căci DOMNUL îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.”
11 S‑au arătat amândoi garnizoanei filistenilor, și filistenii au zis: „Iată, niște evrei ies din găurile în care s‑au ascuns!” 12 Și oamenii din garnizoană le‑au vorbit astfel lui Ionatan și celui ce‑i purta armele: „Suiți‑vă la noi, ca să vă arătăm ceva!” Ionatan i‑a zis celui ce‑i purta armele: „Suie‑te după mine, căci DOMNUL îi dă în mâinile lui Israel!” 13 Și Ionatan s‑a cățărat, ajutându‑se de mâini și de picioare, și cel ce‑i purta armele venea după el. În față filistenii cădeau răpuși de Ionatan, iar cel ce‑i purta armele făcea prăpăd în urma lui. 14 În această primă bătălie, Ionatan și slujitorul care‑i purta armele au doborât douăzeci de oameni, în câmpie, pe întinderea unei jumătăți de pogon . 15 A intrat groaza în tabără, pe câmp și în tot poporul; garnizoana și chiar și prădătorii s‑au îngrozit; pământul s‑a cutremurat. Era groaza lui Dumnezeu.
16 Străjerii lui Saul, care erau la Ghibea-lui-Beniamin, s‑au uitat și, iată, mulțimea se risipea și fugea în toate părțile. 17 Atunci, Saul a zis poporului care era cu el: „Numărați, vă rog, și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru!” Au numărat și, iată, lipseau Ionatan și slujitorul care‑i purta armele. 18 Atunci Saul i‑a zis lui Ahia: „Aduceți chivotul lui Dumnezeu!” (Pe vremea aceea, chivotul lui Dumnezeu era cu fiii lui Israel.) 19 Pe când vorbea Saul cu preotul, vacarmul din tabăra filistenilor se făcea tot mai mare. Saul i‑a zis preotului: „Trage‑ți mâna!”
20 Apoi Saul și tot poporul care era cu el s‑au adunat și s-au dus unde era lupta; și, iată, filistenii au întors sabia unii împotriva altora, și învălmășeala era nespus de mare. 21 Evreii care mai înainte fuseseră de partea filistenilor și care se suiseră cu ei împrejurul taberei au trecut de partea israeliților care erau cu Saul și cu Ionatan. 22 Când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră în muntele lui Efraim au aflat că filistenii au fugit, i‑au urmărit și ei în luptă. 23 DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel în ziua aceea, și lupta s‑a întins până dincolo de Bet‑Aven.
Ionatan calcă jurământul
24 Bărbații lui Israel au fost la mare ananghie în ziua aceea. Saul pusese poporul să jure zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca ceva până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmașii mei!” Și nimeni din popor nu mâncase. 25 Tot poporul a ajuns într‑o pădure, unde se găsea miere pe fața pământului. 26 Când a intrat în pădure, poporul a văzut mierea curgând, dar nimeni n‑a dus miere la gură, căci poporul se temea de jurământ. 27 Ionatan nu auzise de jurământul făcut de popor la cererea tatălui său; a întins vârful toiagului pe care‑l avea în mână, l‑a înmuiat într‑un fagure de miere și a dus mâna la gură; și ochii i s‑au luminat. 28 Atunci, cineva din popor i‑a zis: „Tatăl tău a pus poporul să jure, zicând: «Blestemat să fie omul care va mânca ceva astăzi!»” Și poporul era sleit de puteri. 29 Ionatan a zis: „Tatăl meu aduce necaz peste țară; doar vedeți cum mi s‑au luminat ochii când am gustat puțin din mierea aceasta! 30 Ce bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit‑o la vrăjmașii lui! Înfrângerea filistenilor ar fi fost cu atât mai mare!”
31 În ziua aceea i‑au bătut pe filisteni de la Micmas până la Aialon. Poporul era cu totul sleit de puteri 32 și s‑a aruncat asupra prăzii. Oamenii au luat oi, boi și viței, i‑au înjunghiat pe pământ și i‑au mâncat cu tot cu sânge. 33 I‑au dat de veste lui Saul și i-au zis: „Iată, poporul păcătuiește împotriva DOMNULUI, mâncând cu sânge!” Saul a zis: „Voi faceți o nelegiuire. Rostogoliți îndată o piatră mare încoace!” 34 Apoi a adăugat: „Împrăștiați‑vă printre oameni și spuneți‑le să‑și aducă fiecare boul sau oaia și să le înjunghie aici! Apoi să mâncați, ca să nu păcătuiți împotriva DOMNULUI, mâncând cu sânge!” Și peste noapte fiecare și‑a adus boul cu mâna lui, ca să‑l înjunghie pe piatră .
35 Saul a zidit un altar pentru DOMNUL: acesta a fost cel dintâi altar pe care l‑a zidit pentru DOMNUL. 36 Saul a zis: „Să coborâm după filisteni în noaptea aceasta și să‑i jefuim până la lumina zilei: unul să nu scape!” Ei au zis: „Fă tot ce crezi de cuviință!” Atunci, preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu!” 37 Și Saul L‑a întrebat pe Dumnezeu: „Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?” Dar de data aceasta Dumnezeu nu i‑a mai răspuns . 38 Saul a zis: „Să vină aici toate căpeteniile poporului; căutați și vedeți în ce fel s-a săvârșit păcatul acesta astăzi! 39 Căci, viu este DOMNUL, Izbăvitorul lui Israel, chiar dacă l‑ar fi săvârșit fiul meu Ionatan, va muri negreșit!” Și nimeni din popor n‑a spus nimic.
40 Atunci, Saul a zis întregului Israel: „Așezați‑vă voi de o parte, iar eu și fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă parte!” Și poporul i‑a zis lui Saul: „Fă cum crezi de cuviință!” 41 Saul I‑a zis DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel: „Arată adevărul!” Sorțul a căzut pe Ionatan și pe Saul, și poporul a scăpat. 42 Saul a zis: „Aruncați sorțul între mine și Ionatan, fiul meu!” Și sorțul a căzut pe Ionatan. 43 Saul i‑a zis lui Ionatan: „Spune‑mi ce ai făcut!” Ionatan i‑a zis: „Am gustat și eu puțină miere cu vârful toiagului pe care‑l aveam în mână: iată‑mă, sunt gata să mor!” 44 Și Saul a zis: „Dumnezeu să se poarte cu toată asprimea față de mine dacă nu vei muri negreșit, Ionatane!” 45 Poporul i‑a zis lui Saul: „Tocmai Ionatan să moară? El, care a adus această mare izbăvire în Israel? Nicidecum! Viu este DOMNUL că niciun fir de păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta!” Astfel, poporul l‑a scăpat pe Ionatan de la moarte. 46 Saul a încetat să‑i mai urmărească pe filisteni; și filistenii s‑au dus la casele lor.
Războaiele lui Saul și neamul lui
47 După ce și‑a întărit domnia peste Israel, Saul a făcut război cu toți vrăjmașii de primprejur: cu Moab, cu fiii lui Amon , cu Edom, cu regii din Țoba și cu filistenii și, oriîncotro se întorcea, era biruitor. 48 S‑a arătat viteaz, l‑a bătut pe Amalec și l‑a scăpat pe Israel din mâna celor ce‑l jefuiau.
49 Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi-Șua. Cele două fete ale lui se numeau Merab, cea mare, și Mical, mezina. 50 Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaț. Numele căpeteniei oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51 Chiș , tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.
52 În tot timpul vieții sale, Saul a dus războaie crâncene cu filistenii. Când Saul vedea un om tare sau un om voinic, îl lua cu el.