Ionatan și David
1 David sfârșise de vorbit cu Saul. Și, de atunci, sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el. 2 În aceeași zi, Saul a oprit pe David și nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său. 3 Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. 4 A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David, și i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul și cingătoarea lui. 5 David se ducea și izbutea oriunde îl trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război și era plăcut întregului popor, chiar și slujitorilor lui Saul.
Cântarea de biruință a femeilor
6 Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieșit din toate cetățile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând și jucând, în sunetul timpanelor și alăutelor, și scoțând strigăte de bucurie.
7 Femeile care cântau își răspundeau unele altora și ziceau:
„Saul a bătut miile lui,
iar David, zecile lui de mii.”
8 Saul s-a mâniat foarte tare și nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zeci de mii și mie-mi dau mii! Nu-i mai lipsește decât împărăția.” 9 Și, din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David. 10 A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca și în celelalte zile, și Saul era cu sulița în mână. 11 Saul a ridicat sulița, zicându-și în sine: „Voi pironi pe David de perete.” Dar David s-a ferit de el de două ori. 12 Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David și Se depărtase de la el. 13 L-a îndepărtat de lângă el și l-a pus mai-mare peste o mie de oameni. David ieșea și intra în fruntea poporului; 14 izbutea în tot ce făcea și Domnul era cu el. 15 Saul, văzând că izbutea totdeauna, se temea de el, 16 dar tot Israelul și Iuda iubeau pe David, pentru că ieșea și intra în fruntea lor.
David, ginerele împăratului
17 Saul a zis lui David: „Iată, îți voi da de nevastă pe fiică-mea cea mai mare, Merab, numai să-mi slujești cu vitejie și să porți războaiele Domnului.” Dar Saul își zicea: „Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui.” 18 David a răspuns lui Saul: „Cine sunt eu și ce este viața mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?” 19 Venind vremea când Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, ea a fost dată de nevastă lui Adriel din Mehola . 20 Mical , fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, și lucrul i-a plăcut. 21 El își zicea: „I-o voi da ca să-i fie o cursă și să cadă sub mâna filistenilor.” Și Saul a zis lui David pentru a doua oară: „Astăzi îmi vei fi ginere.” 22 Saul a dat slujitorilor săi următoarea poruncă: „Vorbiți în taină lui David și spuneți-i: ‘Iată că împăratul e binevoitor față de tine și toți slujitorii lui te iubesc; fii acum ginerele împăratului.’” 23 Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri la urechile lui David. Și David a răspuns: „Credeți că este ușor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate.” 24 Slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David. 25 Saul a zis: „Așa să vorbiți lui David: ‘Împăratul nu cere nicio zestre; ci dorește o sută de prepuțuri de ale filistenilor, ca să-și răzbune pe vrăjmașii lui.’” Saul avea de gând să facă pe David să cadă în mâinile filistenilor. 26 Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, și David a primit ce i se ceruse ca să fie ginerele împăratului. Înainte de vremea hotărâtă, 27 David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui și a ucis două sute de oameni dintre filisteni; le-a adus prepuțurile și a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci, Saul i-a dat de nevastă pe fiică-sa Mical. 28 Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David; și fiică-sa Mical iubea pe David. 29 Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David și toată viața i-a fost vrăjmaș. 30 Domnitorii filistenilor ieșeau la luptă și, ori de câte ori ieșeau, David avea mai multă izbândă decât toți slujitorii lui Saul și numele lui a ajuns foarte vestit.
David câștigă popularitate
1 Îndată ce David a sfârșit de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s‑a legat de sufletul lui David; și Ionatan l‑a iubit pe David ca pe sine însuși. 2 În aceeași zi, Saul l‑a oprit pe David și nu l‑a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său. 3 Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că‑l iubea ca pe sine însuși. 4 Și-a scos mantaua pe care o purta și i‑a dat‑o lui David, împreună cu armura, sabia, arcul și cingătoarea sa. 5 David ieșea oriunde îl trimitea Saul și avea izbândă; și Saul l‑a pus peste oamenii de război, lucru care a fost pe placul întregului popor, chiar și al slujitorilor lui Saul.
6 Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la uciderea filisteanului, femeile din toate cetățile lui Israel au ieșit înaintea regelui Saul, cântând și jucând în sunet de tamburină și de clopoței , cu cântări de bucurie. 7 Femeile jucau, spunându‑și unele altora în cântec :

„Saul a bătut cu miile,
iar David, cu zecile de mii!”

8 Saul s‑a aprins de mânie, fiindcă nu i‑au căzut bine aceste vorbe, și a zis: „Lui David îi dau zeci de mii, iar mie îmi dau mii! Nu‑i mai lipsește decât domnia!” 9 Și din ziua aceea Saul l‑a privit cu ochi răi pe David. 10 A doua zi, un duh rău trimis de Dumnezeu a pus stăpânire pe Saul, care a început să aiureze în mijlocul casei. David cânta la instrument, ca în celelalte zile, și Saul era cu sulița în mână. 11 Saul a aruncat sulița, zicându‑și în sinea lui: „Îl voi țintui pe David de perete!” David s‑a ferit de el de două ori. 12 Saul se temea de David, pentru că DOMNUL era cu David, iar de Saul Se îndepărtase . 13 Saul l‑a îndepărtat de lângă el și l‑a pus căpetenie peste o mie de oameni. David ieșea și intra în fruntea poporului. 14 El izbutea în toate căile sale și DOMNUL era cu el. 15 Saul a văzut că David avea totdeauna izbândă și se temea de el, 16 dar tot Israelul și Iuda îl iubeau pe David, pentru că ieșea și intra în fruntea lor.
David devine ginerele regelui
17 Saul i‑a zis lui David: „Iată, ți‑o dau de nevastă pe fiica mea cea mai mare, Merab, numai să‑mi slujești cu vitejie și să porți războaiele DOMNULUI.” Dar Saul își zicea: „Să nu fie mâna mea împotriva lui, ci mâna filistenilor să fie împotriva lui.” 18 David i‑a zis lui Saul: „Cine sunt eu și cât valorează familia mea sau clanul tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele regelui?” 19 Când a venit vremea ca Merab, fiica lui Saul, să‑i fie dată lui David, i‑a fost dată de nevastă lui Adriel din Abel-Mehola .
20 Mical , fata lui Saul, îl iubea pe David. I s‑a spus lui Saul, și lucrul acesta i‑a fost pe plac. 21 Saul își zicea: „Lui i‑o voi da, ca să fie o cursă pentru el; și mâna filistenilor să fie împotriva lui.” Saul i‑a zis lui David a doua oară: „Astăzi îmi vei fi ginere.” 22 Apoi Saul le‑a poruncit slujitorilor săi: „Vorbiți‑i în taină lui David astfel: «Iată, îi ești drag regelui și toți slujitorii lui te iubesc; primește deci să fii ginerele regelui!»” 23 Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri în auzul lui David. Și David a zis: „Credeți că este ușor să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac și neînsemnat.” 24 Slujitorii lui Saul i‑au dat de știre, zicând: „Iată ce a zis David!” 25 Saul a zis: „Așa să‑i vorbiți lui David: «Regele nu dorește nicio zestre; doar o sută de prepuțuri de-ale filistenilor, ca să se răzbune pe vrăjmașii lui.»” Saul avea de gând să‑l facă pe David să cadă în mâna filistenilor. 26 Slujitorii lui Saul i‑au spus aceste cuvinte lui David, căruia i‑a surâs gândul de a fi ginerele regelui.
Înainte de vremea hotărâtă, 27 David s‑a sculat, a plecat cu oamenii lui și a ucis două sute de filisteni; David a adus prepuțurile și i le‑a dat regelui în număr deplin, ca să fie ginerele regelui. Atunci Saul i‑a dat‑o de nevastă pe fiica sa Mical. 28 Saul a văzut și a înțeles că DOMNUL era cu David; și fiica sa Mical îl iubea pe David. 29 Saul s‑a temut de David și mai mult și i‑a fost vrăjmaș toată viața. 30 Domnitorii filistenilor ieșeau la luptă și, ori de câte ori ieșeau, David avea izbândă mai mult decât toți slujitorii lui Saul; și numele lui a ajuns foarte vestit.