Asprimea lui Nabal față de David
1 Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat și l-a plâns și l-au îngropat în locuința lui, la Rama. Atunci, David s-a sculat și s-a coborât în pustia Paran. 2 În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre și se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui. 3 Numele acestui om era Nabal și nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb. 4 David a aflat în pustie că Nabal își tunde oile. 5 A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiți-vă la Carmel și duceți-vă la Nabal. Întrebați-l de sănătate în numele meu 6 și să-i vorbiți așa: ‘Să trăiești în pace și pacea să fie cu casa ta și cu tot ce este al tău. 7 Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât și nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. 8 Întreabă pe slujitorii tăi, și-ți vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceștia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă dar, te rog, robilor tăi și fiului tău David ce te lasă inima.’” 9 Când au ajuns, oamenii lui David au spus lui Nabal toate aceste cuvinte în numele lui David. Apoi au tăcut. 10 Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David și cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpâni. 11 Și să-mi iau eu pâinea, apa și vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, și să le dau unor oameni care sunt de nu știu unde?” 12 Oamenii lui David și-au luat drumul înapoi; s-au întors și au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David. 13 Atunci, David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-și încingă sabia!” Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia și aproape patru sute de inși s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri. 14 Unul din slujitorii lui Nabal a venit și a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustie niște soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, și el s-a purtat rău cu ei. 15 Și totuși oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât și nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp. 16 Ne-au fost zid și zi, și noapte, în tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor. 17 Să știi acum și vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru și a întregii lui case este hotărâtă și el este așa de rău încât nimeni nu îndrăznește să-i vorbească.” 18 Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari 19 și a zis slujitorilor săi: „Luați-o înaintea mea și eu voi veni după voi.” N-a spus nimic bărbatului ei Nabal. 20 Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos și iată că David și oamenii lui se coborau în fața ei, așa că i-a întâlnit. 21 David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine. 22 Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!” 23 Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ. 24 Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale. 25 Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal (Nebun) îi este numele, și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu. 26 Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal! 27 Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu și să se împartă oamenilor care merg după domnul meu. 28 Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului și niciodată nu va fi răutate în tine. 29 Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi. 30 Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit și te va pune mai-mare peste Israel, 31 atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta.” 32 David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! 33 Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge și mi-ai oprit mâna! 34 Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ți fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal până la lumina zilei de mâine.” 35 Și David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese și i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ți-am ascultat glasul și te-am primit bine.”
David ia pe Abigail
36 Abigail a ajuns la Nabal. Și tocmai el dădea în casa lui un ospăț ca un ospăț împărătesc; inima îi era veselă și era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei. 37 Dar dimineața, după ce trecuse beția lui Nabal, nevastă-sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte și s-a făcut ca o piatră. 38 Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal și a murit. 39 David a aflat că murise Nabal și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal și a împiedicat pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.” David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă. 40 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, și i-au vorbit așa: „David ne-a trimis la tine, ca să te ia de nevastă.” 41 Ea s-a sculat, s-a aruncat cu fața la pământ și a zis: „Iată, roaba ta se socotește ca o roabă , gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.” 42 Și îndată, Abigail a plecat, călare pe un măgar și însoțită de cinci fete; a mers după solii lui David și i-a fost nevastă. 43 David luase și pe Ahinoam din Izreel și amândouă au fost nevestele lui. 44 Și Saul dăduse pe fiică-sa Mical , nevasta lui David, lui Palti din Galim , fiul lui Laiș.
Răutatea lui Nabal față de David
1 Samuel a murit; tot Israelul s‑a adunat, l‑a plâns și l‑a îngropat la Rama, cetatea sa natală. Atunci, David s‑a ridicat și s‑a coborât în pustiul Paran. 2 În Maon era un om a cărui avere era în Carmel; omul acesta era foarte bogat: avea trei mii de oi și o mie de capre. Se afla la Carmel pentru tunsul oilor. 3 Numele lui era Nabal, iar nevasta lui se numea Abigail; ea era o femeie înțeleaptă și frumoasă la înfățișare, dar bărbatul ei era un om aspru și dedat la fapte rele. El se trăgea din Caleb.
4 În pustiu, David a aflat că Nabal își tunde turma 5 și a trimis la el zece slujitori. David le‑a spus slujitorilor: „Suiți‑vă la Carmel și duceți‑vă la Nabal! Întrebați-l de sănătate în numele meu 6 și vorbiți‑i așa: «Să trăiești ! Pacea să fie cu tine, cu casa ta și cu tot ce este al tău! 7 Am auzit că ai oameni la tunsul oilor. Păstorii tăi au fost cu noi: nu le‑am făcut necazuri și nu li s‑a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. 8 Întreabă‑i pe slujitorii tăi, și‑ți vor spune! Să capete trecere slujitorii mei înaintea ta, fiindcă am venit într‑o zi de veselie! Dă‑le, te rog, robilor tăi și fiului tău David ce te lasă inima!»” 9 De îndată ce au sosit, slujitorii lui David i‑au spus lui Nabal toate cuvintele acestea din partea lui David. Apoi au tăcut. 10 Nabal însă le‑a răspuns slujitorilor lui David astfel: „Cine este David și cine este fiul lui Ișai? Astăzi sunt mulți robi care fug de la stăpân. 11 Și să iau eu pâinea și apa mea și vitele pe care le‑am tăiat pentru lucrătorii mei, ca să le dau unor oameni veniți de nu știu unde?”
12 Slujitorii lui David au făcut cale întoarsă. Când au revenit, s‑au dus la David și i‑au povestit toate cele întâmplate. 13 Atunci, David le‑a zis oamenilor săi: „Fiecare să‑și încingă sabia!” Și fiecare și‑a încins sabia. David și‑a încins și el sabia, și în urma lui s-au suit aproape patru sute de oameni, iar două sute au rămas la calabalâcuri.
14 Unul dintre slujitori a venit la Abigail, nevasta lui Nabal, și i-a zis: „Iată, David a trimis din pustiu soli care să‑l salute pe stăpânul nostru, dar el i‑a ocărât. 15 Totuși, oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne‑au făcut necazuri și nu ni s‑a luat nimic tot timpul cât am fost cu ei în câmp. 16 Ne‑au fost zid , noaptea și ziua, tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor. 17 Acum, ia seama și vezi ce ai de făcut, căci nenorocirea este la un pas de stăpânul nostru și de întreaga lui casă; el este un om de nimic , și nimeni nu‑i poate spune o vorbă.”
18 Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le‑a încărcat pe măgari 19 și le‑a zis slujitorilor ei: „Luați‑o înaintea mea! Iată, eu vin în urma voastră!” Dar lui Nabal, bărbatul ei, nu i‑a spus nimic. 20 Și tocmai când venea ea călare pe măgar, coborând la umbra muntelui, David și oamenii lui veneau spre ea, așa că s‑a întâlnit cu ei.
21 David zisese: „Degeaba am păzit eu tot ce are omul acesta în pustiu, astfel că nu i s‑a luat nimic din tot ce are, căci mi‑a întors rău pentru bine! 22 Să se poarte Dumnezeu cu toată asprimea față de vrăjmașii lui David dacă până dimineață voi mai lăsa pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui!”
23 Când l‑a văzut Abigail pe David, a descălecat în grabă de pe măgar, s‑a aruncat cu fața la pământ înaintea lui David și s‑a închinat până la pământ. 24 A căzut la picioarele lui și i‑a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie‑i, te rog, slujnicei tale să vorbească în auzul urechilor tale și ascultă cuvintele slujnicei tale! 25 Să nu‑și pună domnul meu mintea cu acest om de nimic, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele, și nebunia este lipită de el . Eu una, slujnica ta, nu i‑am văzut pe slujitorii pe care i‑a trimis domnul meu. 26 Acum, domnul meu, viu este DOMNUL și viu este sufletul tău că DOMNUL te‑a ferit să verși sânge și să te răzbuni singur! Iar vrăjmașii tăi, cei ce vor nenorocirea domnului meu, să fie ca Nabal ! 27 Cât despre darul acesta pe care i l‑a adus roaba ta domnului meu, să le fie dat slujitorilor care îl însoțesc. 28 Iartă, te rog, vina slujnicei tale, căci DOMNUL îi va face negreșit domnului meu o casă trainică, de vreme ce poartă războaiele DOMNULUI și niciodată nu se va găsi răutate în tine. 29 Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să caute să‑ți ia viața, sufletul tău să fie legat în mănunchiul celor vii la DOMNUL, Dumnezeul tău; iar viața vrăjmașilor tăi s‑o azvârle ca din praștie! 30 Când DOMNUL îi va face domnului meu tot binele pe care i l‑a făgăduit și îl va pune conducător peste Israel, 31 atunci nu va avea domnul meu mustrări de cuget sau apăsare de inimă la gândul că a vărsat sânge fără temei și că s‑a răzbunat singur. Și când DOMNUL îi va face bine domnului meu, adu‑ți aminte de slujnica ta!”
32 David i‑a zis lui Abigail: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care te‑a trimis astăzi în întâmpinarea mea! 33 Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, care m‑ai oprit astăzi să vărs sânge și să mă răzbun singur! 34 Dar viu este DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care m‑a ferit să‑ți fac rău, că, dacă nu te‑ai fi grăbit să vii în întâmpinarea mea, până la lumina dimineții n‑ar mai fi rămas în viață nimeni de parte bărbătească dintre ai lui Nabal!” 35 Și David a luat din mâna lui Abigail ce‑i adusese și i‑a zis: „Suie‑te în pace acasă; după cum vezi, ți‑am ascultat glasul și ți‑am făcut pe plac.”
36 Abigail a ajuns la Nabal tocmai pe când el dădea în casa lui un ospăț de zile mari. Nabal era cu inima veselă, căci se îmbătase bine de tot, așa că ea nu i‑a istorisit nimic până ce s‑a luminat de ziuă. 37 Dimineața, când s‑a trezit Nabal din beție, nevasta sa i‑a istorisit cele întâmplate. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte, iar el s‑a făcut ca de piatră. 38 Cam după zece zile, DOMNUL l‑a lovit pe Nabal, și acesta a murit.
39 David a aflat de moartea lui Nabal și a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, care mi‑a apărat pricina , după ocara pe care mi‑a făcut‑o Nabal, și l‑a împiedicat pe robul Lui să facă rău! DOMNUL a întors răutatea lui Nabal asupra capului său.” Apoi David i‑a trimis vorbă lui Abigail, spunându‑i că vrea să o ia de nevastă. 40 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, în Carmel, și i‑au vorbit așa: „David ne‑a trimis la tine ca să te ia de nevastă.” 41 Ea s‑a ridicat, s‑a plecat cu fața la pământ și a zis: „Iată, slujnica ta se socotește o roabă gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu!” 42 Abigail s‑a ridicat degrabă, a încălecat pe măgar și, însoțită de cinci slujitoare, a mers după solii lui David și i‑a fost nevastă. 43 David o luase și pe Ahinoam din Izreel, așa că amândouă i-au fost neveste. 44 Mical , fiica lui Saul , nevasta lui David, îi fusese dată de Saul lui Palti, fiul lui Laiș, din Galim .