David, în tabăra lui Saul
1 Zifiții s-au dus la Saul la Ghibea și au zis: „Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în fața pustiei.” 2 Saul s-a sculat și s-a coborât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleși din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif. 3 A tăbărât pe dealul Hachila, în fața pustiei, lângă drum. David era în pustie și, înțelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie, 4 a trimis niște iscoade și a aflat că, în adevăr, Saul venise. 5 Atunci, David s-a sculat și a venit la locul unde tăbărâse Saul și a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner , fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei și poporul era tăbărât în jurul lui. 6 David a luat cuvântul și, vorbind lui Ahimelec, Hetitul, și lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se coboare cu mine în tabără la Saul?” Și Abișai a răspuns: „Eu mă voi coborî cu tine.” 7 David și Abișai s-au dus noaptea la popor. Și iată că Saul era culcat și dormea în cort, în mijlocul taberei, și sulița lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner și poporul lui erau culcați în jurul lui. 8 Abișai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu sulița mea și să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” 9 Dar David a zis lui Abișai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului și să rămână nepedepsit?” 10 Și David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie și va pieri. 11 mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai sulița de la căpătâiul lui, urciorul cu apă și să plecăm.” 12 David a luat dar sulița și urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul și au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic și nimeni nu s-a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într-un somn adânc . 13 David a trecut de cealaltă parte și a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără. 14 Și a strigat poporului și lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine ești tu, care strigi către împăratul?” 15 Și David a zis lui Abner: „Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău. 16 Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteți vrednici de moarte, căci n-ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este sulița împăratului și urciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.” 17 Saul a cunoscut glasul lui David și a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Și David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!” 18 Și a zis: „Pentru ce urmărește domnul meu pe robul său? Ce-am făcut și cu ce sunt vinovat? 19 Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său. Dacă Domnul este Cel ce te ațâță împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te ațâță, blestemați să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea Domnului, zicându-mi: ‘Du-te de slujește unor dumnezei străini!’ 20 O, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Fața Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice , cum ar urmări o potârniche în munți.” 21 Saul a zis: „Am păcătuit ; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viața mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun și am făcut o mare greșeală.” 22 David a răspuns: „Iată sulița împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia. 23 Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credincioșia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, și eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului. 24 Și după cum azi viața ta a avut un mare preț înaintea mea, tot așa și viața mea va avea un mare preț înaintea Domnului și El mă va izbăvi din orice necaz.” 25 Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari și vei birui.” David și-a văzut de drum, și Saul s-a întors acasă.
David îl cruță pe Saul a doua oară
1 Zifiții s‑au dus la Saul, la Ghibea, și i‑au zis: „Oare nu se ascunde David pe dealul Hachila, dincolo de Ieșimon?” 2 Saul a coborât de îndată în pustiul Zif, cu trei mii de oameni aleși din Israel, ca să‑l caute pe David în pustiul Zif. 3 Și‑a așezat tabăra pe dealul Hachila, dincolo de Ieșimon, lângă drum. David era în pustiu și, când a aflat că Saul venise în pustiu după el, 4 a trimis niște iscoade și a aflat că Saul, într‑adevăr, venise. 5 Atunci, David s‑a dus îndată la locul unde își așezase Saul tabăra. David a văzut locul unde erau culcați Saul și Abner , fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui. Saul era culcat în mijlocul taberei, și poporul își făcuse tabăra în jurul lui. 6 David i‑a întrebat pe Ahimelec, hititul, și pe Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab: „Cine coboară cu mine în tabără la Saul?” Și Abișai a răspuns: „Eu voi coborî cu tine!”
7 David și Abișai s‑au dus noaptea la popor. Și, iată, Saul era culcat și dormea în cort, în mijlocul taberei, având sulița înfiptă în pământ, la căpătâi, iar Abner și poporul erau culcați în jurul lui. 8 Abișai i‑a zis lui David: „Dumnezeu îl dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; de aceea, lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc la pământ cu sulița dintr‑o lovitură: a doua oară nu va mai fi nevoie!” 9 Dar David i‑a zis lui Abișai: „Nu‑l omorî, căci cine poate ridica mâna împotriva unsului DOMNULUI fără să se încarce de vină?” 10 David a zis: „Viu este DOMNUL că numai DOMNUL îl poate lovi: fie că‑i va veni ziua să moară, fie că se va coborî la luptă și va pieri. 11 mă ferească DOMNUL să ridic mâna împotriva unsului DOMNULUI! Așadar, ia numai sulița de la căpătâiul lui și ulciorul cu apă și să plecăm!” 12 David a luat sulița și ulciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut, nici n‑a băgat de seamă nimic și nimeni nu s‑a deșteptat, căci DOMNUL îi cufundase pe toți într‑un somn adânc .
13 David a trecut de cealaltă parte și s‑a oprit pe creasta muntelui, la o mare distanță de tabără . 14 Și le-a strigat poporului și lui Abner, fiul lui Ner: „N‑ai de gând să răspunzi, Abner?” Abner a răspuns: „Cine ești tu, care strigi către rege?” 15 David i‑a zis lui Abner: „Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Atunci, de ce nu l‑ai păzit pe stăpânul tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l omoare pe rege, stăpânul tău. 16 Ce ai făcut tu nu e bine. Viu este DOMNUL că sunteți vrednici de moarte, voi, care nu l-ați păzit pe stăpânul vostru, pe unsul DOMNULUI! Acum vezi unde sunt sulița regelui și ulciorul de apă, care erau la căpătâiul lui!”
17 Saul a recunoscut glasul lui David și a zis: „Al tău este glasul acesta , fiul meu David?” Și David a răspuns: „Al meu este, o rege, stăpânul meu!” 18 Și a adăugat: „De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce‑am făcut și cu ce sunt vinovat? 19 Să binevoiască deci regele, stăpânul meu, să asculte cuvintele robului său! Dacă DOMNUL te stârnește împotriva mea, să primească mireasma unei ofrande, dar, dacă oamenii te stârnesc , blestemați să fie înaintea DOMNULUI, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea DOMNULUI, zicându‑mi: «Du‑te și slujește altor dumnezei!» 20 Ah, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de Fața DOMNULUI, căci regele lui Israel a ieșit să caute un purice , cum ar urmări o potârniche în munți!”
21 Saul a zis: „Am păcătuit ; întoarce‑te, fiul meu David! Nu‑ți voi mai face rău, fiindcă astăzi viața mea a fost scumpă înaintea ta. Iată, am lucrat ca un nebun și am făcut o mare greșeală!” 22 David a răspuns: „Iată sulița regelui; să vină unul din slujitori s‑o ia! 23 DOMNUL îi va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credincioșia lui; DOMNUL te dăduse astăzi în mâinile mele, dar eu n‑am vrut să ridic mâna împotriva unsului DOMNULUI. 24 Iată, după cum astăzi viața ta a fost de mare preț înaintea mea, tot astfel și viața mea să fie de mare preț înaintea DOMNULUI, și El să mă izbăvească din orice necaz!” 25 Saul i‑a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face mari isprăvi și vei avea negreșit izbândă.” David și‑a văzut de drum, și Saul s‑a întors acasă.