Întoarcerea lui David la Țiclag
1 Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Țiclag, amaleciții năvăliseră în partea de miazăzi și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul 2 după ce luaseră prinși pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo, mici și mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră. 3 David și oamenii lui au ajuns în cetate și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor fuseseră luați prinși. 4 Atunci, David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până n-au mai putut plânge. 5 Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele. 6 David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui. 7 El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David. 8 Și David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmărește-o, căci o vei ajunge și vei izbăvi totul.” 9 Și David a pornit, el și cei șase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă. 10 David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni, dar două sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiți ca să mai treacă pârâul Besor. 11 Pe câmp, au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănânce pâine și să bea apă 12 și i-au mai dat și o legătură de smochine și două legături de stafide. După ce a mâncat , i-au venit iarăși puterile, căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți. 13 David i-a zis: „Al cui ești și de unde ești?” El a răspuns: „Sunt un băiat egiptean în slujba unui amalecit și de trei zile stăpânul meu m-a părăsit pentru că eram bolnav. 14 Am năvălit în partea de miazăzi a cheretiților , pe ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb , și am ars Țiclagul.” 15 David i-a zis: „Vrei să mă duci la oastea aceasta?” Și el a zis: „Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da pe mâna stăpânului meu, și te voi coborî la oastea aceasta.” 16 El i-a slujit astfel de călăuză. Și amaleciții erau risipiți pe tot ținutul, mâncând , bând și jucând de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. 17 David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara și n-a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile și au fugit. 18 David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciții și a scăpat și pe cele două neveste ale lui. 19 Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, nici un lucru din pradă, nimic din ce li se luase; David a adus înapoi totul . 20 Și David a luat toate oile și toți boii, și cei ce mânau turma aceasta și mergeau în fruntea ei ziceau: „Aceasta este prada lui David!” 21 David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a întrebat de sănătate. 22 Toți oamenii răi și de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii și să plece.” 23 Dar David a zis: „Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră. 24 Și cine v-ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie aceeași atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât și pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă.” 25 Lucrul acesta a rămas de atunci și până în ziua de azi o lege și un obicei în Israel. 26 Când s-a întors la Țiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmașii Domnului!” 27 A trimis celor din Betel, celor din Ramot , de la miazăzi, celor din Iatir , 28 celor din Aroer , celor din Sifmot, celor din Eștemoa , 29 celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților , celor din cetățile cheniților , 30 celor din Horma , celor din Cor-Așan, celor din Atac, 31 celor din Hebron și în toate locurile pe care le străbătuse David cu oamenii lui.
David se întoarce la Țiclag
1 David și oamenii lui au ajuns la Țiclag a treia zi. Amaleciții năvăliseră în Neghev și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul. 2 Pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo îi luaseră în captivitate, de la mic la mare. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră. 3 David și oamenii lui au ajuns în cetate și, iată, era arsă, iar nevestele, fiii și fiicele lor fuseseră luați în captivitate. 4 Atunci, David și poporul care era cu el și‑au ridicat glasul și au plâns până n‑au mai putut plânge. 5 Cele două neveste ale lui David, Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, fosta nevastă a lui Nabal, fuseseră luate și ele. 6 David era într‑o mare strâmtorare, căci poporul vorbea să‑l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fiicelor lui. Dar David s‑a îmbărbătat în DOMNUL, Dumnezeul lui. 7 El i‑a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu‑mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David. 8 Și David L‑a întrebat pe DOMNUL: „Să pornesc în urmărirea acestei cete? O voi ajunge din urmă?” El i‑a răspuns: „Pornește în urmărire, căci de ajuns o vei ajunge și vei aduce o mare izbăvire!”
9 David a pornit, alături de cei șase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la valea Besor, unde s‑au oprit cei care rămăseseră în urmă . 10 David i‑a urmărit mai departe cu patru sute de oameni, căci două sute de oameni se opriseră fiindcă erau prea obosiți ca să mai treacă valea Besor. 11 Pe câmp, au dat peste un egiptean și l‑au adus la David. I‑au dat pâine și a mâncat, apoi i‑au dat apă să bea. 12 I‑au mai dat și o bucată dintr‑o turtă de smochine și două ciorchine de stafide, și el le‑a mâncat și s-a întremat , căci nu mâncase pâine și nu băuse apă de trei zile și trei nopți, 13 David l‑a întrebat: „Al cui ești și de unde vii?” El a răspuns: „Sunt egiptean, rob al unui amalecit; stăpânul meu m‑a părăsit acum trei zile pentru că eram bolnav. 14 Noi am năvălit la miazăzi de ținutul cheretiților , în ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb și am ars Țiclagul.” 15 David i‑a zis: „Poți să mă duci la ceata cu pricina?” Și el i‑a zis: „Jură‑mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da în mâinile stăpânului meu, și te voi duce la ea!”
16 L‑a dus și, iată, amaleciții erau risipiți în tot ținutul, mâncând , bând și jucând de bucuria prăzii însemnate pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. 17 David s‑a luptat cu ei din zorii zilei până în seara celei de‑a doua zile și i‑a învins ; n‑a scăpat niciunul din ei, în afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile și au fugit. 18 Astfel, David a recuperat tot ce luaseră amaleciții și le‑a adus înapoi și pe cele două neveste ale sale. 19 Nu lipsea nimeni, de la mic la mare – nici fiu, nici fiică, nici vreun lucru din pradă, nimic din ce li se luase; David a adus înapoi totul . 20 David a mai luat toate turmele și toate cirezile; cei ce le mânau în fruntea celorlalte animale spuneau: „Aceasta este prada lui David!”
21 David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care‑i lăsaseră la valea Besor. Ei au ieșit în întâmpinarea lui David și a poporului care era cu el. David s‑a apropiat de ei și i‑a întrebat de sănătate. 22 Atunci toți oamenii răi și de nimic dintre bărbații care merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: „Fiindcă n‑au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am redobândit‑o, ci fiecare să‑și ia nevasta și copiii și să plece!” 23 Dar David a zis: „Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne‑a dat DOMNUL, căci El ne‑a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră! 24 Și cine v‑ar asculta în privința aceasta? Partea celui ce s‑a coborât la luptă trebuie să fie deopotrivă cu partea celui rămas la calabalâcuri; împărțirea să fie deopotrivă.” 25 În ziua aceea a făcut acest lucru lege și obicei în Israel, și așa a rămas până astăzi.
26 Când s‑a întors la Țiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunând: „Iată darul cuvenit vouă din prada luată de la vrăjmașii DOMNULUI!”
27 Le-a trimis celor din Betel,celor din Ramot‑Neghev ,celor din Iatir ,28 celor din Aroer ,celor din Sifmot,celor din Eștemoa ,29 celor din Rahal,celor din cetățile ierahmeeliților ,celor din cetățile cheniților ,30 celor din Horma ,celor din Bor‑Așan,celor din Atah,31 celor din Hebron și din toate locurile pe care le străbătuseră David și oamenii lui.