Ioab trimite pe o femeie din Tecoa la David
1 Ioab, fiul Țeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom. 2 A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită și i-a zis: „Fă-te că plângi și îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn și fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort. 3 Să te duci astfel la împărat și să-i vorbești așa și așa.” Și Ioab i-a spus ce trebuia să zică. 4 Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a zis: „Împărate, scapă-mă !” 5 Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă , bărbatul mi-a murit! 6 Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp și n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt și l-a omorât. 7 Și iată că toată familia s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: ‘Scoate încoace pe ucigașul fratelui său! Vrem să-l omorâm pentru viața fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar și pe moștenitor!’ Ei ar stinge astfel și tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaș viu pe fața pământului.” 8 Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.” 9 Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea , împărate, domnul meu, și asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul și scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit.” 10 Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine și nu se va mai atinge de tine.” 11 Ea a zis: „Să-și aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul și să nu mi se nimicească fiul!” Și el a zis: „Viu este Domnul că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!” 12 Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Și el a zis: „Vorbește!” 13 Femeia a zis: „Pentru ce gândești tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca și vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a izgonit? 14 Trebuie negreșit să murim și vom fi ca niște ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viața, ci dorește ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui. 15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnul meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Și roaba ta a zis: ‘Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.’ 16 Da, împăratul va asculta pe roaba sa ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine și pe fiul meu, din moștenirea lui Dumnezeu. 17 Roaba ta a zis: ‘Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele și răul.’ Și Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.” 18 Împăratul a răspuns și a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Și femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!” 19 Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Și femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putință nicio abatere, nici la dreapta, nici la stânga, de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit și a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte. 20 Ca să dea o altă înfățișare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înțelept ca și un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”
Absalom este iertat și adus înapoi
21 Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar de adu înapoi pe tânărul Absalom.” 22 Ioab a căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaște azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.” 23 Ioab s-a sculat, a plecat în Gheșur și a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim. 24 Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu-mi vadă fața.” Și Absalom s-a dus în casa lui și n-a văzut fața împăratului. 25 Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseții lui; din talpa piciorului până în creștetul capului n-avea niciun cusur. 26 Când își tundea capul – și-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului. 27 Lui Absalom i s-au născut trei fii și o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip. 28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim fără să vadă fața împăratului. 29 Apoi a chemat pe Ioab să-l trimită la împărat, dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară, și Ioab tot n-a vrut să vină. 30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeți, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceți-vă și puneți-i foc.” Și slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului. 31 Ioab s-a sculat și s-a dus la Absalom acasă. Și i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?” 32 Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ți-am trimis vorbă și ți-am zis: ‘Vino aici și te voi trimite la împărat să-i spui: «Pentru ce m-am întors din Gheșur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu și acum acolo.»’ Doresc acum să văd fața împăratului și, dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.” 33 Ioab s-a dus la împărat și i-a spus lucrul acesta. Și împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.
Ioab obține iertarea lui Absalom
1 Ioab, fiul Țeruiei, a băgat de seamă că regele era cu gândul la Absalom. 2 A trimis la Tecoa și a adus de acolo o femeie iscusită, căreia i‑a zis: „Prefă‑te că ești cuprinsă de jale și îmbracă‑te în haine de doliu; nu te unge cu untdelemn, ci fii ca o femeie care plânge de multă vreme după un mort! 3 Să te duci la rege și să‑i vorbești după cum îți voi spune.” Și Ioab i‑a spus ce trebuie să zică.
4 Femeia din Tecoa s‑a dus să‑i vorbească regelui. S‑a plecat adânc, cu fața la pământ, și a zis: „O, rege, scapă‑mă !” 5 Regele i‑a zis: „Ce-i cu tine?” Ea a răspuns: „Vai, sunt văduvă ; bărbatul meu a murit. 6 Slujnica ta avea doi fii, care s‑au luat la ceartă pe câmp; fiindcă n‑a fost nimeni să‑i despartă, unul l‑a lovit pe celălalt și l‑a omorât. 7 Și, iată, toată familia s‑a ridicat împotriva slujnicei tale, zicând: «Adu‑l încoace pe ucigașul fratelui său, ca să‑l omorâm pentru viața fratelui pe care l‑a ucis și să‑l nimicim pe moștenitor!» Astfel vor să‑mi stingă și tăciunele care mi‑a rămas și să nu‑i lase bărbatului meu nici nume, nici rămășiță pe fața pământului.” 8 Regele i‑a zis femeii: „Du‑te acasă! Voi da porunci cu privire la tine.”
9 Femeia din Tecoa i‑a zis regelui: „Asupra mea , o, rege, domnul meu, și asupra casei tatălui meu să cadă vina; regele și tronul lui să fie nevinovați!” 10 Regele a zis: „Pe cel care va vorbi împotriva ta să‑l aduci la mine, și nu se va mai atinge de tine!” 11 Ea a răspuns: „Să‑și aducă aminte regele de DOMNUL, Dumnezeul său, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu sporească prăpădul și să‑mi nimicească fiul!” Și el a zis: „Viu este DOMNUL că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”
12 Femeia a zis: „Îngăduie‑i slujnicei tale să‑i spună o vorbă domnului meu, regele!” Și el i‑a zis: „Vorbește!” 13 Femeia a zis: „De ce ai pus la cale una ca asta împotriva poporului lui Dumnezeu? Chiar din cuvântul pe care tocmai l‑a rostit, regele se arată vinovat, de vreme ce nu‑l aduce înapoi pe cel pe care l‑a izgonit. 14 Cu o moarte toți suntem datori ; suntem ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viața, ci făurește planuri pentru ca cel izgonit departe să nu rămână izgonit. 15 Eu am venit să vorbesc despre lucrul acesta cu regele, domnul meu, pentru că poporul m‑a înspăimântat. Atunci, slujnica ta și‑a zis: «Ia să vorbesc eu cu regele; poate că regele va face după sfatul slujnicei sale.» 16 Da, regele va asculta și o va izbăvi pe slujnica sa din mâna celui care caută să ne scoată, pe mine și pe fiul meu, din moștenirea lui Dumnezeu. 17 Slujnica ta a zis: «Cuvântul domnului meu, regele, îmi va aduce liniște, căci domnul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, când e vorba să cântărească binele și răul.» Și DOMNUL, Dumnezeul tău, să fie cu tine!”
18 Drept răspuns, regele i‑a zis femeii: „Nu‑mi ascunde nimic din ce te voi întreba!” Femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, regele!” 19 Regele a întrebat: „Nu cumva mâna lui Ioab este cu tine în toată treaba aceasta?” Femeia a răspuns: „O, rege, domnul meu, viu este sufletul tău că nu este cu putință nicio abatere, nici la dreapta, nici la stânga, de la tot ce a zis domnul meu, regele! Într‑adevăr, robul tău Ioab este cel care mi‑a dat poruncă și care a pus în gura slujnicei tale toate aceste cuvinte. 20 Tocmai ca să dea o altă înfățișare acestei întâmplări a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu are înțelepciune ca înțelepciunea unui înger al lui Dumnezeu și știe tot ce se petrece pe pământ.”
21 Regele i‑a zis lui Ioab: „Iată, voi face lucrul acesta; du‑te și adu‑l înapoi pe tânărul Absalom!” 22 Ioab s‑a plecat cu fața la pământ, s‑a închinat și l‑a binecuvântat pe rege. Ioab a mai zis: „Robul tău cunoaște azi că a căpătat trecere înaintea ta, o, rege, domnul meu, fiindcă regele lucrează după cuvântul robului său.” 23 Ioab s‑a ridicat, s‑a dus la Gheșur și l‑a adus pe Absalom la Ierusalim. 24 Dar regele a zis: „Să se întoarcă la casa lui și să nu‑mi vadă fața!” Și Absalom s‑a întors la casa lui și n‑a văzut fața regelui.
25 În tot Israelul nu era bărbat atât de chipeș și de vestit ca Absalom: din talpa piciorului până în creștetul capului nu avea niciun cusur. 26 Când își rădea capul (căci își rădea capul la fiecare sfârșit de an, fiindcă părul îi atârna greu), greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după siclul regelui . 27 Lui Absalom i s‑au născut trei fii și o fiică, numită Tamar, care era frumoasă la înfățișare.
28 Absalom a locuit la Ierusalim doi ani, dar n‑a văzut fața regelui. 29 Apoi Absalom a trimis după Ioab, cu gând să‑l trimită la rege, dar Ioab n‑a vrut să vină la el. A trimis după el a doua oară, dar tot n‑a vrut să vină. 30 Atunci, Absalom le‑a zis slujitorilor lui: „Vedeți, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceți‑vă și puneți‑i foc!” Și slujitorii lui Absalom au pus foc ogorului. 31 Ioab s‑a dus degrabă la Absalom acasă și i‑a zis: „De ce au pus slujitorii tăi foc ogorului meu?” 32 Absalom i‑a răspuns lui Ioab: „Iată, am trimis după tine ca să vii aici și să te trimit la rege să‑i spui: «La ce am mai venit din Gheșur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu și acum acolo.» Așadar, vreau să văd fața regelui și, dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare!” 33 Ioab s‑a dus la rege și i‑a vorbit întocmai , iar regele l‑a chemat pe Absalom. El a venit la rege, s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui, iar regele l‑a sărutat pe Absalom.