Timotei. Vedenia lui Pavel
1 În urmă, Pavel s-a dus la Derbe și la Listra. Și iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec. 2 Frații din Listra și Iconia îl vorbeau de bine. 3 Pavel a vrut să-l ia cu el și, după ce l-a luat , l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri, căci toți știau că tatăl lui era grec. 4 Pe când trecea prin cetăți, învăța pe frați să păzească hotărârile apostolilor și prezbiterilor din Ierusalim. 5 Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr din zi în zi. 6 Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei. 7 Ajunși lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. 8 Au trecut atunci prin Misia și s-au coborât la Troa. 9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia și ajută-ne!” 10 După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.
Pavel la Filipi. Lidia
11 După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia și a doua zi ne-am oprit la Neapolis. 12 De acolo ne-am dus la Filipi , care este cea dintâi cetate dintr-un ținut al Macedoniei și o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile. 13 În ziua Sabatului, am ieșit pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos și am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă. 14 Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu și asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. 15 După ce a fost botezată, ea și casa ei, ne-a rugat și ne-a zis: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea.” Și ne-a silit să intrăm.
O slujnică ghicitoare. Temnicerul din Filipi
16 Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire . Prin ghicire, ea aducea mult câștig stăpânilor ei. 17 Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi și striga: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii.” 18 Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit , s-a întors și a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea.” Și a ieșit chiar în ceasul acela. 19 Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor. 20 I-au dat pe mâna dregătorilor și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei 21 care vestesc niște obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.” 22 Norodul s-a ridicat și el împotriva lor, și dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei și au poruncit să-i bată cu nuiele. 23 După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță și au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. 24 Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinăuntru și le-a băgat picioarele în butuci. 25 Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. 26 Deodată , s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată, s-au deschis toate ușile și s-au dezlegat legăturile fiecăruia. 27 Temnicerul s-a deșteptat și, când a văzut ușile temniței deschise, a scos sabia și era să se omoare, căci credea că cei închiși au fugit. 28 Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ți faci niciun rău, căci toți suntem aici.” 29 Atunci, temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru și, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila, 30 i-a scos afară și le-a zis: „Domnilor , ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” 31 Pavel și Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta.” 32 Și i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât și tuturor celor din casa lui. 33 Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile și a fost botezat îndată, el și toți ai lui. 34 După ce i-a dus în casă, le-a pus masa și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
Pavel și Sila slobozi
35 Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.” 36 Și temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum dar, ieșiți afară și duceți-vă în pace.” 37 Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în fața tuturor fără să fim judecați, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniță, și acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge așa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!” 38 Cei ce purtau nuielele au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceștia s-au temut când au auzit că sunt romani. 39 Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniță și i-au rugat să părăsească cetatea. 40 Ei au ieșit din temniță și au intrat în casa Lidiei; și, după ce au văzut și mângâiat pe frați, au plecat.
A doua călătorie misionară a lui Pavel
1 După aceea, Pavel a ajuns la Derbe și la Listra. Și iată, acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec. 2 Frații din Listra și Iconium îl vorbeau de bine. 3 Pavel a vrut să‑l ia cu el și, după ce l‑a luat , l‑a circumcis, din pricina iudeilor care erau în acele locuri, fiindcă toți știau că tatăl lui este grec. 4 Străbătând cetățile, îi învățau pe credincioși să păzească hotărârile luate de apostoli și de prezbiterii din Ierusalim. 5 Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr în fiecare zi.
6 Au străbătut ținutul Frigiei și al Galatiei, fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia. 7 Ajunși lângă Misia, au încercat să intre în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le‑a dat voie. 8 Atunci, au trecut prin Misia și au coborât la Troas. 9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: i s‑a arătat un bărbat din Macedonia care îl chema, zicând: „Vino în Macedonia și ajută‑ne!” 10 După ce a avut Pavel vedenia, am căutat îndată să plecăm în Macedonia, fiindcă înțelegeam că Domnul ne cheamă să le propovăduim Evanghelia .
Pavel și Sila, în Macedonia. Convertirea Lidiei
11 Ne‑am îmbarcat în Troas și ne‑am dus direct la Samotrace, iar în ziua următoare la Neapolis. 12 De acolo ne‑am dus la Filipi , care este cea mai însemnată cetate a Macedoniei și colonie romană . În această cetate am rămas câteva zile. 13 În ziua sabatului, am ieșit pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam noi că este un loc de rugăciune. Ne‑am așezat și le‑am vorbit femeilor care erau adunate acolo . 14 O femeie numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira, o temătoare de Dumnezeu , asculta; iar Domnul i‑a deschis inima să ia aminte la cele spuse de Pavel. 15 După ce a fost botezată împreună cu cei din casa ei, ne‑a rugat, zicând: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea!” Și ne‑a înduplecat.
Convertirea temnicerului din Filipi
16 Pe când mergeam la locul de rugăciune, ne‑a ieșit înainte o sclavă care avea un duh de ghicire . Prin ghicire, le aducea mult câștig stăpânilor ei. 17 Ea venea după Pavel și după noi, strigând: „Oamenii aceștia sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt și vă vestesc calea mântuirii.” 18 Și a făcut așa vreme de multe zile. Necăjit , Pavel s‑a întors și i‑a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos, îți poruncesc să ieși din ea!” Și duhul a ieșit chiar în clipa aceea. 19 Când au văzut stăpânii ei că s‑a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i‑au târât în piață, înaintea magistraților. 20 I‑au adus la pretori și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt iudei 21 și vestesc niște obiceiuri pe care noi, romani fiind, nu trebuie nici să le primim, nici să le înfăptuim.” 22 Mulțimea s‑a ridicat și ea împotriva lor, iar pretorii au poruncit să li se rupă hainele și să fie bătuți cu nuiele. 23 După multe lovituri, i‑au aruncat în temniță și i‑au poruncit temnicerului să‑i păzească bine. 24 Acesta, fiindcă primise o asemenea poruncă, i‑a aruncat în adâncul temniței și le‑a pus picioarele în butuci.
25 Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și Îi cântau imnuri lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. 26 Deodată , s‑a făcut un cutremur mare, încât s‑au zguduit temeliile temniței. Îndată s‑au deschis toate ușile și lanțurile tuturor s‑au desfăcut. 27 Temnicerul s‑a trezit și, văzând ușile temniței deschise, a scos sabia și era gata să se omoare, căci își închipuia că cei închiși fugiseră. 28 Dar Pavel a strigat cu glas tare, zicând: „Să nu‑ți faci niciun rău, fiindcă suntem toți aici!” 29 Temnicerul a cerut o făclie, a sărit înăuntru și, tremurând, a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila. 30 Apoi i‑a scos afară și le‑a zis: „Domnilor , ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” 31 Ei i‑au răspuns: „Crede în Domnul Isus, și veți fi mântuiți tu și casa ta!” 32 Și le‑au vestit Cuvântul Domnului lui și tuturor celor din casa lui. 33 Temnicerul i‑a luat la el chiar în ceasul acela din noapte, le‑a spălat rănile și au fost botezați îndată el și toți ai lui. 34 I‑a dus în casă, le‑a pus masa și s‑a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
35 Când s‑a făcut ziuă, pretorii i‑au trimis pe lictori să‑i spună temnicerului : „Dă‑le drumul oamenilor acelora!” 36 Temnicerul i‑a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Pretorii au trimis vorbă să vi se dea drumul; acum, ieșiți afară și mergeți în pace!” 37 Dar Pavel le‑a zis lictorilor : „După ce ne‑au bătut în public fără să fim judecați, deși suntem romani, ne‑au aruncat în temniță; acum ne scot afară pe ascuns? Nu! Să vină ei înșiși să ne scoată afară!” 38 Lictorii le‑au spus cuvintele acestea pretorilor, iar acelora li s‑a făcut teamă când au auzit că sunt romani. 39 Au venit să‑i îmbuneze, i‑au scos afară și i‑au rugat să părăsească cetatea. 40 Ei au ieșit din temniță și au mers în casa Lidiei. După ce i‑au văzut pe frați și i‑au îmbărbătat, au plecat.