Întoarcerea lui Saul
1 Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2 și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. 3 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. 4 El a căzut la pământ și a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” 5 „Cine ești Tu, Doamne?”, a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.” 6 Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te” , i-a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.” 7 Oamenii care-l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâini și l-au dus în Damasc. 9 Trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic. 10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. 11 Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars . Căci iată, el se roagă. 12 Și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.” 13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim, 14 ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor , înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel; 16 și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” 17 Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.” 18 Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat. 19 După ce a mâncat, a prins iarăși putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. 20 Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toți cei ce-l ascultau rămâneau uimiți și ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i ducă legați înaintea preoților celor mai de seamă?” 22 Totuși Saul se întărea din ce în ce mai mult și făcea de rușine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
Iudeii caută să omoare pe Saul
23 După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare, 24 și uneltirea lor a ajuns la cunoștința lui Saul. Porțile erau păzite zi și noapte, ca să-l omoare. 25 Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat și l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coșniță. 26 Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. 27 Atunci , Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli și le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. 28 De atunci se ducea și venea împreună cu ei în Ierusalim 29 și propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea și se întreba și cu evreii care vorbeau grecește , dar ei căutau să-l omoare. 30 Când au aflat frații de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea și l-au pornit la Tars.
Vindecarea lui Enea
31 Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea și Samaria, se întărea sufletește și umbla în frică de Domnul și, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulțea. 32 Pe când cerceta Petru pe toți sfinții, s-a coborât și la cei ce locuiau în Lida. 33 Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat. 34 „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te și fă-ți patul.” Și Enea s-a sculat îndată. 35 Toți locuitorii din Lida și din Sarona l-au văzut și s-au întors la Domnul.
Învierea Tabitei
36 În Iope, era o uceniță numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii. 37 În vremea aceea, s-a îmbolnăvit și a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus . 38 Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.” 39 Petru s-a sculat și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând și i-au arătat hainele și cămășile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. 40 Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat și s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup și a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii și, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. 41 El i-a dat mâna și a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinți și pe văduve și le-a pus-o înainte vie. 42 Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope și mulți au crezut în Domnul. 43 Petru a rămas multe zile în Iope, la un tăbăcar numit Simon .
Isus i Se descoperă lui Saul
(Fapte 22:6‑16Fapte 26:12‑18)
1 Saul încă sufla amenințare și moarte asupra ucenicilor Domnului. A mers la marele‑preot 2 și i‑a cerut scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă‑i va găsi pe unii că urmează Calea, bărbați și femei, să‑i aducă legați la Ierusalim. 3 Pe drum, când se apropia de Damasc, deodată în jurul lui a strălucit o lumină din cer. 4 El a căzut la pământ și a auzit un glas, care‑i zicea: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” 5 El i‑a răspuns: „Cine ești, Doamne?” Și [Domnul i‑a zis]: „Eu sunt Isus, pe care‑L prigonești. 6 [E în zadar să dai cu piciorul într‑o țepușă!” Cutremurat și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?”] „Ridică‑te” , i‑a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!” 7 Oamenii care‑l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau glasul, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s‑a ridicat de la pământ și, cu toate că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L‑au luat de mână și l‑au dus în Damasc. 9 Trei zile n‑a văzut, n‑a mâncat și n‑a băut nimic.
10 În Damasc era un ucenic pe nume Anania. Domnul i‑a zis într‑o vedenie: „Anania!” „Iată‑mă, Doamne”, a răspuns el. 11 Și Domnul i‑a zis : „Ridică‑te, mergi pe ulița numită Dreaptă și caută‑l în casa lui Iuda pe un om din Tars pe nume Saul ; căci, iată, el se roagă 12 și a văzut în vedenie un om numit Anania intrând la el și punându‑și mâinile peste el ca să‑și recapete vederea.” 13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre omul acesta, cât rău le‑a făcut sfinților Tăi în Ierusalim! 14 Chiar și aici are autoritate din partea preoților de seamă ca să‑i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău!” 15 Dar Domnul i‑a zis: „Mergi, căci el Îmi este un vas ales să ducă Numele Meu înaintea neamurilor , a împăraților și a fiilor lui Israel; 16 iar Eu îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” 17 Anania a plecat și, după ce a intrat în casă, și‑a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, care ți S‑a arătat pe drumul pe care veneai, m‑a trimis ca să‑ți recapeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.” 18 Îndată au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și‑a recăpătat vederea, apoi s‑a ridicat și a fost botezat. 19 După ce a mâncat, a prins puteri.
[Saul] a rămas câteva zile cu ucenicii din Damasc. 20 Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toți cei ce‑l ascultau erau uimiți și ziceau: „Nu este el cel care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta și care a venit până aici ca să‑i ducă legați înaintea preoților de seamă?” 22 Dar Saul se întărea tot mai mult și îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
Iudeii plănuiesc să‑l omoare pe Saul
23 După mai multe zile, iudeii s‑au sfătuit să‑l omoare, 24 dar uneltirea lor a ajuns la cunoștința lui Saul. Ei păzeau porțile zi și noapte, ca să‑l omoare. 25 Însă ucenicii l‑au luat noaptea și l‑au coborât peste zid, lăsându‑l jos într‑un coș.
Saul, în Ierusalim
26 Când a ajuns la Ierusalim, [Saul] încerca să li se alăture ucenicilor, dar toți se temeau de el, fiindcă nu credeau că este ucenic. 27 Atunci , Barnaba l‑a luat, l‑a dus la apostoli și le‑a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, care i‑a vorbit, și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. 28 El a rămas cu ei, se ducea și venea la Ierusalim și propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. 29 Vorbea și discuta aprins cu evreii vorbitori de greacă, dar ei încercau să‑l omoare. 30 Când au aflat frații despre aceasta , l‑au coborât la Cezareea și apoi l‑au trimis la Tars.
31 Biserica din toată Iudeea, Galileea și Samaria avea pace, zidindu‑se și umblând în frică de Domnul, și prin îmbărbătarea Duhului Sfânt se înmulțea.
Vindecarea lui Enea
32 Trecând pe la toți sfinții, Petru s‑a coborât și la cei ce locuiau în Lida. 33 Acolo a găsit un om numit Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiind paralizat. 34 Petru i‑a zis: „Enea, Isus Hristos te vindecă; ridică‑te și strânge‑ți patul!” Și Enea s‑a ridicat îndată. 35 Toți locuitorii din Lida și Saron l‑au văzut și s‑au întors la Domnul.
Învierea Tabitei
36 În Iope era o credincioasă pe nume Tabita, care în traducere înseamnă „gazelă” . Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii. 37 În zilele acelea, s‑a îmbolnăvit și a murit. După ce au îmbăiat‑o, au pus‑o în odaia de sus . 38 Fiindcă Lida era aproape de Iope, ucenicii, auzind că Petru este acolo, au trimis la el doi bărbați să‑l roage: „Vino cât mai degrabă la noi!” 39 Petru s‑a ridicat și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l‑au dus în odaia de sus; toate văduvele l‑au înconjurat plângând și i‑au arătat cămășile și hainele pe care le făcuse Dorca pe când era cu ele. 40 Petru i‑a scos pe toți afară, a îngenuncheat , s‑a rugat, apoi s‑a întors spre trup și a zis: „Tabita, ridică‑te!” Ea a deschis ochii și, când l‑a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. 41 El i‑a dat mâna și a ridicat‑o. I‑a chemat pe sfinți și pe văduve și le‑a înfățișat‑o vie. 42 Lucrul acesta a fost cunoscut în toată cetatea Iope și mulți au crezut în Domnul. 43 Petru a rămas mai multe zile în Iope, la un tăbăcar numit Simon .