Îndemn
1 Acum, Israele, ascultă legile și poruncile pe care vă învăț să le păziți. Împliniți-le, pentru ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinților voștri. 2 n-adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu și să nu scădeți nimic din ele, ci să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu. 3 Ați văzut cu ochii voștri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor : Domnul Dumnezeul tău a nimicit din mijlocul tău pe toți aceia care se duseseră după Baal-Peor. 4 Iar voi, care v-ați alipit de Domnul Dumnezeul vostru, sunteți toți vii astăzi. 5 Iată, v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. 6 Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!’ 7 Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? 8 Și care este neamul acela așa de mare încât să aibă legi și porunci așa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? 9 Numai ia seama asupra ta și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi. 10 Adu-ți aminte de ziua când te-ai înfățișat înaintea Domnului Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: ‘Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să învețe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ și să învețe și pe copiii lor să le păzească.’ 11 Voi v-ați apropiat și ați stat la poalele muntelui. Muntele era aprins și flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori și negură deasă. 12 Și Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi ați auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-ați văzut niciun chip, ci ați auzit doar un glas. 13 El Și-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziți, Cele Zece Porunci, și le-a scris pe două table de piatră. 14 În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăț legi și porunci, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. 15 Fiindcă n-ați văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre, 16 ca nu cumva să vă stricați și să vă faceți un chip cioplit sau o înfățișare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, 17 sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, 18 sau chipul vreunui dobitoc care se târăște pe pământ, sau chipul vreunui pește care trăiește în apele de dedesubtul pământului. 19 Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești, căci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg. 20 Dar pe voi, Domnul v-a luat și v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca să-I fiți un popor pus deoparte, cum sunteți azi. 21 Și Domnul S-a mâniat pe mine din pricina voastră și a jurat că eu nu voi trece Iordanul și nu voi intra în țara aceea bună pe care ți-o dă ca moștenire Domnul Dumnezeul tău. 22 Eu voi muri deci în țara aceasta de aici, nu voi trece Iordanul, dar voi îl veți trece și veți stăpâni țara aceea bună. 23 Vegheați asupra voastră, ca să nu dați uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru și să nu faceți vreun chip cioplit, nici vreo înfățișare oarecare, pe care te-a oprit Domnul Dumnezeul tău s-o faci. 24 Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
Pedeapsa pentru închinarea la idoli
25 Când vei avea copii și copii din copiii tăi și vei fi de multă vreme în țară, dacă vă veți strica, dacă vă veți face chipuri cioplite, înfățișări ale vreunui lucru, dacă veți face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniați, 26 iau astăzi martori împotriva voastră cerul și pământul că veți pieri de o moarte repede din țara pe care o veți lua în stăpânire dincolo de Iordan și nu veți avea zile multe în ea, căci veți fi nimiciți de tot. 27 Domnul vă va împrăștia printre popoare și nu veți rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul. 28 Și acolo veți sluji unor dumnezei care sunt o lucrare făcută de mâini omenești, de lemn și de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă. 29 Și, dacă de acolo vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău. 30 Și după ce ți se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și vei asculta glasul Lui, 31 căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi și nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinții tăi.
Dumnezeul lui Israel mai presus de orice
32 Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ, și cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întâmplare așa de mare și s-a auzit vreodată așa ceva? 33 A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, și să fi rămas viu? 34 A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări , semne , minuni și lupte, cu mână tare și braț întins, și cu minuni înfricoșate, cum a făcut cu voi Domnul Dumnezeul vostru, în Egipt și sub ochii voștri? 35 Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoști că numai Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El. 36 Din cer , te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te învețe; și, pe pământ, te-a făcut să vezi focul Lui cel mare și ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. 37 El a iubit pe părinții tăi și de aceea a ales sămânța lor după ei; El Însuși te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare. 38 El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr și mai tari decât tine, ca să te ducă în țara lor și să ți-o dea în stăpânire, cum vezi azi. 39 Să știi dar în ziua aceasta și pune-ți în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer și jos pe pământ, și că nu este alt Dumnezeu afară de El. 40 Păzește dar legile și poruncile Lui, pe care ți le dau azi, ca să fii fericit, tu și copiii tăi după tine, și să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău pe vecie.”
Cetățile de scăpare de la răsăritul Iordanului
41 Atunci, Moise a ales trei cetăți dincoace de Iordan, la răsărit, 42 pentru ca să slujească de scăpare ucigașului care ar fi omorât fără voie pe aproapele lui, fără să-i fi fost vrăjmaș mai dinainte, și să-și poată scăpa astfel viața, fugind într-una din aceste cetăți. 43 Aceste cetăți erau: Bețer , în pustie, în câmpie, la rubeniți; Ramot, în Galaad, la gadiți, și Golan, în Basan, la manasiți.
Cele Zece Porunci
44 Aceasta este legea pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel. 45 Iată învățăturile, legile și poruncile pe care le-a dat Moise copiilor lui Israel, după ieșirea lor din Egipt. 46 Aceasta era dincoace de Iordan, în vale , față în față cu Bet-Peor, în țara lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon și care a fost bătut de Moise și copiii lui Israel după ieșirea lor din Egipt. 47 Ei au pus mâna pe țara lui și pe țara lui Og, împăratul Basanului. Acești doi împărați ai amoriților erau dincoace de Iordan, la răsărit. 48 Ținutul lor se întindea de la Aroer , care este pe malurile pârâului Arnon, până la muntele Sionului, care este Hermonul, 49 și cuprindea toată câmpia de dincoace de Iordan, la răsărit, până la marea câmpiei, sub poalele muntelui Pisga.
Păzirea de idolatrie
1 Acum, Israele, ascultă rânduielile și hotărârile pe care vă învăț să le împliniți, ca să trăiți și să vă duceți să luați în stăpânire țara pe care v‑o dă DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri! 2 nu adăugați nimic la lucrurile pe care vi le poruncesc eu și să nu scădeți nimic din ele, ci să păziți poruncile DOMNULUI, Dumnezeului vostru, așa cum vi le poruncesc eu.
3 Ochii voștri au văzut ce a făcut DOMNUL la Baal‑Peor : pe toți cei care au umblat după Baal‑Peor DOMNUL, Dumnezeul tău, i‑a nimicit din mijlocul tău, 4 dar voi, care v‑ați alipit de DOMNUL, Dumnezeul vostru, sunteți cu toții vii astăzi.
5 Iată, vă învăț rânduieli și hotărâri, așa cum mi‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul meu, ca să le împliniți întocmai în mijlocul țării pe care vă duceți să o luați în stăpânire. 6 Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră în ochii popoarelor, care vor auzi toate aceste rânduieli și vor zice: «Într‑adevăr, acest neam mare este un popor înțelept și priceput!» 7 Care este neamul acela mare care să‑i fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum Îl avem noi pe DOMNUL, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? 8 Și care este neamul acela mare care să aibă rânduieli și hotărâri așa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v‑o pun astăzi înainte?
9 Numai ia seama la tine și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care le‑au văzut ochii tăi și să‑ți iasă din inimă; fă‑le cunoscute fiilor tăi și fiilor fiilor tăi! 10 Adu‑ți aminte de ziua când ai stat înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, la Horeb, când DOMNUL mi‑a zis: «Strânge poporul la Mine, căci vreau să‑Mi audă cuvintele, ca să învețe să se teamă de Mine în toate zilele cât vor trăi pe pământ și să‑i învețe așa și pe fiii lor!» 11 Voi v‑ați apropiat și ați stat la poalele muntelui, iar muntele era cuprins de foc până în inima cerului; era întuneric, nor și negură. 12 Și DOMNUL v‑a vorbit din mijlocul focului; voi ați auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n‑ați văzut nicio înfățișare, ci ați auzit doar un glas. 13 El v‑a vestit legământul Său, pe care v‑a poruncit să‑l împliniți: Cele Zece Porunci , pe care le‑a scris pe două table de piatră. 14 Mie însă DOMNUL mi‑a poruncit în vremea aceea să vă învăț rânduieli și hotărâri, ca să le împliniți în țara pe care vă duceți s‑o luați în stăpânire.
15 Vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre , căci n‑ați văzut nicio înfățișare în ziua când v‑a vorbit DOMNUL la Horeb din mijlocul focului, 16 ca nu cumva să vă stricați și să vă faceți chip cioplit sau vreo înfățișare idolească: reprezentarea vreunui bărbat sau vreunei femei, 17 reprezentarea vreunui animal de pe pământ, a vreunei păsări care zboară pe cer, 18 a vreunei târâtoare de pe pământ sau a vreunui pește din apele de sub pământ!
19 Veghează ca nu cumva, ridicându‑ți ochii spre cer și văzând soarele, luna și stelele – toată oștirea cerului –, să fii atras să li te închini și să le slujești, căci ele au fost rânduite de DOMNUL, Dumnezeul tău, pentru toate popoarele de sub cerul întreg!
20 Pe voi DOMNUL v‑a luat și v‑a scos din cuptorul de fier al Egiptului ca să‑I fiți un popor‑moștenire, cum sunteți astăzi. 21 Și DOMNUL S‑a mâniat pe mine din pricina voastră și a jurat că eu nu voi trece Iordanul și nu voi intra în țara aceea bună pe care v‑o dă ca moștenire DOMNUL, Dumnezeul vostru. 22 Eu voi muri în țara aceasta, nu voi trece Iordanul, dar voi îl veți trece și veți lua în stăpânire țara aceea bună. 23 Luați seama la voi, ca nu cumva să dați uitării legământul pe care l‑a încheiat DOMNUL, Dumnezeul vostru, cu voi și să vă faceți vreun chip cioplit sau vreo înfățișare, lucruri pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, nu le‑a îngăduit, 24 căci DOMNUL, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos !
Pedeapsa pentru idolatrie
25 Când vi se vor naște fii și urmași de la fiii voștri și veți îmbătrâni în țară, dacă vă veți strica, dacă vă veți face vreun chip cioplit sau vreo înfățișare de orice fel, dacă veți face ce este rău înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru, ca să‑I stârniți mânia , 26 iau astăzi martori împotriva voastră cerul și pământul că veți pieri negreșit și repede din țara pe care o veți lua în stăpânire dincolo de Iordan și că nu veți avea zile multe în ea, căci veți fi nimiciți negreșit. 27 DOMNUL vă va împrăștia printre popoare și nu veți rămâne decât într‑un mic număr în mijlocul neamurilor printre care vă va izgoni DOMNUL. 28 Și acolo veți sluji unor dumnezei făcuți de mâinile omului, din lemn și din piatră, care nici nu văd, nici nu aud, nici nu mănâncă, nici nu miros. 29 Și de acolo Îl vei căuta pe DOMNUL, Dumnezeul tău, și Îl vei găsi, dacă‑L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău. 30 Când vei fi strâmtorat și ți se vor întâmpla toate aceste lucruri, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la DOMNUL, Dumnezeul tău, și vei asculta glasul Lui, 31 căci DOMNUL, Dumnezeul tău , este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi, nu te va nimici și nu va uita legământul pe care l‑a încheiat prin jurământ cu părinții tăi.
Dumnezeul lui Israel este mai presus de idoli
32 Întreabă zilele de odinioară, care au fost înaintea ta, din ziua când a creat Dumnezeu omul pe pământ, de la o margine a cerului la cealaltă: Oare s‑a mai întâmplat vreodată ceva așa de măreț? S‑a mai auzit vreodată așa ceva? 33 Oare a mai auzit vreun popor glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, așa cum l‑ai auzit tu, și să fi rămas viu? 34 Sau a încercat vreun dumnezeu să ia un neam din mijlocul altui neam cu încercări , semne , minuni și luptă, cu mână tare și braț întins și cu minuni înfricoșătoare și mari, cum sunt toate cele făcute pentru voi de DOMNUL, Dumnezeul vostru, sub ochii voștri în Egipt?
35 Ție ți‑au fost arătate, ca să cunoști că DOMNUL este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu în afară de El . 36 Și‑a făcut auzit glasul din cer, ca să te mustre, și ți‑a arătat focul Lui cel mare pe pământ; și, astfel, ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. 37 Fiindcă i‑a iubit pe părinții tăi , a ales sămânța lor după ei și te‑a scos El Însuși din Egipt prin puterea Sa cea mare, 38 ca să izgonească dinaintea ta neamuri mai numeroase și mai tari decât tine, ca să te ducă în țara lor și să ți‑o dea moștenire, după cum vezi azi. 39 Ia seama astăzi și pune‑ți la inimă că DOMNUL este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ; nu este altul! 40 Păzește , în toate zilele, rânduielile și hotărârile Lui, pe care ți le dau azi, ca să vă fie bine ție și fiilor tăi după tine și să ai multe zile în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!”
Cetățile de scăpare de la răsăritul Iordanului
41 Atunci, Moise a pus deoparte trei cetăți dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui, 42 ca să fugă acolo ucigașul care l‑a ucis fără voie pe aproapele lui, fără să‑l fi urât mai dinainte; să fugă într‑una din aceste cetăți și să trăiască, 43 și anume: Bețer , în pustiu, în ținutul de podiș, pentru rubeniți, Ramot, în Galaad, pentru gadiți și Golan, în Bașan, pentru manasiți.
Cele Zece Porunci
44 Aceasta este legea pe care a pus‑o Moise înaintea fiilor lui Israel. 45 Acestea sunt mărturiile, rânduielile și hotărârile pe care le‑a spus Moise fiilor lui Israel, după ieșirea lor din Egipt, 46 de cealaltă parte a Iordanului, în vale , față în față cu Bet‑Peor, în țara lui Sihon, regele amorit, care locuia la Heșbon și pe care Moise și fiii lui Israel l‑au înfrânt după ieșirea lor din Egipt. 47 Ei au luat în stăpânire țara lui și țara lui Og, regele Bașanului – cei doi regi ai amoriților de dincoace de Iordan, la răsăritul soarelui –, 48 de la Aroer , care este pe marginile Văii Arnonului, până la muntele Sirion , care este Hermonul, 49 toată Arava, dincoace de Iordan, la răsărit, până la Marea Aravei, sub poalele muntelui Pisga .