Mersul tuturor lucrurilor
1 Cuvintele Eclesiastului , fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2 O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune. 3 Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare? 4 Un neam trece, altul vine și pământul rămâne veșnic în picioare. 5 Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6 Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. 7 Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. 8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. 9 Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
Deșertăciunea tuturor lucrurilor
12 Eu , Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13 Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14 Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! 15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. 16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.” 17 Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. 18 Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.
Mersul tuturor lucrurilor
1 Cuvintele Eclesiastului , fiul lui David, regele Ierusalimului.
2 O, deșertăciune a deșertăciunilor! – zice Eclesiastul.
O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune.
3 Ce folos are omul
din toată osteneala lui de care are parte sub soare?
4 Un neam pleacă, altul vine,
dar pământul dăinuie în veac.
5 Soarele răsare
și soarele apune,
zorește către locul lui,
de unde răsare din nou.
6 Vântul bate spre miazăzi
și se întoarce spre miazănoapte,
roată‑roată bate vântul,
la ocolurile sale se tot întoarce.
7 Toate râurile curg în mare,
și marea nu se umple:
din locul spre care curg,
de acolo își reîncep cursul.
8 Toate cuvintele sunt secătuite,
nimeni nu le mai poate rosti;
ochiul nu se mai satură privind
și urechea nu obosește auzind.
9 Ce a fost va mai fi,
și ce s‑a făcut se va mai face;
nu este nimic nou sub soare.
10 Dacă s‑ar spune despre vreun lucru:
„Iată ceva nou!”,
demult exista deja,
în veacurile dinaintea noastră.
11 Nu‑și mai aduce aminte nimeni de cei din vechime.
Și nici de cei care vor urma nu‑și va mai aduce aminte nimeni
dintre cei care vor veni după ei.
Deșertăciunea tuturor lucrurilor
12 Eu , Eclesiastul, am fost rege peste Israel, la Ierusalim.
13 Mi‑am pus inima să cercetez
și să adâncesc cu înțelepciune
tot ce se petrece sub cer:
iată o îndeletnicire anevoioasă
pe care le‑o dă Dumnezeu fiilor oamenilor
ca să se frământe cu ea.
14 Am văzut toate lucrările care se fac sub soare;
și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt!
15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta
și ce lipsește nu poate fi pus la socoteală.
16 Mi‑am zis în inima mea: „Iată, eu am sporit și am adunat mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea peste Ierusalim, și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoaștere.”
17 Mi‑am pus inima să cunosc înțelepciunea
și să cunosc prostia și nebunia,
dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt.
18 Căci în multă înțelepciune este și mult zbucium,
și cine adună cunoaștere adună durere.