1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și gustă fericirea.” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune. 2 Am zis râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „Ce te înșeli degeaba?” 3 Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înțelepciune, și să stăruiesc astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieții lor. 4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5 mi-am făcut grădini și livezi de pomi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6 Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7 Am cumpărat robi și roabe și am avut copii de casă; am avut cirezi de boi și turme de oi mai mult decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint și aur, și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei. 9 Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înțelepciunea. 10 Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. 12 Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie . – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – 13 Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. 14 Înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași soartă. 15 Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” 16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! 17 Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19 Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. 20 Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21 Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22 Căci , drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? 23 Toate zilele lui sunt pline de durere , și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. 24 Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? 26 Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
1 I‑am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și să vezi ce e bun.” Dar iată că și aceasta este deșertăciune.

2 I‑am zis râsului: „Ești o nebunie!”
și veseliei: „La ce ești bună?”
3 M‑am hotărât în inima mea:
„Să‑mi veselesc trupul cu vin,
dar inima să‑mi fie condusă de înțelepciune,
și să îmbrățișez nebunia,
până voi vedea ce este bine pentru fiii oamenilor,
ce trebuie să facă sub cer în tot timpul vieții lor.”

4 Mi‑am făcut lucruri mari:
mi‑am zidit case,
mi‑am sădit vii,
5 mi‑am făcut grădini și livezi
și am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
6 Mi‑am făcut iazuri cu apă
ca din ele să ud pomii din dumbravă.

7 Am cumpărat robi și roabe,
mi s‑au născut robi în casă;
am avut mai multe cirezi de vite și turme de oi
decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
8 Mi‑am mai strâns și argint și aur,
comori de regi și odoare .
Mi‑am adus cântăreți și cântărețe
și desfătarea fiilor oamenilor – o mulțime de femei.

9 Am ajuns mare și i‑am întrecut
pe toți cei ce fuseseră înaintea mea în Ierusalim .
Mi‑am păstrat chiar înțelepciunea.
10 Tot ce mi‑au poftit ochii,
nu le‑am oprit;
nu mi‑am reținut inima de la nicio plăcere,
ci mi‑am lăsat inima să se bucure de toată osteneala mea,
și aceasta mi‑a fost răsplata din toată osteneala mea.

11 M‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la osteneala depusă ca să le îndeplinesc
și, iată, totul este numai deșertăciune și goană după vânt
și nu este câștig sub soare.

12 Apoi mi‑am întors privirile spre înțelepciune,
spre prostie și spre nebunie .
Căci ce ar putea face omul care va veni după rege
altfel decât s‑a făcut și mai înainte?

13 Am văzut că înțelepciunea este mai de folos decât nebunia,
așa cum este mai de folos lumina decât întunericul.
14 Înțeleptul ține ochii deschiși ,
dar nebunul umblă în întuneric.
Am băgat de seamă însă
că aceeași soartă cade peste amândoi .
15 Și mi‑am zis în inima mea:
„Dacă soarta nebunului mă va ajunge și pe mine,
atunci la ce îmi ajută că am fost mai înțelept?”
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune.”

16 Căci amintirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului:
chiar în zilele următoare, totul este uitat.
Cum moare înțeleptul, tot așa moare și nebunul!

17 Atunci am urât viața, căci m‑a ajuns răul care se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Am urât chiar și toată truda cu care m‑am ostenit sub soare, pe care i‑o las omului care vine după mine. 19 Cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși, el va fi stăpân peste truda cu care m‑am ostenit și în care m‑am dovedit înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune.
20 M‑a apucat o mare deznădejde în inima mea cu privire la toată truda cu care m‑am ostenit sub soare. 21 Căci este câte un om care s‑a trudit cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, dar lasă totul altui om care nu s‑a ostenit deloc. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22 Așadar , ce folos are omul din toată osteneala lui și din toată strădania inimii lui cu care se ostenește sub soare? 23 Toate zilele lui sunt un chin , și îndeletnicirea lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea nu are odihnă inima lui. Și aceasta este deșertăciune.
24 Nu este altă fericire pentru un om decât să mănânce și să bea, să‑și bucure sufletul cu ce e bun din munca lui trudnică. Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Într‑adevăr, cine poate să mănânce și să se bucure fără El? 26 Căci omului plăcut Lui El îi dă înțelepciune, pricepere și bucurie, dar celui păcătos îi dă ca îndeletnicire să strângă și să adune ca să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.