Zidirea Templului începe iarăși
1 Prorocii Hagai , prorocul, și Zaharia , fiul lui Ido, au prorocit iudeilor care erau în Iuda și la Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel. 2 Atunci, Zorobabel , fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadac, s-au sculat și au început zidirea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. Și împreună cu ei erau și prorocii lui Dumnezeu care-i ajutau. 3 În aceeași vreme, Tatnai , dregătorul de dincoace de râu, Șetar-Boznai și tovarășii lor de slujbă au venit la ei și le-au vorbit așa: „Cine v-a dat învoire să zidiți casa aceasta și să ridicați zidurile acestea?” 4 Ei le-au mai zis: „Care sunt numele oamenilor care zidesc clădirea aceasta?” 5 Dar ochiul lui Dumnezeu veghea asupra bătrânilor iudeilor. Și au lăsat să meargă înainte lucrările până la trimiterea unei înștiințări către Darius și până la primirea unei scrisori de la el în această privință. 6 Iată cuprinsul scrisorii trimise împăratului Darius de Tatnai, dregătorul de dincoace de râu, de Șetar-Boznai și tovarășii lor din Afarsac, care locuiau dincoace de râu. 7 I-au trimis o scrisoare cu următorul cuprins:
„Către împăratul Darius, sănătate! 8 Să știe împăratul că ne-am dus în ținuturile lui Iuda, la Casa Dumnezeului celui mare. Ea se zidește din pietre cioplite și în pereți se pune lemn; lucrul merge repede și izbutește în mâinile lor. 9 Am întrebat pe bătrâni și le-am vorbit așa: ‘Cine v-a dat învoire să zidiți casa aceasta și să ridicați zidurile acestea?’ 10 Le-am cerut și numele lor, ca să ți le facem cunoscute, și am pus în scris numele oamenilor care sunt în fruntea lor. 11 Iată răspunsul pe care ni l-au dat: ‘Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor și al pământului și zidim din nou casa care fusese zidită acum mulți ani. Un mare împărat al lui Israel o zidise și o isprăvise. 12 Dar, după ce părinții noștri au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat în mâinile lui Nebucadnețar , împăratul Babilonului, haldeeanul care a nimicit casa aceasta și a luat pe popor rob la Babilon. 13 Totuși, în cel dintâi an al lui Cirus , împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat poruncă să se zidească din nou această casă a lui Dumnezeu. 14 Și chiar împăratul Cirus a scos din templul din Babilon uneltele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadnețar din Templul de la Ierusalim și le dusese în templul din Babilon, le-a dat în mâna așa-zisului Șeșbațar, pe care l-a pus dregător, 15 și i-a zis: «Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim și să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era.» 16 Acest Șeșbațar a venit dar și a pus temeliile Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. De atunci până acum se zidește ea, și nu s-a isprăvit.’ 17 Acum, dacă împăratul găsește cu cale, să se facă cercetări în casa vistieriilor împăratului la Babilon, ca să vadă dacă s-a dat din partea împăratului Cirus o poruncă pentru zidirea Casei acesteia a lui Dumnezeu la Ierusalim. Apoi, să ne trimită împăratul voința lui asupra acestui lucru.”
Reluarea lucrărilor în timpul lui Darius
1 Profeții Hagai și Zaharia , fiul lui Ido, le‑au profețit iudeilor din Iudeea și de la Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel, care era peste ei. 2 Atunci, Zorobabel , fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadac, s‑au ridicat și au început de îndată zidirea Casei lui Dumnezeu care era la Ierusalim. Împreună cu ei erau și profeții lui Dumnezeu, care‑i susțineau.
3 În aceeași vreme, Tatnai , guvernatorul provinciei Transeufratena, și Șetar‑Boznai, împreună cu tovarășii lor de slujbă, au venit la ei și le‑au vorbit așa: „Cine v‑a dat poruncă să rezidiți această casă și să isprăviți de construit aceste ziduri?” 4 Ei i‑au mai întrebat: „Care sunt numele oamenilor care zidesc clădirea aceasta?” 5 Dar ochiul lui Dumnezeu era peste bătrânii iudeilor, astfel că au fost lăsați să lucreze până la trimiterea unei înștiințări către Darius și primirea unei scrisori de la el în această privință.
6 Iată copia scrisorii trimise împăratului Darius de Tatnai, guvernatorul provinciei Transeufratena, de Șetar‑Boznai și tovarășii lui de slujbă, demnitarii din Transeufratena. 7 I‑au trimis o scrisoare cu următorul cuprins:
Către împăratul Darius, sănătate deplină!8 Să știe împăratul că ne‑am dus în provincia Iudeea, la Casa Dumnezeului celui mare. Ea este zidită din pietre mari și în pereți se pune lemn; lucrarea aceasta se face cu sârguință și izbutește în mâinile lor. 9 I‑am întrebat pe acești bătrâni și le‑am vorbit așa: „Cine v‑a dat învoire să zidiți casa aceasta și să terminați zidurile acestea?” 10 Le‑am cerut și numele lor, ca să ți le facem cunoscute, și am pus în scris numele oamenilor care sunt în fruntea lor. 11 Răspunsul pe care ni l‑au dat este după cum urmează: „Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor și al pământului și zidim din nou Casa care a fost zidită cu mulți ani în urmă. Un rege de seamă al lui Israel o zidise și o isprăvise. 12 Dar, după ce părinții noștri L‑au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i‑a dat în mâinile lui Nebucadnețar , împăratul Babilonului, caldeeanul, iar el a nimicit Casa aceasta și a dus poporul în exil la Babilon. 13 Totuși, în cel dintâi an al lui Cirus , împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat poruncă să se rezidească această Casă a lui Dumnezeu. 14 De asemenea, împăratul Cirus a scos din templul din Babilon vasele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadnețar din Templul de la Ierusalim și le dusese în templul din Babilon; le‑a dat în mâna unui anume Șeșbațar, pe care l‑a făcut dregător, 15 și i‑a zis: «Ia vasele acestea, mergi și pune‑le în Templul din Ierusalim; și să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era!» 16 Atunci, acest Șeșbațar a venit și a pus temeliile Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. De atunci și până acum se zidește, și nu s‑a terminat.” 17 Acum, dacă împăratul găsește cu cale, să se facă cercetări în arhivele imperiale de la Babilon, ca să vadă dacă s‑a dat din partea împăratului Cirus o poruncă pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu din Ierusalim.Apoi, să ne trimită împăratul voința lui asupra acestui lucru!