Venirea lui Ezra la Ierusalim
1 După aceste lucruri, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul perșilor, a venit Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia, 2 fiul lui Șalum, fiul lui Țadoc, fiul lui Ahitub, 3 fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot, 4 fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi, 5 fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot. 6 Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul Dumnezeul lui Israel. Și, fiindcă mâna Domnului Dumnezeului său era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse. 7 Mulți din copiii lui Israel, din preoți și din leviți , din cântăreți, din ușieri și din slujitorii Templului au venit și ei la Ierusalim în al șaptelea an al împăratului Artaxerxe. 8 Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a anului al șaptelea al împăratului. 9 Plecase din Babilon în ziua întâi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el. 10 Căci Ezra își pusese inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului și să învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile. 11 Iată cuprinsul scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului și cărturarului Ezra, care învăța poruncile și legile Domnului cu privire la Israel: 12 „Artaxerxe, împăratul împăraților, către Ezra, preotul și cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, și așa mai departe: 13 Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoții și din leviții lui care se află în împărăția mea și care vor să plece cu tine la Ierusalim. 14 Tu ești trimis de împăratul și de cei șapte sfetnici ai lui să cercetezi în Iuda și Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău, care este în mâinile tale, 15 și să duci argintul și aurul pe care împăratul și sfetnicii săi l-au dăruit cu dragă inimă Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință este la Ierusalim, 16 tot argintul și aurul pe care-l vei găsi în tot ținutul Babilonului și darurile de bunăvoie făcute de popor și preoți pentru Casa Dumnezeului lor la Ierusalim. 17 Ca urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viței, berbeci, miei și ce trebuie pentru darurile de mâncare și jertfele de băutură și să le aduci pe altarul Casei Dumnezeului vostru la Ierusalim. 18 Cu celălalt argint și aur să faceți ce veți crede de cuviință, tu și frații tăi, potrivit cu voia Dumnezeului vostru. 19 Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim uneltele care-ți vor fi încredințate pentru slujba Casei Dumnezeului tău. 20 Să scoți din casa vistieriilor împăratului ce va trebui pentru celelalte cheltuieli pe care le vei avea de făcut cu privire la Casa Dumnezeului tău. 21 Eu, împăratul Artaxerxe, dau poruncă tuturor vistiernicilor de dincolo de râu să dea îndată lui Ezra, preot și cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, tot ce vă va cere, 22 până la o sută de talanți de argint, o sută de cori de grâu, o sută de bați de vin, o sută de bați de untdelemn și sare câtă va vrea. 23 Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu vină mânia Lui asupra împărăției, asupra împăratului și asupra fiilor săi. 24 Vă facem cunoscut că nu puteți pune nici bir, nici dare, nici vamă de trecere peste niciunul din preoți, din leviți, din cântăreți, din ușieri, din slujitorii Templului și din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu. 25 Și tu, Ezra, după înțelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători și dregători care să facă dreptate la tot poporul de dincolo de râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău și fă-le cunoscute celor ce nu le cunosc . 26 Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului să fie osândit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniță.” 27 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul părinților noștri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim 28 și a îndreptat asupra mea bunăvoința împăratului, a sfetnicilor săi și a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mâna Domnului Dumnezeului meu, care era asupra mea, am strâns pe căpeteniile lui Israel ca să plece cu mine.
Venirea lui Ezra la Ierusalim
1 După aceste lucruri, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul perșilor, a venit Ezra,
fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,2 fiul lui Șalum, fiul lui Țadoc, fiul lui Ahitub,3 fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,4 fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,5 fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele‑preot.
6 Acest Ezra s‑a suit din Babilon. El era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. Și, fiindcă mâna DOMNULUI, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i‑a dat tot ce ceruse.
7 Mulți dintre fiii lui Israel, dintre preoți și dintre leviți , dintre cântăreți, dintre ușieri și dintre slujitorii Templului au venit și ei la Ierusalim în al șaptelea an al împăratului Artaxerxe. 8 Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a celui de‑al șaptelea an al împăratului. 9 Plecase din Babilon în ziua întâi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el. 10 Căci Ezra își pusese inima să cerceteze și să împlinească Legea DOMNULUI și să învețe pe Israel rânduielile și hotărârile ei .
Scrisoarea lui Artaxerxe pentru Ezra
11 Aceasta este o copie a scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului și cărturarului Ezra, bun cunoscător al poruncilor DOMNULUI și al rânduielilor Lui pentru Israel:
12 Artaxerxe, împăratul împăraților, către Ezra, preotul și cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor.13 Iată porunca mea: toți cei din poporul lui Israel care se află în împărăția mea și care vor să plece împreună cu tine, cu preoții și cu leviții pot pleca la Ierusalim. 14 Căci tu ești trimis din partea împăratului și a celor șapte sfetnici ai lui să cauți binele Iudeei și al Ierusalimului, după Legea Dumnezeului tău, care este în mâinile tale, 15 și să duci argintul și aurul pe care împăratul și sfetnicii săi I le‑au dăruit de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință este la Ierusalim, 16 tot argintul și aurul pe care le vei strânge în toată provincia Babilonului și darurile de bunăvoie făcute de popor și preoți pentru Casa Dumnezeului lor, care este la Ierusalim. 17 Prin urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viței, berbeci, miei și ceea ce trebuie pentru ofrande și jertfe de băutură și să le aduci pe altarul Casei Dumnezeului vostru din Ierusalim. 18 Cu ce rămâne din argint și aur să faceți ce veți crede de cuviință tu și frații tăi, după voia Dumnezeului vostru. 19 Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim vasele care‑ți vor fi încredințate pentru slujba Casei Dumnezeului tău! 20 Și orice altceva mai este nevoie pentru Casa Dumnezeului tău și de care ai prilej să te îngrijești, să dai din vistieria împăratului!21 Eu, împăratul Artaxerxe, le dau poruncă tuturor vistiernicilor din Transeufratena ca tot ce va cere Ezra, preot și cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, să îi fie dat degrabă, 22 până la o sută de talanți de argint, o sută de cori de grâu, o sută de bați de vin, o sută de bați de ulei și sare câtă vrea. 23 Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu vină mânia Lui asupra împărăției, a împăratului și a fiilor săi! 24 Vă facem cunoscut că nu puteți pune nici bir, nici taxe, nici vamă peste niciunul din preoți, leviți, cântăreți, ușieri, slujitori ai Templului sau oricare dintre slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu.25 Iar tu, Ezra, după înțelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, numește magistrați și judecători care să facă dreptate întregului popor din Transeufratena, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; iar pe cei ce nu cunosc legile învață‑i! 26 Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului să fie osândit la moarte, la exil, la confiscarea averii sau la temniță!
27 Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul părinților noștri, care a pregătit inima împăratului ca să împodobească astfel Casa DOMNULUI, care este în Ierusalim, 28 și a îndreptat spre mine bunăvoința împăratului, a sfetnicilor săi și a tuturor dregătorilor puternici ai împăratului! Întărit de mâna DOMNULUI, Dumnezeului meu, care era asupra mea, am adunat căpeteniile lui Israel ca să se suie împreună cu mine.