Fiii lui Dan ridică lucruri pentru slujbă din casa lui Mica
1 În vremea aceea, nu era împărat în Israel; și seminția daniților își căuta o moșie ca să se așeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorți nicio moștenire în mijlocul semințiilor lui Israel. 2 Fiii lui Dan au luat dintre ei toți, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Țorea și din Eștaol să iscodească țara și s-o cerceteze. Ei le-au zis: „Duceți-vă și cercetați țara.” Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica, și au rămas peste noapte acolo. 3 Când erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului levit, s-au apropiat și i-au zis: „Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Și ce ai aici?” 4 El le-a răspuns: „Mica face cutare și cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie și eu îi sunt preot.” 5 Ei i-au zis: „Întreabă pe Dumnezeu , ca să știm dacă vom avea noroc în călătoria noastră.” 6 Și preotul le-a răspuns: „Duceți-vă în pace; călătoria pe care o faceți este sub privirea Domnului.” 7 Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Lais . Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul sidoniților, liniștit și fără grijă; în țară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns stăpânind peste ei; erau departe de sidoniți și n-aveau nicio legătură cu alți oameni. 8 S-au întors la frații lor în Țorea și Eștaol, și frații lor le-au zis: „Ce veste ne aduceți?” 9 „Haidem” , au răspuns ei, „să ne suim împotriva lor, căci am văzut țara și iată că era foarte bună. Ce stați și nu ziceți nimic? Nu fiți leneși și porniți să puneți stăpânire pe țara aceasta. 10 Când veți intra în ea, veți da peste un popor care stă fără frică. Țara este mare, și Dumnezeu a dat-o în mâinile voastre; este un loc unde nu lipsește nimic din tot ce este pe pământ.” 11 Șase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Țorea și Eștaol încinși cu armele lor de război. 12 S-au suit și au tăbărât la Chiriat-Iearim în Iuda, de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui Dan) . 13 Au trecut de acolo în muntele lui Efraim și au ajuns până la casa lui Mica. 14 Atunci , cei cinci oameni care se duseseră să iscodească țara Lais au luat cuvântul și au zis fraților lor: „Știți că în casele acestea sunt un efod, terafimi, un chip cioplit și un chip turnat? Vedeți acum ce aveți de făcut.” 15 Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului levit, în casa lui Mica, și l-au întrebat de sănătate! 16 Cei șase sute de oameni din fiii lui Dan încinși cu armele lor de război stăteau la intrarea porții. 17 Și cei cinci oameni care se duseseră să iscodească țara s-au suit și au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porții cu cei șase sute de oameni încinși cu armele lor de război. 18 Când au intrat în casa lui Mica și au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, preotul le-a zis: „Ce faceți?” 19 Ei au răspuns: „Taci, pune-ți mâna la gură și vino cu noi să ne fii părinte și preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om sau să fii preotul unei seminții și al unei familii din Israel?” 20 Preotul s-a bucurat în inima lui, a luat efodul, terafimii și chipul cioplit și s-a unit cu ceata poporului. 21 Au pornit iarăși la drum și au plecat punând înaintea lor copiii, vitele și calabalâcurile. 22 După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s-au strâns și au urmărit pe fiii lui Dan. 23 Au strigat după fiii lui Dan, care s-au întors și au zis lui Mica: „Ce ai și ce înseamnă gloata aceasta de oameni?” 24 El a răspuns: „Dumnezeii mei pe care mi-i făcusem mi i-ați luat împreună cu preotul și ați plecat. Ce-mi mai rămâne? Cum puteți dar să-mi spuneți: ‘Ce ai?’” 25 Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ți auzim glasul; căci, altfel, niște oameni amărâți se vor arunca asupra voastră și te vei pierde și pe tine, și pe cei din casa ta.” 26 Și fiii lui Dan și-au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt mai tari decât el, s-a întors și a venit acasă.
Cucerirea cetății Lais
27 Au ridicat dar ce făcuse Mica și au luat pe preotul care era în slujba lui și s-au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniștit și în pace; l-au trecut prin ascuțișul sabiei și au ars cetatea. 28 Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon și locuitorii ei n-aveau nicio legătură cu alți oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob . Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea și au locuit în ea. 29 Au numit-o Dan , după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel, dar cetatea se chema mai înainte Lais. 30 Au înălțat pentru ei chipul cioplit; și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii lui au fost preoții seminției daniților până pe vremea robirii țării. 31 Au așezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cât a fost Casa lui Dumnezeu la Silo.
1 În zilele acelea, nu era rege în Israel; pe atunci, seminția daniților își căuta o moștenire ca să se așeze în ea, căci până în ziua aceea nu‑i căzuse la sorți nicio moștenire în mijlocul semințiilor lui Israel. 2 Fiii lui Dan au trimis cinci oameni viteji din clanul lor, din Țora și din Eștaol, ca să iscodească țara și s‑o cerceteze. Ei le‑au zis: „Duceți‑vă și cercetați țara!” Ei au ajuns în ținutul muntos al lui Efraim, la casa lui Mica, și au înnoptat acolo. 3 Când erau în preajma casei lui Mica, l‑au recunoscut pe tânărul levit după vorbă, s‑au abătut din drum și i‑au zis: „Cine te‑a adus aici? Ce faci în locul acesta? Și ce‑i cu tine aici?” 4 El le‑a răspuns: „Mica face cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie și eu îi sunt preot.” 5 Ei i‑au zis: „Întreabă‑L pe Dumnezeu , ca să știm dacă vom izbândi în călătoria în care mergem!” 6 Și preotul le‑a răspuns: „Duceți‑vă în pace; călătoria pe care o faceți este sub privirea DOMNULUI!”
7 Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Laiș . Au văzut poporul de acolo trăind în siguranță, după obiceiul sidonienilor, liniștit și fără griji. În ținutul acela nu era nimeni care să le facă vreun neajuns locuitorilor . Nu stăpânea nimeni peste ei, erau departe de sidonieni și nu aveau nicio legătură cu alți oameni. 8 Daniții s‑au întors la frații lor în Țora și Eștaol, iar frații lor le‑au zis: „Ce vești ne aduceți ?” 9 Ei au răspuns „Haideți să ne suim împotriva lor, căci am văzut țara și iată că este foarte bună! De ce mai stați ? Nu zăboviți, ci mergeți să puneți stăpânire pe țară! 10 Când veți intra în ea, veți da peste un popor care stă fără griji ; țara este întinsă și Dumnezeu a dat‑o în mâinile voastre. Este un loc unde nu lipsește nimic din tot ce este pe pământ.”
11 Șase sute de oameni din familia daniților au pornit din Țora și Eștaol încinși cu armele lor de război. 12 S‑au suit și și‑au așezat tabăra la Chiriat‑Iearim , în Iuda – de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat‑Iearim, se cheamă până în ziua de azi Mahane‑Dan . 13 Au trecut de acolo în ținutul muntos al lui Efraim și au ajuns până la casa lui Mica.
14 Atunci , cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ținutul Laiș au luat cuvântul și le‑au zis fraților lor: „Știți oare că în casele acestea sunt un efod, terafimi, un chip cioplit și un chip turnat? Așadar, gândiți‑vă ce aveți de făcut!” 15 Ei s‑au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului levit, în casa lui Mica, și l‑au întrebat de sănătate. 16 Cei șase sute de oameni din fiii lui Dan, încinși cu armele lor de război, stăteau la intrarea porții. 17 Și cei cinci oameni care se duseseră să iscodească țara s‑au suit și au intrat acolo, au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porții cu cei șase sute de oameni încinși cu armele lor de război. 18 Când au intrat în casa lui Mica și au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, preotul le‑a zis: „Ce faceți?” 19 Ei i‑au răspuns: „Taci, pune‑ți mâna la gură și vino cu noi să ne fii părinte și preot! Ce este mai bine? Să fii preot la casa unui singur om sau să fii preotul unei seminții și al unui clan din Israel?” 20 Preotul s‑a învoit bucuros , a luat efodul, terafimii și chipul cioplit și a trecut în mijlocul poporului.
21 Au pornit iarăși la drum și au plecat punând înaintea lor copiii, vitele și averile. 22 După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s‑au strâns și i‑au ajuns din urmă pe fiii lui Dan. 23 Ei au strigat după fiii lui Dan, care s‑au întors și i‑au zis lui Mica: „Ce ai, de ai adunat gloata aceasta ?” 24 El a răspuns: „Dumnezeii mei, pe care mi‑i făcusem, mi i‑ați luat împreună cu preotul și ați plecat. Ce‑mi mai rămâne? Cum puteți deci să‑mi spuneți: «Ce ai?»” 25 Fiii lui Dan i‑au zis: „Nu mai striga atâta ; altminteri, niște oameni mânioși se vor năpusti asupra voastră și vă vor ucide pe tine și pe cei din casa ta!” 26 Apoi, fiii lui Dan și‑au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt prea puternici pentru el, s‑a întors și a venit acasă.
27 Daniții au luat lucrurile lui Mica și pe preotul care era în slujba lui, au mers împotriva Laișului, împotriva unui popor liniștit și fără griji, l‑au trecut prin ascuțișul sabiei și au ars cetatea. 28 Nu era cine s‑o izbăvească, pentru că era departe de Sidon și locuitorii ei n‑aveau nicio legătură cu alți oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet‑Rehob . Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea și au locuit în ea. 29 Au numit‑o Dan , după numele lui Dan, tatăl lor, care i se născuse lui Israel, dar mai înainte cetatea se numea Laiș. 30 Au înălțat acolo chipul cioplit; și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise , și fiii lui au fost preoții seminției daniților până când țara a mers în exil. 31 Au păstrat acolo chipul cioplit pe care îl făcuse Mica tot timpul cât Casa lui Dumnezeu a fost la Șilo.