Îngerul Domnului mustră
1 Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis : ‘Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi, 2 și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele.’ Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu. Pentru ce ați făcut lucrul acesta? 3 Am zis atunci: ‘Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coaste și dumnezeii lor vă vor fi o cursă.’” 4 După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns. 5 Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plâng) și au adus jertfe Domnului acolo.
Poporul slujește Domnului în timpul lui Iosua
6 Iosua a dat drumul poporului, și copiii lui Israel au plecat, fiecare, în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. 7 Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel. 8 Iosua , fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. 9 L-au îngropat în ținutul pe care-l avea de moștenire, la Timnat-Heres , în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.
Judecătorii
10 Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui și s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. 11 Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului și au slujit baalilor. 12 Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor și au mâniat pe Domnul. 13 Au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal și astarteelor. 14 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmașilor lor de jur împrejur și nu s-au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. 15 Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor, ca să le facă rău, cum spusese Domnul și cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare. 16 Domnul a ridicat judecători ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau. 17 Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alți dumnezei și s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinții lor și n-au ascultat de poruncile Domnului, ca și ei. 18 Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul și-i izbăvea din mâna vrăjmașilor lor în tot timpul vieții judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau și-i chinuiau. 19 Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinții lor, ducându-se după alți dumnezei, ca să le slujească și să se închine înaintea lor, și stăruiau în această purtare și împietrire. 20 Atunci, Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinților lor și fiindcă n-au ascultat de glasul Meu, 21 nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit. 22 Astfel, prin ele , voi pune pe Israel la încercare , ca să știu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinții lor.” 23 Și Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua și nu S-a grăbit să le izgonească.
Îngerul Domnului îi mustră pe israeliți
1 Îngerul DOMNULUI S‑a suit din Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v‑am scos din Egipt și v‑am adus în țara pe care le‑am făgăduit‑o cu jurământ părinților voștri. Am zis : «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi, 2 dar voi să nu încheiați legământ cu locuitorii acestei țări; să le surpați altarele!» Voi însă n‑ați ascultat de glasul Meu. De ce ați făcut aceasta? 3 Acum vă spun iarăși: Nu‑i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coastă , iar dumnezeii lor vă vor fi o cursă.” 4 După ce Îngerul DOMNULUI a rostit aceste cuvinte către toți fiii lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns. 5 I‑au pus acelui loc numele Bochim și au adus acolo jertfe pentru DOMNUL.
Moartea lui Iosua și apariția judecătorilor
6 Iosua dăduse drumul poporului, și fiii lui Israel au plecat fiecare în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. 7 Poporul I‑a slujit DOMNULUI în timpul vieții lui Iosua și în timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse DOMNUL pentru Israel. 8 Iosua , fiul lui Nun, robul DOMNULUI, a murit în vârstă de o sută zece ani. 9 L‑au îngropat în ținutul moșiei lui, la Timnat‑Heres , în ținutul muntos al lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.
10 Toată generația aceea a fost adăugată la părinții ei și după ea s‑a ridicat o altă generație, care nu‑L cunoștea pe DOMNUL și nici lucrarea pe care o făcuse El pentru Israel. 11 Fiii lui Israel au făcut atunci ce era rău înaintea DOMNULUI și le‑au slujit baalilor . 12 L‑au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul părinților lor, care‑i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei dintre dumnezeii popoarelor care erau în jurul lor; li s‑au închinat și L‑au mâniat pe DOMNUL. 13 L‑au părăsit pe DOMNUL și le‑au slujit lui Baal și astarteelor. 14 Mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel. El i‑a dat în mâinile unor jefuitori care i‑au prădat, i‑a dat pe mâna vrăjmașilor lor dimprejur și nu s‑au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. 15 Oriunde mergeau, mâna DOMNULUI era împotriva lor ca să le facă rău, după cum le spusese DOMNUL și după cum le jurase DOMNUL. Și erau foarte apăsați.
16 DOMNUL a ridicat judecători ca să‑i izbăvească din mâna jefuitorilor. 17 Dar ei n‑au ascultat nici de judecătorii lor, căci s‑au desfrânat cu alți dumnezei și li s‑au închinat. S‑au abătut degrabă de la calea pe care o urmaseră părinții lor în ascultare de poruncile DOMNULUI; n‑au făcut asemenea lor. 18 Când le ridica DOMNUL câte un judecător, DOMNUL era cu judecătorul acela și‑i izbăvea din mâna vrăjmașilor lor în timpul vieții judecătorului, căci DOMNULUI I se făcea milă de gemetele lor, pe care le scoteau din pricina celor ce‑i asupreau și‑i chinuiau. 19 Dar, după moartea judecătorului, se întorceau și se stricau mai mult decât părinții lor, mergând după dumnezei străini, ca să le slujească și să se închine înaintea lor; nu s-au lăsat de faptele lor și de purtarea lor încăpățânată. 20 Atunci, mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel și El a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care li‑l poruncisem părinților lor și fiindcă n‑au ascultat de glasul Meu, 21 nici Eu nu voi mai dezmoșteni dinaintea lor niciunul dintre neamurile pe care le‑a lăsat Iosua când a murit. 22 Astfel îi voi pune pe fiii lui Israel la încercare , ca să văd dacă vor păzi sau nu calea DOMNULUI, umblând pe ea, cum au făcut și părinții lor.” 23 Așadar, DOMNUL a lăsat acele neamuri pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua și nu S‑a grăbit să le dezmoștenească.