Cântarea de laudă a Deborei
1 În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui Abinoam:
2 „Niște căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel,
Și poporul s-a arătat gata de luptă:
Binecuvântați pe Domnul!
3 Ascultați , împărați!
Luați aminte, domnitori!
Voi cânta, da, voi cânta Domnului,
Voi cânta din alăută Domnului Dumnezeului lui Israel.
4 Doamne , când ai ieșit din Seir,
Când ai plecat din câmpiile Edomului,
Pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat
Și norii au turnat ape cu găleata;
5 Munții s-au clătinat înaintea Domnului,
Sinaiul acela s-a clătinat înaintea
Domnului Dumnezeului lui Israel.
6 Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat,
Pe vremea Iaelei , drumurile erau părăsite,
Și călătorii apucau pe căi strâmbe.
7 Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere,
Până când m-am sculat eu, Debora,
Până când m-am ridicat eu ca o mamă în Israel.
8 El își alesese noi dumnezei .
Atunci, războiul era la porți,
Dar nu vedeai nici scut, nici suliță
La patruzeci de mii în Israel.
9 Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel,
Spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte.
Binecuvântați pe Domnul!
10 Voi, care călăriți pe măgărițe albe,
Voi, care ședeți pe covoare,
Și voi, care umblați pe drum, cântați !
11 Arcașii din mijlocul adăpătoarelor
Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului,
Binefacerile cârmuirii Sale în Israel!
Atunci, poporul Domnului s-a coborât la porți:
12 Trezește-te , trezește-te, Debora!
Trezește-te, trezește-te și zi o cântare!
Scoală-te, Barac,
Și adu-ți robii de război,
Fiul lui Abinoam!
13 Atunci, o rămășiță din popor a biruit pe cei puternici,
Domnul mi-a dat biruința asupra celor viteji.
14 Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec.
După tine a mers Beniamin în oștirea ta.
Din Machir au venit căpeteniile
Și din Zabulon, cârmuitorii.
15 Mai-marii lui Isahar au fost cu Debora,
Și Isahar a venit după Barac ,
A fost trimis pe urma lui în vale.
La pâraiele lui Ruben,
Au fost mari hotărâri!
16 Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor
Să asculți behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben
Mari au fost sfaturile!
17 Galaadul de dincolo de Iordan nu și-a părăsit locuința.
Pentru ce a stat Dan pe corăbii?
Așer a stat pe malul mării
Și s-a odihnit în limanurile lui.
18 Zabulon este un popor care a înfruntat moartea
Și Neftali la fel, pe înălțimile din câmpie.
19 Împărații au venit, s-au luptat;
Atunci au luptat împărații Canaanului,
La Taanac, la apele Meghido;
N-au luat nicio pradă, nici argint .
20 Din ceruri se luptau,
De pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera,
21 Pârâul Chison i-a luat,
Pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison!
Suflete, calcă-n picioare pe viteji!
22 Atunci, copitele cailor au răsunat
De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor.
23 Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului,
Blestemați, blestemați pe locuitorii lui,
Căci n-au venit în ajutorul Domnului,
În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji!
24 Binecuvântată să fie între femei Iael ,
Nevasta lui Heber, Chenitul!
Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!
25 El a cerut apă, și ea i-a dat lapte;
În pahar împărătesc i-a adus unt.
26 Cu o mână a luat țărușul
Și cu dreapta, ciocanul lucrătorilor,
A lovit pe Sisera, i-a despicat capul,
I-a sfărâmat și străpuns tâmpla.
27 El s-a ghemuit: a căzut și s-a culcat la picioarele ei;
S-a ghemuit și a căzut la picioarele ei;
Acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viață.
28 Pe fereastră, prin zăbrele,
Se uită mama lui Sisera și strigă:
‘Pentru ce zăbovește carul lui să vină?
Pentru ce vin carele lui așa de încet?’
29 Cele mai înțelepte dintre femeile ei îi răspund
Și ea își răspunde singură:
30 ‘Negreșit, au găsit pradă! Și-o împart:
O fată, două fete de fiecare om;
Pradă de haine vopsite pentru Sisera;
Pradă de haine vopsite, cusute la gherghef,
Două haine vopsite și cusute la gherghef,
De pus pe grumazul biruitorului!’
31 Așa să piară toți vrăjmașii Tăi, Doamne!
Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele când se arată în puterea lui.”
Țara a avut odihnă patruzeci de ani.
Cântarea de laudă a Deborei
1 În ziua aceea, Debora a cântat astfel împreună cu Barac, fiul lui Abinoam:

2 „Pentru că s‑au pus căpeteniile în fruntea lui Israel,
pentru că poporul s‑a arătat gata de luptă,
binecuvântați‑L pe DOMNUL!

3 Ascultați , regilor! Luați aminte, domnitorilor!
Eu, da, eu Îi voi cânta DOMNULUI,
Îl voi lăuda pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.

4 DOAMNE , când ai ieșit din Seir,
când ai mărșăluit din câmpia Edomului,
pământul s‑a cutremurat,
iar cerurile au picurat,
da, norii s-au revărsat în picuri.
5 Munții s‑au cutremurat înaintea DOMNULUI,
înaintea Celui din Sinai ,
înaintea DOMNULUI,
Dumnezeului lui Israel.

6 Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat,
pe vremea lui Iael , drumurile erau părăsite,
cei ce umblau pe poteci
umblau pe cărări ocolite.
7 Era secătuită ostășimea din Israel, secătuită,
până te‑ai ridicat tu, Debora;
te‑ai ridicat ca o mamă în Israel.

8 Poporul își alesese dumnezei noi,
și războiul era la porți.
Nu vedeai un scut sau o suliță
la patruzeci de mii în Israel!
9 Mi-e inima la căpeteniile lui Israel,
la cei din popor care s‑au arătat gata de luptă.
Binecuvântați‑L pe DOMNUL!

10 Voi, care călăriți pe măgărițe murge,
voi, care stați pe șei împletite ,
și voi, care treceți pe drum, cântați !
11 Glasul celor ce scot apă la adăpători
să povestească acolo biruințele DOMNULUI,
biruințele oștenilor Săi în Israel!
Atunci s‑a coborât poporul DOMNULUI la porți.

12 Trezește‑te , trezește‑te, Debora!
Trezește‑te, trezește‑te, și zi o cântare!
Scoală‑te, Barac,
pe înrobitori ia‑i prizonieri , fiu al lui Abinoam!
13 Atunci o rămășiță a coborât în vale la mai-marii lor,
Poporul DOMNULUI a coborât la mine ca vitejii.
14 Cei care coboară împotriva lui Amalec își au rădăcina în Efraim ,
urmându‑te pe tine, Beniamin, cu oamenii tăi;
Din Machir au coborât căpeteniile,
și din Zabulon, cei ce poartă toiag de dregător .
15 Mai‑marii lui Isahar au fost cu Debora,
Isahar, asemenea lui Barac ,
a fost trimis pe urma lui în vale.

În sânul cetelor lui Ruben,
mari au fost cumpănirile inimii!
16 De ce ai rămas între samare,
ca să asculți cântece din fluier la turme?
În sânul cetelor lui Ruben,
mari au fost cercetările inimii!
17 Galaadul de peste Iordan nu și-a părăsit locuința;
iar Dan de ce a rămas la corăbii?
Așer a stat pe țărmul mării
și a trândăvit în limanurile lui.
18 Zabulon este un popor care și‑a pus în joc viața, înfruntând moartea;
Și Neftali la fel, pe înălțimile din câmpie .

19 Regii au venit, s‑au luptat;
au luptat atunci regii Canaanului
la Taanac, la apele Meghido;
n‑au luat nicio pradă de argint .
20 Stelele din ceruri se luptau,
de pe căile lor se luptau cu Sisera.
21 Pârâul Chișon i‑a măturat,
pârâul străvechi, pârâul Chișon!
Pășește, suflete al meu, cu îndrăzneală!
22 Atunci, copitele cailor au tropotit în galop,
în galopul armăsarilor lui.

23 Blestemați cetatea Meroz, a zis Îngerul DOMNULUI,
blestemați‑i aprig pe locuitorii ei,
căci n‑au venit în ajutorul DOMNULUI,
în ajutorul DOMNULUI, printre viteji!

24 Binecuvântată să fie între femei Iael ,
nevasta lui Heber, chenitul!
Între femeile din corturi fie binecuvântată !
25 El a cerut apă, și ea i‑a dat lapte;
în potir domnesc i‑a adus lapte prins.
26 Apoi, mâna și‑a întins‑o spre țăruș
și dreapta spre ciocanul lucrătorilor;
l‑a lovit pe Sisera, i‑a zdrobit țeasta,
i‑a sfărâmat și i‑a străpuns tâmpla.
27 La picioarele ei s‑a ghemuit,
a căzut, a rămas lat,
la picioarele ei s‑a ghemuit prăbușit;
unde s‑a ghemuit, acolo a căzut fără viață.

28 De la fereastră privește în jos
și oftează mama lui Sisera, printre zăbrele:
«De ce zăbovește carul lui și nu vine?
De ce întârzie tropotul carelor lui?»
29 Cele mai înțelepte dintre doamnele ei răspund,
și chiar ea își răspunde singură:
30 «Negreșit, au găsit pradă și fac împărțeala:
o femeie , două femei de fiecare bărbat;
țesături colorate – pradă pentru Sisera;
țesături colorate, brodate, ca pradă,
două bucăți colorate și brodate
pentru grumazul celui ce ia pradă!»

31 Așa să piară toți vrăjmașii Tăi, DOAMNE!
Dar cei ce Te iubesc să fie ca soarele când răsare în toată puterea lui!”

Țara a avut odihnă patruzeci de ani.