Apăsarea madianiților
1 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. 2 Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munților, în peșteri și pe stânci întărite. 3 După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec și fiii Răsăritului și porneau împotriva lui. 4 Tăbărau în fața lui, nimiceau roadele țării până spre Gaza și nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. 5 Căci se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca o mulțime de lăcuste , erau fără număr, ei și cămilele lor, și veneau în țară ca s-o pustiască. 6 Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, și copiii lui Israel au strigat către Domnul. 7 Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian, 8 Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei. 9 V-am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau, i-am izgonit dinaintea voastră și v-am dat vouă țara lor. 10 V-am zis: «Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți.» Dar voi n-ați ascultat glasul Meu.’”
Ghedeon
11 Apoi a venit Îngerul Domnului și S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer . Ghedeon , fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian. 12 Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!” 13 Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: ‘Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?’ Acum, Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian!” 14 Domnul S-a uitat la el și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian. Oare nu te trimit Eu?” 15 Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” 16 Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om.” 17 Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești. 18 Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine să-mi aduc darul și să-l pun înaintea Ta.” Și Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.” 19 Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied și a făcut azimi dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coș și zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar și I le-a pus înainte. 20 Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea și azimile, pune-le pe stânca aceasta și varsă zeama.” Și el a făcut așa. 21 Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână și a atins carnea și azimile. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea și azimile. Și Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui. 22 Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului față-n față.” 23 Și Domnul i-a zis: „Fii pe pace , nu te teme, căci nu vei muri.” 24 Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului și i-a pus numele „Domnul păcii”. Altarul acesta este și astăzi la Ofra , care era a familiei lui Abiezer.
Dărâmarea altarului lui Baal
25 În aceeași noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia vițelul tatălui tău și un alt taur de șapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, și taie parul închinat Astarteei, care este deasupra. 26 Să zidești apoi și să întocmești pe vârful acestei stânci un altar Domnului Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea și să aduci o ardere-de-tot cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.” 27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce spusese Domnul, dar, fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua. 28 Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineață, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului de deasupra lui era tăiat și al doilea taur era adus ca ardere-de-tot pe altarul care fusese zidit. 29 Ei și-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Și au întrebat și au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.” 30 Atunci, oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.” 31 Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfățișat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apărați pe Baal? Voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineață. Dacă Baal este un dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.” 32 În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal) , căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul.” 33 Tot Madianul , Amalec și fiii Răsăritului s-au strâns împreună, au trecut Iordanul și au tăbărât în valea Izreel. 34 Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiță și Abiezer a fost chemat ca să meargă după el. 35 A trimis soli în tot Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte.
Semnul cu lâna
36 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, 37 iată , voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” 38 Și așa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă. 39 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea și nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aș vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, și tot pământul să se acopere cu rouă.” 40 Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, și tot pământul s-a acoperit cu rouă.
Pustiirea adusă de madianiți
1 Fiii lui Israel au făcut ce este rău înaintea DOMNULUI, și DOMNUL i‑a dat în mâna lui Madian șapte ani. 2 Mâna lui Madian a apăsat puternic asupra lui Israel. Din pricina lui Madian, fiii lui Israel și‑au făcut adăposturi în munți, peșteri și locuri întărite. 3 După ce semăna Israel, Madian se suia împotriva lui împreună cu Amalec și cu fiii Răsăritului . 4 Își așezau tabăra în preajma lui, pustiau roadele țării până la Gaza și nu lăsau în Israel nici bucate, nici oi, nici vite, nici măgari. 5 Căci ei se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca roiurile de lăcuste – ei și cămilele lor erau fără număr – și veneau în țară ca s‑o pustiască. 6 Israel a sărăcit foarte mult din pricina lui Madian și fiii lui Israel au strigat către DOMNUL.
7 Când fiii lui Israel au strigat către DOMNUL din pricina lui Madian, 8 DOMNUL le‑a trimis fiilor lui Israel un profet. El le‑a zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Eu v‑am scos din Egipt, v‑am eliberat din casa robiei, 9 v‑am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau, i‑am izgonit dinaintea voastră și v‑am dat vouă țara lor. 10 V‑am zis: ‘Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți!’ Dar voi n‑ați ascultat de glasul Meu.»”
Chemarea lui Ghedeon
11 Îngerul DOMNULUI s-a dus și S‑a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din neamul lui Abiezer . Ghedeon , fiul său, bătea grâul în teasc, vrând să‑l ascundă de Madian. 12 Îngerul DOMNULUI i S‑a arătat și i‑a zis: „DOMNUL este cu tine, viteazule!” 13 Ghedeon i‑a zis: „Te rog, Domnul meu, dacă DOMNUL este cu noi, de ce ni s‑au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile Sale despre care ne povestesc părinții noștri când spun: «Nu ne‑a scos oare DOMNUL din Egipt?» Acum, DOMNUL ne‑a părăsit și ne‑a dat în mâinile lui Madian!”
14 DOMNUL S‑a întors spre el și i‑a zis: „Du‑te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește‑l pe Israel din mâna lui Madian! Oare nu te trimit Eu?” 15 Ghedeon I‑a zis: „Te rog, Domnul meu, cu ce să‑l izbăvesc pe Israel? Iată, familia mea este cea mai săracă din Manase, iar eu sunt cel mai neînsemnat din casa tatălui meu!” 16 DOMNUL i‑a răspuns: „Eu voi fi cu tine și‑l vei bate pe Madian ca pe un singur om.”
17 Ghedeon I‑a zis: „Dacă am găsit trecere înaintea Ta, fă un semn pentru mine ca să‑mi arăți că Tu îmi vorbești! 18 Nu Te depărta de aici până când mă voi întoarce la Tine și îmi voi aduce darul ca să‑l pun înaintea Ta!” Și El a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.” 19 Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied și niște azime dintr‑o efă de făină. A pus carnea într‑un coș, iar fiertura a turnat‑o într‑un vas, I le‑a adus sub stejar și le‑a pus înaintea Lui. 20 Îngerul lui Dumnezeu i‑a zis: „Ia carnea și azimele, pune‑le pe stânca aceasta și varsă fiertura!” Și el a făcut întocmai. 21 Îngerul DOMNULUI a întins vârful toiagului pe care‑l avea în mână și a atins carnea și azimele, iar din stâncă s‑a ridicat un foc care a mistuit carnea și azimele. Apoi, Îngerul DOMNULUI S‑a făcut nevăzut dinaintea lui.
22 Ghedeon a înțeles că Acesta fusese Îngerul DOMNULUI și a zis: „Vai, Stăpâne DOAMNE! L‑am văzut pe Îngerul DOMNULUI față în față!” 23 Dar DOMNUL i‑a zis: „Pace ție ! Nu te teme, căci nu vei muri!” 24 Ghedeon I‑a zidit acolo un altar DOMNULUI și l‑a numit „DOMNUL este pace”. Până în ziua de astăzi acesta este la Ofra , care este a urmașilor lui Abiezer.
Dărâmarea altarului lui Baal
25 În aceeași noapte, DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon : „Ia taurul tatălui tău și un al doilea taur , în vârstă de șapte ani, dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, taie așera care este deasupra 26 și zidește‑I un altar DOMNULUI, Dumnezeului tău, pe vârful acestui loc întărit, după rânduială! Apoi ia cel de‑al doilea taur și adu‑l ca ardere‑de‑tot pe lemnul așerei pe care o vei tăia!” 27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce i‑a spus DOMNUL, dar, fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate ca să facă lucrurile acestea în timpul zilei, le‑a făcut noaptea.
28 Oamenii din cetate s‑au trezit dis‑de‑dimineață și, iată, altarul lui Baal fusese dărâmat, așera de deasupra lui fusese tăiată, iar al doilea taur fusese adus ca ardere‑de‑tot pe altarul care fusese zidit. 29 Ei s‑au întrebat unul pe altul: „Cine a făcut lucrul acesta?” După ce au căutat și au făcut cercetări, au dat de știre: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta!” 30 Atunci, oamenii din cetate i‑au zis lui Ioas: „Scoate‑l pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat așera care era deasupra lui!” 31 Ioas le‑a răspuns tuturor celor care se ridicaseră împotriva lui: „Oare voi trebuie să îl apărați pe Baal? Sau voi trebuie să‑i veniți în ajutor? Oricine îl va apăra să moară până dimineață! Dacă Baal este dumnezeu, să‑și apere el pricina, fiindcă cineva i‑a dărâmat altarul!” 32 Fiindcă Ghedeon dărâmase altarul lui Baal, în ziua aceea i‑au pus numele Ierubaal , căci au zis: „Apere‑se Baal împotriva lui”.
33 Tot Madianul , Amalecul și fiii Răsăritului s‑au strâns împreună, au trecut Iordanul și și‑au așezat tabăra în valea Izreel . 34 Dar Duhul DOMNULUI a venit peste Ghedeon și el a sunat din șofar, iar Abiezer a fost chemat să meargă după el. 35 Ghedeon a trimis soli peste tot în Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s‑au suit în întâmpinarea lor.
Semnul cerut de Ghedeon
36 Ghedeon I‑a zis lui Dumnezeu: „Dacă ai de gând să‑l izbăvești pe Israel prin mâna mea, după cum ai spus, 37 iată , voi pune un caier de lână în arie; dacă va fi rouă doar pe caier și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că îl vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” 38 Și s‑a întâmplat întocmai. În ziua următoare, el s‑a trezit dis‑de‑dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, adunând un vas plin cu apă. 39 Ghedeon I‑a zis lui Dumnezeu: „Să nu se aprindă mânia Ta împotriva mea; îngăduie‑mi să vorbesc încă o dată! Aș vrea să mai fac doar o încercare cu lâna: îngăduie, Te rog, ca doar lâna să rămână uscată și tot pământul să se acopere cu rouă!” 40 Și în noaptea aceea Dumnezeu a făcut întocmai. Numai lâna a rămas uscată și tot pământul s‑a acoperit cu rouă.