ÎMPĂRȚIREA ȚĂRII CANAANULUI
CAPITOLELE 13—24
(Mica 4:4.)
Țara care mai rămâne de cucerit
1 Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Domnul i-a zis atunci: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, și țara care-ți mai rămâne de supus este foarte mare. 2 Iată țara care mai rămâne: toate ținuturile filistenilor și tot ținutul gheșuriților , 3 de la Șihor , care curge înaintea Egiptului, până la hotarul Ecronului la miazănoapte, ținut care trebuie socotit drept canaanit și care este stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat și cel din Ecron, și de aviți; 4 începând de la miazăzi, toată țara canaaniților și Meara, care este a sidoniților, până la Afec , până la hotarul amoriților ; 5 țara ghibliților și tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, până la intrarea Hamatului; 6 toți locuitorii de pe munte, de la Liban până la Misrefot-Maim , toți sidoniții. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai țara aceasta de moștenire prin sorți lui Israel, cum ți-am poruncit, 7 și împarte acum țara aceasta ca moștenire între cele nouă seminții și între jumătate din seminția lui Manase.”
Împărțirea țării de la răsăritul Iordanului
8 Rubeniții și gadiții, cu cealaltă jumătate din seminția lui Manase, și-au primit moștenirea pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului: 9 de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, și de la cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia Medeba , până la Dibon; 10 toate cetățile lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon, până la hotarul copiilor lui Amon; 11 Galaadul , ținutul gheșuriților și al maacatiților, tot Muntele Hermonului și tot Basanul, până la Salca; 12 toată împărăția lui Og în Basan, care domnea în Aștarot și în Edrei și care era singura rămășiță a refaimiților. Moise a bătut pe acești împărați și i-a izgonit. 13 Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe gheșuriți și pe maacatiți, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi. 14 Seminția lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moștenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moștenirea lui, cum îi spusese El. 15 Moise dăduse seminției fiilor lui Ruben o parte de moștenire, după familiile lor. 16 Ei au avut ca ținut al lor: de la Aroer , care este pe malurile pârâului Arnon, și cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba, 17 Hesbonul și toate cetățile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon, 18 Iahaț , Chedemot, Mefaat, 19 Chiriataim , Sibma , Țeret-Hașahar, pe muntele văii, 20 Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieșimot, 21 toate cetățile câmpiei și toată împărăția lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon; Moise îi bătuse pe el și pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon și care locuiau în țară. 22 Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia și pe ghicitorul Balaam , fiul lui Beor. 23 Hotarul ținutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moștenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetățile și satele lor. 24 Moise dăduse seminției lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moștenire, după familiile lor. 25 Ținutul lor a fost Iaezerul, toate cetățile Galaadului, jumătate din țara copiilor lui Amon până la Aroer, față în față cu Raba , 26 de la Hesbon până la Ramat-Mițpe și Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Debirului 27 și, în vale, Bet-Haram , Bet-Nimra, Sucot și Țafon, rămășiță din împărăția lui Sihon, împăratul Hesbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret , de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit. 28 Aceasta este moștenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetățile și satele lor. 29 Moise dăduse la jumătate din seminția lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moștenire după familiile lor. 30 Ținutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăția lui Og, împăratul Basanului, și toate târgușoarele lui Iair în Basan, șaizeci de cetăți. 31 Jumătate din Galaad, Aștarot și Edrei, cetăți din împărăția lui Og, în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor. 32 Acestea sunt părțile de moștenire pe care le-a dat Moise când era în câmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în fața Ierihonului, la răsărit. 33 Moise n-a dat nicio moștenire seminției lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moștenirea lui, cum îi spusese El.
Teritoriile care n‑au fost cucerite
1 Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. DOMNUL i‑a zis atunci: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, iar țara care mai rămâne de cucerit este foarte mare. 2 Iată țara care a rămas de cucerit : toate ținuturile filistenilor și tot ținutul gheșuriților , 3 de la Șihor , care este în fața Egiptului, până la hotarul Ecronului, la miazănoapte, ținut socotit canaanit și stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor – din Gaza, Așdod, Așchelon, Gat și Ecron – și de aviții 4 de la miazăzi; toată țara canaaniților și Meara , care este a sidonienilor, până la Afec , până la hotarul amoriților ; 5 ținutul ghebaliților și tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal‑Gad, la poalele muntelui Hermon, până la Lebo‑Hamat; 6 toți locuitorii muntelui, de la Liban până la Misrefot‑Maim , toți sidonienii. Eu îi voi dezmoșteni dinaintea fiilor lui Israel. Numai împarte țara aceasta lui Israel, cum ți‑am poruncit! 7 Împarte acum țara aceasta ca moștenire pentru cele nouă seminții și pentru jumătate din seminția lui Manase!”
Împărțirea țării de la răsăritul Iordanului
8 Rubeniții și gadiții, cu cealaltă jumătate din seminția lui Manase , și‑au primit moștenirea pe care le‑a dat‑o Moise dincolo de Iordan, la răsărit, cum le‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI: 9 de la Aroer, care este pe marginea Văii Arnonului, și de la cetatea care este în mijlocul văii, tot șesul de la Medeba , până la Dibon; 10 toate cetățile lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon, până la hotarul fiilor lui Amon; 11 Galaadul , ținutul gheșuriților și al maacatiților, tot muntele Hermon și tot Bașanul, până la Salca; 12 tot regatul lui Og în Bașan, care domnea în Aștarot și în Edrei și care era din rămășița refaimilor. Moise i‑a biruit pe acești regi și le‑a luat stăpânirea. 13 Dar fiii lui Israel nu i‑au dezmoștenit pe gheșuriți și pe maacatiți, ci oamenii din Gheșur și Maacat au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
14 Numai seminției lui Levi nu i‑a dat Moise parte de moștenire. Arderile aduse DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, acestea au fost moștenirea lui, cum îi spusese El.
15 Moise îi dăduse o parte de moștenire seminției fiilor lui Ruben, după clanurile lor. 16 Ei au avut ca ținut al lor: de la Aroer , care este pe marginea Văii Arnonului, și cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba, 17 Heșbonul și toate cetățile lui din câmpie, Dibonul, Bamot‑Baalul, Bet‑Baal‑Meonul, 18 Iahațul , Chedemotul, Mefaatul, 19 Chiriataimul , Sibma , Țeret‑Hașaharul, pe muntele văii, 20 Bet‑Peorul, poalele muntelui Pisga, Bet‑Ieșimotul, 21 toate cetățile câmpiei și tot regatul lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon. Moise i‑a biruit în luptă pe el și pe domnitorii Madianului – Evi, Rechem, Țur, Hur și Reva –, care îi erau supuși lui Sihon, locuind în țară. 22 Între cei pe care i‑au ucis cu sabia fiii lui Israel se afla și ghicitorul Balaam , fiul lui Beor. 23 Hotarul ținutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta era moștenirea fiilor lui Ruben, după clanurile lor, cu cetățile și satele lor.
24 Moise îi dăduse o parte seminției lui Gad, fiilor lui Gad, după clanurile lor. 25 Ținutul lor era Iazerul, toate cetățile Galaadului, jumătate din țara fiilor lui Amon până la Aroer, față în față cu Raba , 26 de la Heșbon până la Ramat‑Mițpe și Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Lodebarului 27 și, în vale, Bet‑Haramul , Bet‑Nimra, Sucotul și Țafonul, o rămășiță a regatului lui Sihon, regele Heșbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret , de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit. 28 Aceasta este moștenirea fiilor lui Gad, după clanurile lor, cu cetățile și satele lor.
29 Moise îi dăduse o parte de moștenire jumătății seminției lui Manase; le‑a fost dată fiilor lui Manase, după clanurile lor. 30 Ținutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Bașanul, tot regatul lui Og, regele Bașanului, și toate așezările lui Iair din Bașan, șaizeci de cetăți. 31 Jumătate din Galaad, Aștarot și Edrei, cetăți din regatul lui Og, în Bașan, le‑au fost date fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică unei jumătăți dintre fiii lui Machir, după clanurile lor. 32 Acestea sunt moștenirile date de Moise, pe când era în câmpiile Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în fața Ierihonului, la răsărit.
33 Dar seminției lui Levi Moise nu i‑a dat nicio moștenire; DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, este moștenirea lui, cum îi spusese El.