Jertfele de mâncare
1 Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea și să adauge și tămâie. 2 S-o aducă preoților, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, și s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte . Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului. 3 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron și al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt între jertfele de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. 4 Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci niște turte nedospite, făcute din floare de făină, frământate cu untdelemn, și niște plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn . 5 Dacă darul tău adus ca jertfă de mâncare va fi o turtă coaptă în tigaie, să fie făcută din floarea făinii, nedospită și frământată cu untdelemn. 6 S-o frângi în bucăți și să torni untdelemn pe ea; acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare. 7 Dacă darul tău adus ca jertfă de mâncare va fi o turtă coaptă pe grătar, să fie făcută din floarea făinii, frământată cu untdelemn. 8 Darul de mâncare făcut din aceste lucruri să-l aduci Domnului, și anume să fie dat preotului, care-l va aduce pe altar. 9 Preotul va lua din darul de mâncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte și o va arde pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, de un miros plăcut Domnului. 10 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron și al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt între darurile mistuite de foc înaintea Domnului.
Totul fără aluat și cu sare
11 Niciunul din darurile pe care le veți aduce ca jertfă de mâncare înaintea Domnului să nu fie făcut cu aluat, căci nu trebuie să ardeți nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului. 12 Ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, veți putea să le aduceți Domnului, dar ca dar de mâncare de un miros plăcut, să nu fie aduse pe altar. 13 Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu lași să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea , care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare.
Pârga
14 Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, să aduci ca dar de mâncare, din cele dintâi roade ale tale, spice coapte de curând, prăjite la foc și boabe noi pisate. 15 Să torni untdelemn pe ele și să adaugi și tămâie; acesta este un dar de mâncare. 16 Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate și din untdelemn, cu toată tămâia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, mistuită de foc înaintea Domnului.
Ofranda‑din‑cereale
1 Dacă cineva Îi aduce DOMNULUI un dar constând într‑o ofrandă‑din‑cereale, darul acesta să fie din făină aleasă: să toarne untdelemn peste ofrandă și să pună peste ea tămâie. 2 S‑o aducă preoților, fiilor lui Aaron; preotul să ia din ea un pumn plin – din făina aleasă, cu untdelemnul ei și cu tămâia ei – și s‑o ardă pe altar ca jertfă‑de‑aducere‑aminte , o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. 3 Partea care va rămâne din ofrandă să fie a lui Aaron și a fiilor lui: este un lucru preasfânt din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI.
4 Dacă aduci un dar constând într‑o ofrandă‑din‑cereale coaptă în cuptor, să fie din făină aleasă: turte nedospite frământate cu untdelemn și lipii nedospite unse cu untdelemn .
5 Dacă darul tău este o ofrandă‑din‑cereale coaptă în tavă, să fie din făină aleasă, frământată cu untdelemn și nedospită. 6 S‑o frângi în bucăți și să torni untdelemn peste ea; aceasta este ofranda‑din‑cereale.
7 Dacă darul tău este o ofrandă‑din‑cereale gătită în tigaie, să fie din făină aleasă, frământată cu untdelemn.
8 Când Îi aduci DOMNULUI o ofrandă‑din‑cereale pregătită în aceste feluri, să o înfățișezi preotului. Acesta să o apropie de altar, 9 să ridice din ofrandă o parte ca aducere aminte și să o ardă pe altar, ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. 10 Partea rămasă din ofrandă să fie a lui Aaron și a fiilor lui: este un lucru preasfânt din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI.
11 Nicio ofrandă pe care I‑o veți aduce DOMNULUI să nu fie făcută cu aluat dospit, căci nu puteți să‑I aduceți DOMNULUI ca jertfă mistuită de foc dospeală sau miere. 12 Pe acestea I le veți putea aduce DOMNULUI ca dar‑de‑început , dar să nu fie aduse pe altar ca jertfă de un miros plăcut. 13 Toate darurile, toate ofrandele tale să le sărezi cu sare; să nu lipsească de pe ofrandele tale sarea legământului cu Dumnezeul tău; pe toate darurile tale de mâncare să pui sare.
14 Dacă Îi aduci DOMNULUI o ofrandă din primele roade, să aduci spice coapte de curând, prăjite la foc, precum și boabe noi, pisate, ca ofrandă din primele tale roade. 15 Să pui untdelemn peste ele și să adaugi tămâie; aceasta este ofranda‑din‑cereale. 16 Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate și din untdelemn, cu toată tămâia, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.