Spicele și ziua Sabatului
1 În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu și să le mănânce. 2 Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.” 3 Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el? 4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? 5 Sau n-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, și totuși sunt nevinovați? 6 Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. 7 Dacă ați fi știut ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfe’, n-ați fi osândit pe niște nevinovați. 8 Căci Fiul omului este Domn și al Sabatului.”
Omul cu mâna uscată
9 Isus a plecat de acolo și a intrat în sinagogă. 10 Și iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?” 11 El le-a răspuns: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie și-i cade într-o groapă în ziua Sabatului, să n-o apuce și s-o scoată afară? 12 Cu cât mai de preț este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.” 13 Atunci a zis omului aceluia: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o și mâna s-a făcut sănătoasă, ca și cealaltă. 14 Fariseii au ieșit afară și s-au sfătuit cum să omoare pe Isus.
Isus, Robul Domnului
15 Dar Isus, ca unul care știa lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toți bolnavii 16 și le-a poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut, 17 ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: 18 „Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu își găsește plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El și va vesti neamurilor judecata. 19 El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Și nimeni nu-I va auzi glasul pe ulițe. 20 Nu va frânge o trestie ruptă și nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruiască judecata. 21 Și neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.”
Îndrăcitul mut și orb. Păcatul împotriva Duhului Sfânt
22 Atunci , I-au adus un îndrăcit orb și mut și Isus l-a tămăduit, așa că mutul vorbea și vedea. 23 Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?” 24 Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” 25 Isus, care le cunoștea gândurile, le-a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei însăși este pustiită și orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate dăinui. 26 Dacă Satana scoate pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăția lui? 27 Și dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voștri cu cine-i scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voștri. 28 Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. 29 Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa. 30 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu strânge cu Mine risipește. 31 De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. 32 Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat , dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. 33 Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul rău și rodul lui rău; căci pomul se cunoaște după rodul lui. 34 Pui de năpârci, cum ați putea voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura. 35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. 36 Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. 37 Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.”
Minunea cu prorocul Iona
38 Atunci , unii din cărturari și din farisei au luat cuvântul și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” 39 Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean și preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. 40 Căci , după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului. 41 Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona. 42 Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. 43 Duhul necurat, când a ieșit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă și n-o găsește. 44 Atunci zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit.’ Și, când vine în ea, o găsește goală, măturată și împodobită. 45 Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, și starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai așa se va întâmpla și cu acest neam viclean.”
Mama și frații lui Isus
46 Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama și frații Lui stăteau afară și căutau să vorbească cu El. 47 Atunci, cineva I-a zis: „Iată, mama Ta și frații Tăi stau afară și caută să vorbească cu Tine.” 48 Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese știrea aceasta: „Cine este mama Mea și care sunt frații Mei?” 49 Apoi, Și-a întins mâna spre ucenicii Săi și a zis: „Iată mama Mea și frații Mei! 50 Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă.”
Isus, Domn al sabatului
(Marcu 2:23‑28. Luca 6:1‑5)
1 În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într‑o zi de sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice și să mănânce. 2 Fariseii, văzând aceasta , I‑au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să se facă în ziua sabatului!” 3 Dar Isus le‑a răspuns: „Oare n‑ați citit ce a făcut David când el și cei ce erau împreună cu el au flămânzit? 4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru înfățișare , care nu s‑ar fi cuvenit să fie mâncate nici de el, nici de cei ce erau cu el, ci numai de preoți? 5 Sau n‑ați citit în Lege că în zilele de sabat preoții încalcă sabatul în Templu, și totuși sunt fără vină? 6 Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. 7 Dacă ați fi știut ce înseamnă: Milă vreau, nu jertfe , n‑ați fi osândit niște nevinovați. 8 Căci Fiul Omului este Domn al sabatului.”
Vindecarea omului cu mâna uscată
(Marcu 3:1‑6. Luca 6:6‑11)
9 Isus a plecat de acolo și a mers în sinagoga lor. 10 Și iată că acolo era un om care avea o mână uscată. Ca să‑L poată învinui pe Isus , ei L‑au întrebat și I‑au zis: „Este îngăduit să vindeci în sabat?” 11 El le‑a răspuns: „Cine din voi, dacă are o oaie și îi cade într‑o groapă în ziua sabatului, n‑o apucă și n‑o scoate afară? 12 Cu cât mai de preț este un om decât o oaie! De aceea este îngăduit să faci bine în sabat.” 13 Atunci i‑a zis omului: „Întinde‑ți mâna!” El a întins‑o și mâna s‑a făcut sănătoasă ca și cealaltă. 14 Fariseii au ieșit afară și s‑au sfătuit cum să‑L omoare pe Isus .
Isus, Robul Domnului
15 Dar Isus, știind aceasta , a plecat de acolo. După El a mers o mulțime numeroasă, iar El i‑a vindecat pe toți bolnavii 16 și le‑a poruncit să nu răspândească veste despre El, 17 ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul Isaia, care zice:
18 Iată Slujitorul Meu, pe care L‑am ales,
Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu își găsește plăcerea.
Voi pune Duhul Meu peste El
și va vesti neamurilor judecata.
19 El nu Se va certa, nici nu va striga,
și nimeni nu‑I va auzi glasul pe ulițe.
20 Trestia îndoită nu o va frânge
și fitilul fumegând nu‑l va stinge,
până când nu va duce la biruință judecata.
21 Și neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.
Demonizatul mut și orb. Păcatul împotriva Duhului Sfânt
(Marcu 3:20‑30. Luca 11:14‑23Luca 12:10)
22 Atunci I‑au adus un demonizat orb și mut, și Isus l‑a vindecat, așa că mutul vorbea și vedea. 23 Mulțimile toate, uimite, ziceau: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?” 24 Fariseii, auzind , au zis: „Acesta nu scoate demonii decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor!” 25 Isus, care le cunoștea gândurile, le‑a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este pustiită, și orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei înseși nu poate dăinui. 26 Dacă Satana îl scoate afară pe Satana, este dezbinat împotriva lui însuși; deci cum va dăinui împărăția lui? 27 Și dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voștri cu ajutorul cui îi scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voștri. 28 Dar dacă Eu scot demonii prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi. 29 Sau cum poate cineva să intre în casa celui puternic și să‑l jefuiască de bunuri dacă nu l‑a legat mai întâi pe cel puternic? Numai atunci îi va jefui casa. 30 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește. 31 De aceea vă spun: toate păcatele și blasfemiile li se vor ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. 32 Cine va vorbi împotriva Fiului Omului va fi iertat , dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
Pomul se cunoaște după rod
(Luca 6:43‑45)
33 Ori ziceți că pomul e bun și rodul lui e bun, ori ziceți că pomul e rău și rodul lui e rău; căci pomul se cunoaște după rod. 34 Pui de vipere, cum puteți voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura. 35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună [a inimii lui], dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea [a inimii lui]. 36 Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nesăbuit pe care‑l vor fi rostit. 37 Căci din cuvintele tale vei fi îndreptățit și din cuvintele tale vei fi osândit.”
Semnul profetului Iona
(Marcu 8:11‑12. Luca 11:29‑32)
38 Atunci , unii dintre cărturari și farisei I‑au răspuns zicând: „Învățătorule, vrem să vedem un semn de la tine!” 39 Isus le‑a răspuns și le‑a zis: „O generație rea și adulteră cere un semn , dar nu i se va da alt semn decât semnul profetului Iona. 40 Căci, după cum Iona a fost trei zile și trei nopți în pântecele unui pește mare , la fel și Fiul Omului va fi trei zile și trei nopți în inima pământului. 41 Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată împotriva generației acesteia și o vor osândi, pentru că ei s‑au pocăit la propovăduirea lui Iona, și iată că aici este Unul mai mare decât Iona. 42 Regina de la miazăzi se va ridica la judecată împotriva generației acesteia și o va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
Lucrarea duhului necurat
(Luca 11:24‑26)
43 Când a ieșit din om, duhul necurat umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și n‑o găsește. 44 Atunci zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit.» Și când ajunge, o găsește nelocuită, măturată și împodobită. 45 Atunci se duce, ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el, intră în casă , își fac locuința acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi. La fel va fi și cu generația aceasta rea.”
Mama și frații lui Isus
(Marcu 3:21Marcu 31‑35. Luca 8:19‑21)
46 Pe când încă le vorbea El mulțimilor, iată că mama și frații Lui stăteau afară și căutau să‑I vorbească. 47 Atunci cineva I‑a zis: „Iată, mama Ta și frații Tăi sunt afară și vor să stea de vorbă cu Tine!” 48 Dar Isus i‑a răspuns celui ce‑I vorbise: „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?” 49 Și întinzându‑Și mâna spre ucenicii Săi, a zis: „Iată‑i pe mama Mea și pe frații Mei! 50 Căci oricine face voia Tatălui Meu din ceruri, acela Îmi este frate și soră și mamă.”