1 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam ? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit , credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. 6 Tot astfel și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. 7 „Ferice ”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! 8 Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” 9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. 10 Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11 Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta 12 și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.
Moștenirea vine prin credință
13 În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credință. 14 Căci , dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este zadarnică și făgăduința este nimicită, 15 pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16 De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har , și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morții și care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.” 19 Și, fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20 El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21 deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească. 22 De aceea, credința aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. 23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, 24 ci este scris și pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morți pe Isus Hristos, Domnul nostru, 25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.
Exemplul lui Avraam
1 Ce vom zice deci că a căpătat Avraam, strămoșul nostru după trup ? 2 Dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, are temei de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? Avraam L‑a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s‑a socotit ca dreptate. 4 Celui ce lucrează, plata cuvenită nu i se socotește ca har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, dar care se încrede în Cel care‑l îndreptățește pe cel nelegiuit , credința lui i se socotește ca dreptate. 6 Tot astfel și David vorbește de fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte:
7 Ferice de aceia ale căror fărădelegi au fost iertate
și ale căror păcate au fost acoperite!
8 Ferice de omul căruia nu‑i pune Domnul la socoteală păcatul!
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem că lui Avraam credința i‑a fost socotită ca dreptate. 10 Dar cum i‑a fost socotită? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Apoi a primit semnul circumciziei, ca pecete a dreptății căpătate prin credință pe când era încă necircumcis, ca să fie atât tatăl tuturor celor care cred fără a fi circumciși – și să li se socotească și lor o astfel de dreptate – 12 cât și tatăl celor circumciși, adică al celor care nu numai că sunt circumciși, ci și calcă pe urmele credinței pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era circumcis.
Moștenirea vine prin credință
13 Într‑adevăr, nu pe temeiul Legii li s‑a dat lui Avraam sau seminței lui făgăduința că vor moșteni lumea, ci pe temeiul dreptății care se capătă prin credință. 14 Căci , dacă moștenitori sunt cei ce se bizuie pe Lege, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată, 15 pentru că Legea aduce mânie; și, unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege. 16 De aceea este prin credință, ca să fie prin har și pentru ca făgăduința să fie întărită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru cei care se bizuie pe Lege, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: Te‑am rânduit să fii tatăl multor neamuri. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care aduce la viață pe cei morți și care cheamă la ființă cele ce nu sunt. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și, astfel , a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: Așa va fi sămânța ta. 19 Și n‑a slăbit în credință când s‑a uitat la trupul său, care era aproape mort (căci avea cam o sută de ani), și la pântecele fără viață al Sarei . 20 El nu s‑a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci s‑a întărit prin credință, dându‑I slavă lui Dumnezeu 21 și fiind deplin încredințat că ce făgăduiește, El poate să și împlinească. 22 De aceea, credința i s‑a socotit ca dreptate. 23 Însă nu numai pentru el este scris că i s‑a socotit [ca dreptate] , 24 ci este scris și pentru noi, cărora ne va fi de asemenea socotită ca dreptate, anume celor ce se încred în Cel ce L‑a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat la moarte pentru abaterile noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră.