Creștinul izbăvit de Lege
1 Nu știți, fraților – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el? 2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. 3 Dacă, deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, așa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul. 4 Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți, și aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5 Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre și ne făceau să aducem roade pentru moarte. 6 Dar acum, am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
Legea dă cunoștința păcatului
7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?
Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!”
8 Apoi, păcatul a luat prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort. 9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, și eu am murit. 10 Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea. 11 Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit și, prin însăși porunca aceasta, m-a lovit cu moartea. 12 Așa că Legea , negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună. 13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeași poruncă.
Lupta firii pământești împotriva Duhului
14 Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. 15 Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. 17 Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. 18 Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! 20 Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. 21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22 Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, 23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… 25 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.
Creștinul, izbăvit de sub Lege
1 Nu știți, fraților – vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea stăpânește asupra omului câtă vreme el trăiește? 2 De pildă, femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el, dar dacă‑i moare bărbatul, este dezlegată de legea căsătoriei . 3 Dacă deci ajunge a altuia cât încă îi trăiește bărbatul, se va chema adulteră; dar dacă‑i moare bărbatul, este liberă față de Lege și nu mai este adulteră dacă ajunge a altuia. 4 Tot astfel, frații mei, și voi ați murit față de Lege prin trupul lui Hristos, ca să ajungeți ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5 Căci pe când eram în firea pământească, patimile păcatelor, date la iveală prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducă rod pentru moarte. 6 Dar acum, am fost dezlegați de Lege, fiindcă am murit față de ceea ce ne ținea în robie , ca să slujim prin înnoirea lucrată de Duhul, și nu prin trăirea veche, după literă.
Legea și păcatul
7 Așadar, ce vom zice? Legea este păcat? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l‑am cunoscut decât prin Lege. De pildă , n‑aș fi știut de poftă dacă Legea nu mi‑ar fi spus: Să nu poftești !
8 Apoi, păcatul a folosit prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci fără Lege, păcatul este mort. 9 Odinioară, eram fără Lege și trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, 10 iar eu am murit. Astfel, s‑a dovedit că porunca aceea care trebuia să‑mi dea viața mi‑a adus moartea. 11 Pentru că păcatul s‑a folosit de poruncă, m‑a amăgit și, prin ea, mi‑a adus moartea. 12 Așa că Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună. 13 Atunci, un lucru bun mi‑a adus moartea? Nicidecum! Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, printr‑un lucru bun mi‑a pricinuit moartea, pentru ca, prin poruncă, păcatul să se arate din cale afară de păcătos.
14 Știm că Legea este duhovnicească, dar eu sunt firesc, vândut rob păcatului. 15 Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci tocmai ce urăsc. 16 Dacă fac ce nu vreau, recunosc prin aceasta că Legea este bună. 17 Dar atunci nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel , ci păcatul, care locuiește în mine. 18 Știu, desigur , că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce‑i drept, vreau să fac binele, dar n‑am puterea să‑l fac. 19 Căci nu fac binele, pe care‑l vreau, ci tocmai răul, pe care nu‑l vreau! 20 Și dacă fac ce nu vreau, nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel , ci păcatul, care locuiește în mine. 21 Găsesc, așadar, legea aceasta: când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine . 22 Fiindcă, după omul dinăuntru, mă încântă Legea lui Dumnezeu, 23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă cu Legea primită de mintea mea și care mă face rob legii păcatului din mădularele mele. 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? 25 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Așadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.