Războinicii lui David în timpul lui Saul
1 Iată cei ce s-au dus la David, la Țiclag , pe când se ținea el departe de fața lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii care i-au dat ajutor în timpul războiului. 2 Erau arcași, cu mâna dreaptă și cu mâna stângă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeți. Erau din Beniamin, din numărul fraților lui Saul. 3 Căpetenia Ahiezer și Ioas, fiii lui Șemaa, din Ghibea; Ieziel și Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu din Anatot; 4 Ișmaia din Gabaon, viteaz între cei treizeci și căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad din Ghedera; 5 Eluzai; Ierimot; Bealia; Șemaria; Șefatia din Harof; 6 Elcana, Ișia, Azareel, Ioezer și Iașobeam, coreiți; 7 Ioela și Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor. 8 Dintre gadiți, niște viteji au plecat să se ducă la David, în cetățuia din pustie, ostași deprinși la război, înarmați cu scut și cu suliță ca niște lei și iuți ca niște căprioare de pe munți. 9 Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea; 10 Mișmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea; 11 Atai, al șaselea; Eliel, al șaptelea; 12 Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea; 13 Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea. 14 Aceștia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oștirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni și cel mai mare, cu o mie. 15 Aceștia au trecut Iordanul în luna întâi, când ieșea din matcă pe tot cursul lui și ei sunt aceia care au pus pe fugă pe toți locuitorii din văi, la răsărit și la apus. 16 Și din fiii lui Beniamin și ai lui Iuda au fost unii care s-au dus la David în cetățuie. 17 David le-a ieșit înainte și le-a vorbit astfel: „Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, inima mea se va uni cu voi, dar, dacă veniți să mă înșelați, în folosul vrăjmașilor mei, când nu fac nicio silnicie, Dumnezeul părinților noștri să vadă și să judece!” 18 Amasai , unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul și a zis: „Suntem cu tine, Davide, și cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ție și pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ți-a ajutat!” Și David i-a primit și i-a pus între căpeteniile oștirii. 19 Niște oameni din Manase s-au unit cu David când a pornit cu război împotriva lui Saul cu filistenii. Dar n-au fost de ajutor filistenilor, căci, după ce s-au sfătuit, domnii filistenilor au trimis înapoi pe David, zicând: „S-ar putea ca el să treacă de partea stăpânului său Saul și să ne pună astfel în primejdie capetele noastre.” 20 Când s-a întors la Țiclag, iată cei ce s-au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu și Țiltai, căpetenia miilor lui Manase. 21 Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jefuitorilor amaleciți) , căci toți erau oameni viteji și au ajuns căpetenii în oștire. 22 Și din zi în zi veneau oameni la David să-l ajute, până ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.
Războinicii celor douăsprezece seminții
23 Iată numărul oamenilor înarmați pentru război care s-au dus la David, în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului: 24 Fiii lui Iuda care purtau scutul și sulița, șase mii opt sute, înarmați pentru război. 25 Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, șapte mii o sută. 26 Din fiii lui Levi, patru mii șase sute 27 și Iehoiada, mai-marele aaroniților, și cu el trei mii șapte sute; 28 și Țadoc , tânăr viteaz, și casa tatălui său, douăzeci și două de căpetenii. 29 Din fiii lui Beniamin, frații lui Saul, trei mii, căci până atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioși casei lui Saul. 30 Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinților lor. 31 Din jumătatea seminției lui Manase, optsprezece mii, care au fost numiți pe nume să se ducă să pună împărat pe David. 32 Din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înțelegerea vremurilor și știau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii și toți frații lor erau puși sub porunca lor. 33 Din Zabulon, cincizeci de mii în stare să meargă la oștire, înarmați pentru luptă cu toate armele de război și gata să se lupte cu o inimă hotărâtă. 34 Din Neftali, o mie de căpetenii și cu ei treizeci și șapte de mii, care purtau scutul și sulița. 35 Din daniți, înarmați pentru război, douăzeci și opt de mii șase sute. 36 Din Așer, în stare să meargă la oaste și gata de luptă, patruzeci de mii. 37 Și de cealaltă parte a Iordanului, din rubeniți, din gadiți și din jumătatea seminției lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii. 38 Toți acești bărbați, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Și toți ceilalți din Israel erau tot cu un gând să facă împărat pe David. 39 Au stat acolo trei zile cu David, mâncând și bând, căci frații lor le pregătiseră de mâncare. 40 Și chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahar, la Zabulon și Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catâri și pe boi: aluaturi, turte de smochine și de stafide, vin, untdelemn, boi și oi din belșug, căci era bucurie în Israel.
Susținătorii lui David în exil
1 Iată-i pe cei care s-au dus la David în Țiklag, în timp ce acesta se ascundea de Saul, fiul lui Chiș. Ei au fost dintre vitejii care l-au ajutat în război. 2 Aceștia mânuiau arcul și puteau să arunce pietre sau să tragă săgeți cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă. Erau din Beniamin, dintre frații lui Saul.
3 Căpetenia Ahiezer și Ioaș – fii ai lui Șemaa din Ghiva; Ieziel și Pelet – fiii lui Azmavet; Beraca și Iehu din Anatot; 4 Ișmaia din Ghivon, viteaz între cei treizeci și conducător peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan și Iozabad din Ghedera; 5 harufiții – Eluzai, Ierimot, Bealia, Șemaria și Șefatia; 6 korahiții – Elkana, Ișia, Azarel, Ioezer, Iașobeam; 7 Ioela și Zebadia, fii ai lui Ieroham din Ghedor.
8 Dintre gadiți, s-au alăturat lui David, în fortăreața din deșert, războinici viteji, luptători aleși, care mânuiau scutul și lancea, erau neînfricați ca leii și iuți precum gazelele pe munți.
9 Ezer era căpetenia,Obadia – al doilea, Eliab – al treilea,10 Mișmana – al patrulea, Ieremia – al cincilea,11 Atai – al șaselea, Eliel – al șaptelea,12 Iohanan – al optulea, Elzabad – al nouălea,13 Ieremia – al zecelea, Macbanai – al unsprezecelea.14 Acestea au fost căpeteniile armatei dintre fiii lui Gad: cel mai neînsemnat valora cât o sută de oameni , cel mai renumit – cât o mie. 15 Aceștia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lună a anului , atunci când acesta se revarsă peste maluri, și i-au alungat pe toți cei din vale, înspre est și înspre vest.
16 Au venit la David la fortăreață și dintre fiii lui Beniamin și ai lui Iuda.
17 David a ieșit înaintea lor, a răspuns și le-a zis:
‒ Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, atunci inima mea se va uni cu a voastră, dar dacă vreți să mă trădați dușmanilor mei, deși nu sunt vinovat de nicio nelegiuire, Dumnezeul strămoșilor noștri să vadă și să judece!
18 Atunci Amasai, căpetenia conducătorilor, a fost îmbrăcat cu Duhul și a zis :
‒ Suntem de partea ta, David!
Suntem cu tine, fiu al lui Ișai!
Pace! Pace ție și pace celor ce te ajută!
Căci Însuși Dumnezeul tău te-a ajutat!
David i-a primit și i-a desemnat căpetenii peste ceată.
19 Niște oameni din Manase i s-au alăturat și ei lui David, atunci când acesta i-a însoțit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Însă ei nu le-au fost de ajutor filistenilor , fiindcă domnitorii acestora au hotărât să-l trimită înapoi pe David , zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“. 20 Când a plecat David spre Țiklag, cei din Manase care au trecut de partea lui au fost următorii: Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu și Țiletai, toți fiind căpetenii ale miilor care erau în Manase. 21 Ei l-au ajutat împotriva cetei de jefuitori , căci toți erau războinici viteji și au ajuns conducători în armată. 22 În fiecare zi veneau la David oameni ca să-l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.
23 Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă la el regatul lui Saul, după Cuvântul Domnului:
24 dintre fiii lui Iuda, care purtau scut și lance, au fost șase mii opt sute de oameni înarmați pentru război;25 dintre fiii lui Simeon, războinici viteji, au fost șapte mii o sută;26 dintre fiii lui Levi, au fost patru mii șase sute; 27 Iehoiada, conducătorul clanului lui Aaron, împreună cu trei mii șapte sute de oameni ; 28 Țadok, un tânăr războinic și viteaz, împreună cu douăzeci și două de căpetenii din familia tatălui său;29 dintre fiii lui Beniamin, frații lui Saul, au fost trei mii (până atunci majoritatea dintre ei rămăseseră loiali Casei lui Saul);30 dintre fiii lui Efraim, au fost douăzeci de mii opt sute de războinici viteji, bărbați cu renume în familiile părinților lor;31 din jumătatea seminției lui Manase, au fost optsprezece mii, desemnați pe nume ca să vină să-l facă rege pe David;32 dintre fiii lui Isahar, cei care au înțeles vremurile, astfel încât Israel să știe ce trebuie să facă, au fost două sute de căpetenii, precum și toți frații acestora aflați sub comanda lor;33 din Zabulon, cei în stare să iasă cu armata, instruiți pentru război, înarmați cu toate armele de război, au fost cincizeci de mii, gata să-l sprijine pe David cu o inimă hotărâtă;34 din Neftali, au fost o mie de căpetenii și, împreună cu acestea, treizeci și șapte de mii de oameni înarmați cu scut și suliță;35 dintre daniți, instruiți pentru război, au fost douăzeci și opt de mii șase sute;36 din Așer, cei în stare să iasă cu armata, instruiți pentru război, au fost patruzeci de mii;37 dintre cei care erau dincolo de Iordan, adică dintre rubeniți, dintre gadiți și din jumătatea seminției lui Manase, înarmați pentru luptă cu tot felul de arme de război, au fost o sută douăzeci de mii.38 Toți acești războinici, gata să sprijine linia de luptă, au venit la Hebron cu toată inima ca să-l facă pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toți ceilalți din Israel s-au unit cu ei ca să-l facă pe David rege. 39 Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând și bând, căci frații lor le pregătiseră masa . 40 Chiar și vecinii lor, până în teritoriul lui Isahar, al lui Zabulon și al lui Neftali, au adus mâncare încărcată pe măgari, pe cămile, pe catâri și pe vite – provizii de făină, turte de smochine și de stafide, ulei și vin, vite și oi din belșug, căci era bucurie în Israel.