1 Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu și oricine iubește pe Cel ce L-a născut iubește și pe cel născut din El. 2 Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui. 3 Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele, 4 pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. 5 Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? 6 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă și cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă și cu sânge; și Duhul este Cel ce mărturisește despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. 7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt.) 8 Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa și sângele, și acești trei sunt una în mărturisirea lor. 9 Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; și mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. 10 Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. 11 Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. 12 Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața. 13 V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică. 14 Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. 15 Și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. 16 Dacă vede cineva pe fratele său săvârșind un păcat care nu duce la moarte, să se roage și Dumnezeu îi va da viața, pentru cei ce n-au săvârșit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. 17 Orice nelegiuire este păcat, dar este un păcat care nu duce la moarte. 18 Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzește și cel rău nu se atinge de el. 19 Știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău. 20 Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere să cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 21 Copilașilor, păziți-vă de idoli. Amin.
Credința în Fiul lui Dumnezeu
1 Oricine crede că Isus este Cristosul este născut din Dumnezeu. Și oricine Îl iubește pe Cel Ce a născut, îl iubește și pe cel născut din El. 2 Prin aceasta știm că-i iubim pe copiii lui Dumnezeu: prin faptul că Îl iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile Lui. 3 Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu: să păzim poruncile Lui. Iar poruncile Lui nu sunt grele, 4 pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Și aceasta este victoria care învinge lumea: credința noastră. 5 Cine este cel ce învinge lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
6 Acesta este Cel Ce a venit prin apă și sânge: Isus Cristos. Nu doar în apă, ci în apă și în sânge. Și Duhul este Cel Ce mărturisește, pentru că Duhul este adevărul. 7 Căci trei sunt cei ce mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt. Și aceștia trei sunt una. 8 Și trei sunt cei ce mărturisesc pe pământ: Duhul, apa și sângele; iar cei trei sunt una în mărturisirea lor . 9 Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, fiindcă aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care El a făcut-o cu privire la Fiul Său. 10 Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el. Cel ce nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a făcut-o Dumnezeu cu privire la Fiul Său. 11 Și mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, și această viață este în Fiul Său. 12 Cel care Îl are pe Fiul are viața; cel care nu Îl are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.
Epilog
13 V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, cei care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viață veșnică. 14 Și aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El: dacă cerem ceva după voia Lui, El ne ascultă. 15 Iar dacă știm că ne ascultă cu privire la orice Îi cerem, știm că avem lucrurile pe care le-am cerut de la El.
16 Dacă cineva îl vede pe fratele său făcând un păcat care nu duce la moarte, să ceară, și Dumnezeu îi va da aceluia viață – vorbesc despre cei al căror păcat nu duce la moarte. Există păcat care duce la moarte; nu spun să se roage pentru păcatul acela. 17 Orice nedreptate este păcat, dar este păcat care nu duce la moarte.
18 Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu trăiește în păcat, ci Acela Care este născut din Dumnezeu îl păzește, iar cel rău nu se atinge de el. 19 Știm că suntem din Dumnezeu și că lumea întreagă se află sub influența celui rău. 20 Și știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere ca să-L cunoaștem pe Cel Adevărat. Și noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul Său, Isus Cristos. El este adevăratul Dumnezeu și viața veșnică.
21 Copilașilor, feriți-vă de idoli!