1 Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niște frați; 2 pe femeile bătrâne, ca pe niște mame; pe cele tinere, ca pe niște surori, cu toată curăția. 3 Cinstește pe văduvele care sunt cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și-a pus nădejdea în Dumnezeu și stăruiește zi și noapte în cereri și rugăciuni. 6 Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă. 7 Poruncește și aceste lucruri, ca să fie fără vină. 8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. 9 O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puțin de șaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat, 10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeți, să fi spălat picioarele sfinților, să fi ajutat pe cei nenorociți, să fi dat ajutor la orice faptă bună. 11 Dar pe văduvele tinere să nu le primești, pentru că, atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou 12 și se fac vinovate de faptul că își calcă credința dintâi. 13 Totodată se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit. 14 Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară, 15 căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana. 16 Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve. 17 Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora. 18 Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate” și „Vrednic este lucrătorul de plata lui”. 19 Împotriva unui prezbiter
să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori. 20 Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică. 21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, și să nu faci nimic cu părtinire. 22 Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă și să nu te faci părtaș păcatelor altora; pe tine însuți păzește-te curat. 23 Să nu mai bei numai apă, ci să iei și câte puțin vin din pricina stomacului tău și din pricina deselor tale îmbolnăviri. 24 Păcatele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. 25 Tot așa și faptele bune sunt cunoscute; și cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse.Atitudinea față de anumite categorii de credincioși
1 Să nu mustri cu asprime pe un bătrân, ci îndeamnă-l ca pe un tată; pe cei tineri – ca pe niște frați; 2 pe femeile bătrâne – ca pe niște mame; pe cele tinere – ca pe niște surori, cu toată curăția.
3 Onorează văduvele care sunt într-adevăr văduve. 4 Dar dacă o văduvă are copii sau nepoți, ei să învețe, mai întâi, să se poarte cu evlavie în familia lor și să-și răsplătească părinții, pentru că lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea care este într-adevăr văduvă și rămasă singură își pune speranța în Dumnezeu și perseverează, zi și noapte, în rugăciuni și mijlociri, 6 dar cea care trăiește pentru plăceri, chiar dacă trăiește, a murit. 7 Poruncește și aceste lucruri, pentru ca ei să fie fără reproș. 8 Dacă cineva nu are grijă de ai săi, mai ales de cei din familia sa, atunci a renunțat la credință și este mai rău decât un necredincios.
9 O văduvă să fie înscrisă pe listă doar dacă are cel puțin șaizeci de ani, a fost soția unui singur bărbat 10 și are o bună mărturie pentru faptele ei bune: dacă și-a crescut bine copiii, dacă a fost ospitalieră, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă i-a ajutat pe cei aflați în necaz și dacă a perseverat în orice faptă bună.
11 Dar pe văduvele mai tinere să nu le primești, fiindcă atunci când poftele lor le îndepărtează de Cristos, vor să se căsătorească. 12 Astfel, ele atrag judecata asupra lor pentru că și-au încălcat primul angajament. 13 Totodată, se învață să fie leneșe, umblând din casă în casă, și nu numai că sunt leneșe, ci sunt și guralive și iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. 14 Prin urmare, vreau ca văduvele mai tinere să se căsătorească, să aibă copii, să aibă grijă de casă și să nu dea împotrivitorului niciun prilej de insultă. 15 Căci unele s-au întors deja să-l urmeze pe Satan.
16 Dacă o femeie credincioasă are văduve în familie , să le ajute, și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca astfel să le poată ajuta pe cele ce sunt într-adevăr văduve.
17 Bătrânii care conduc bine să fie considerați demni de o cinste sporită, mai ales cei ce depun efort să predice și să-i învețe pe alții. 18 Căci Scriptura spune: „Să nu legi gura boului când treieră“ și „Lucrătorul își merită plata“ . 19 Să nu accepți nicio acuzație împotriva unui bătrân, decât dacă sunt doi sau trei martori. 20 Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, astfel încât și ceilalți să aibă frică. 21 Te rog insistent înaintea lui Dumnezeu, a lui Cristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste învățături fără prejudecată și fără să faci ceva cu parțialitate.
22 Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă și să nu fii părtaș la păcatele altora. Păstrează-te curat.
23 Să nu bei doar apă, ci folosește și puțin vin, din cauza stomacului tău și a deselor tale îmbolnăviri.
24 Păcatele unor oameni sunt evidente și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. 25 Tot astfel, faptele bune sunt evidente, iar cele ce nu sunt evidente, nu pot să rămână ascunse.