Zidirea Templului
1 Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim , pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan , Iebusitul. 2 A început să zidească în a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei lui. 3 Iată pe ce temelii a zidit Solomon Casa lui Dumnezeu. Lungimea, în coți de măsura cea veche a coților, era de șaizeci de coți, iar lățimea, de douăzeci de coți. 4 Pridvorul dinainte avea douăzeci de coți lungime, cât era de lată casa, și o sută douăzeci de coți înălțime; Solomon l-a acoperit pe dinăuntru cu aur curat. 5 A îmbrăcat cu lemn de chiparos casa cea mare, a acoperit-o cu aur curat și a săpat pe ea finici și împletituri de lănțișoare. 6 A acoperit casa cu pietre scumpe ca podoabă și aurul era aur din Parvaim. 7 A acoperit cu aur casa, bârnele, pragurile, pereții și ușile și a pus să sape heruvimi pe pereți. 8 A făcut casa Locului Preasfânt. Ea era lungă de douăzeci de coți, cât lărgimea casei, și largă de douăzeci de coți. A acoperit-o cu aur curat, care prețuia șase sute de talanți. 9 Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli. A îmbrăcat cu aur și odăile de sus. 10 A făcut în casa Locului Preasfânt doi heruvimi săpați și i-a acoperit cu aur. 11 Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coți. Aripa celui dintâi, lungă de cinci coți, atingea zidul casei și cealaltă aripă, lungă tot de cinci coți, atingea aripa celui de al doilea heruvim. 12 Aripa celui de al doilea heruvim, lungă de cinci coți, atingea zidul casei și cealaltă aripă, lungă tot de cinci coți, se unea cu aripa celui dintâi heruvim. 13 Aripile acestor heruvimi, întinse, aveau douăzeci de coți. Ei stăteau în picioare, cu fața întoarsă spre casă. 14 A făcut perdeaua albastră, purpurie și cârmâzie și de in subțire și a lucrat heruvimi pe ea.
Cei doi stâlpi de aramă
15 A făcut înaintea casei doi stâlpi de treizeci și cinci de coți înălțime, cu un cap de cinci coți în vârful lor. 16 A făcut niște rețele ca acelea care erau în Locul Preasfânt și le-a pus pe vârful stâlpilor. Apoi a făcut o sută de rodii pe care le-a pus pe rețele. 17 A așezat stâlpii în partea dinainte a Templului, unul la dreapta și altul la stânga, a numit pe cel de la dreapta Iachin și pe cel de la stânga Boaz.
Construirea Casei Domnului
(1 Regi 6:1-38)1 Solomon a început construirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său, David, în locul pregătit de David în aria iebusitului Ornan. 2 El a început să construiască în cea de-a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei sale.
3 Acestea au fost temeliile pe care Solomon a construit Casa lui Dumnezeu: lungimea, după măsura veche a cotului, era de șaizeci de coți, iar lățimea era de douăzeci de coți. 4 Porticul din fața camerei principale se întindea pe toată lățimea Casei, adică pe douăzeci de coți, și avea o înălțime de o sută douăzeci de coți. El l-a placat în interior cu aur pur. 5 A acoperit camera principală cu lemn de chiparos, a poleit-o cu aur fin și a gravat pe ea palmieri și rețele de lanțuri. 6 A decorat Casa cu pietre prețioase pentru a-i da frumusețe. Aurul folosit era aur de Parvaim. 7 A poleit cu aur grinzile și pragurile Casei, precum și zidurile și porțile lui și a gravat heruvimi pe ziduri.
Locul Preasfânt
8 A făcut și Locul Preasfânt. Lungimea lui era de douăzeci de coți, cât lățimea Casei, iar lățimea lui era tot de douăzeci de coți. El l-a placat cu șase sute de talanți de aur fin. 9 Greutatea aurului folosit la confecționarea cuielor a fost de cincizeci de șecheli. A placat cu aur și camerele de sus. 10 În Locul Preasfânt a făcut doi heruvimi sculptați și i-a poleit cu aur. 11 Aripile heruvimilor aveau lungimea de douăzeci de coți. O aripă a unuia dintre heruvimi, de cinci coți lungime, atingea zidul Casei, iar cealaltă aripă, tot de cinci coți lungime, atingea aripa celuilalt heruvim. 12 Tot așa, o aripă a celuilalt heruvim, de cinci coți lungime, atingea zidul Casei, iar cealaltă aripă a sa, tot de cinci coți lungime, se unea cu aripa celui dintâi heruvim. 13 Așadar, aripile întinse ale acestor heruvimi aveau douăzeci de coți. Ei stăteau în picioare, cu fața spre camera principală . 14 A făcut și draperia din fire de culoare albastră, purpurie și roșie și de in subțire și a brodat-o cu heruvimi.
Stâlpii din fața Templului
(1 Regi 7:15-22)15 În fața Casei a făcut doi stâlpi a căror înălțime era de treizeci și cinci de coți, fiecare având în vârf un capitel de cinci coți. 16 A făcut niște rețele de lanțuri în sanctuarul interior și le-a pus pe vârfurile stâlpilor. Apoi a făcut o sută de rodii și le-a fixat pe rețelele de lanțuri. 17 A ridicat stâlpii în fața Templului, pe unul în partea dreaptă și pe celălalt în partea stângă. Celui din dreapta i-a pus numele Iachin, iar celui din stânga Boaz.