Cei șapte diaconi
1 În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțeala ajutoarelor de toate zilele. 2 Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. 3 De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. 4 Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.” 5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip , pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae , un prozelit din Antiohia. 6 I-au adus înaintea apostolilor, care , după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.
Ștefan învinuit de hulă
7 Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți veneau la credință. 8 Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod. 9 Unii din sinagoga numită a Izbăviților, a Cirinenilor și a Alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, 10 dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el. 11 Atunci au pus la cale pe niște oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu.” 12 Au întărâtat norodul, pe bătrâni și pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el și l-au dus în sobor. 13 Au scos niște martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui locaș sfânt și împotriva Legii. 14 În adevăr , l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locașul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.” 15 Toți cei ce ședeau în sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger.
Alegerea celor șapte diaconi
1 În zilele acelea, când numărul ucenicilor se înmulțea, a existat o nemulțumire a evreilor care vorbeau grecește împotriva celorlalți evrei, pentru că văduvele lor erau neglijate în ce privește împărțirea zilnică a hranei . 2 Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! 3 Prin urmare, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați care au o bună mărturie, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să-i punem responsabili cu împlinirea acestei nevoi; 4 iar noi vom continua să dăm atenție rugăciunii și lucrării de proclamare a Cuvântului“.
5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulțimi, așa că l-au ales pe Ștefan, un bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas și pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia. 6 I-au adus înaintea apostolilor, iar aceștia, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.
7 Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu înainta, numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți ascultau de mesajul credinței.
Arestarea lui Ștefan
8 Ștefan, plin de har și de putere, făcea mari minuni și semne în popor. 9 Unii din sinagoga numită „A oamenilor liberi“ – a celor din Cirena, a celor din Alexandria și a celor din Cilicia și din Asia – s-au ridicat și au început o dispută cu Ștefan. 10 Dar nu puteau să se împotrivească înțelepciunii și Duhului prin care vorbea el.
11 Atunci au instigat niște bărbați care să spună: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu!“. 12 Au stârnit poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s-au repezit asupra lui, l-au înșfăcat și l-au dus înaintea Sinedriului. 13 Apoi au adus în față niște martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte împotriva acestui Lăcaș sfânt și împotriva Legii! 14 Căci l-am auzit spunând că Acest nazarinean, Isus, va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a încredințat Moise!“. 15 Toți cei ce ședeau în Sinedriu s-au uitat la Ștefan și au văzut că fața lui arăta ca fața unui înger.