Paștele
1 Păzește luna spicelor și prăznuiește Sărbătoarea Paștelor în cinstea Domnului Dumnezeului tău, căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea . 2 Să jertfești Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului tău, jertfele tale de oi și boi , în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Și așeze Numele acolo. 3 În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci șapte zile să mănânci azimi, pâinea întristării, căci ai ieșit în grabă din țara Egiptului: așa să faci, ca să-ți aduci aminte toată viața ta de ziua când ai ieșit din țara Egiptului. 4 Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea țării tale, timp de șapte zile și nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte, până dimineața. 5 Nu vei putea să jertfești Paștele în vreunul din locurile pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuință, 6 ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele în el, acolo să jertfești Paștele, seara , la apusul soarelui, pe vremea ieșirii tale din Egipt. 7 Să fierbi vita tăiată și s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău. Și dimineața, vei putea să te întorci și să te duci în corturile tale. 8 Șase zile să mănânci azimi și a șaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.
Sărbătoarea Săptămânilor
9 Să numeri șapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri șapte săptămâni. 10 Apoi să prăznuiești Sărbătoarea Săptămânilor și să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ți-o va da Domnul Dumnezeul tău. 11 Să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta, levitul care va fi în cetățile tale și străinul, orfanul și văduva care vor fi în mijlocul tău. 12 Să-ți aduci aminte că ai fost rob în Egipt și să păzești și să împlinești legile acestea.
Sărbătoarea Corturilor
13 Să prăznuiești Sărbătoarea Corturilor șapte zile, după ce îți vei strânge roadele din arie și din teasc. 14 Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta și levitul, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetățile tale. 15 Să prăznuiești sărbătoarea șapte zile în cinstea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale și în tot lucrul mâinilor tale și de aceea să fii vesel. 16 De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimilor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului. 17 Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.
Așezarea judecătorilor
18 Să pui judecători și dregători în toate cetățile pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, după semințiile tale, și ei să judece poporul cu dreptate. 19 Să n-atingi niciun drept, să nu cauți la fața oamenilor și să nu iei daruri , căci darurile orbesc ochii înțelepților și sucesc cuvintele celor drepți. 20 Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.
Idolii și stâlpii
21 Să nu-ți așezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului Dumnezeului tău. 22 Să nu ridici nici stâlpi idolești, care sunt urâți de Domnul Dumnezeul tău.
Paștele și Sărbătoarea Azimelor
(Ex. 12:14-20Lev. 23:5-8Num. 28:16-25)1 Să ții luna abib și să sărbătorești Paștele Domnului, Dumnezeul tău, pentru că în luna abib Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din Egipt, noaptea. 2 Să jertfești animalul de Paște în cinstea Domnului, Dumnezeul tău, din turmă sau din cireadă, în locul pe care-l va alege ca să-Și așeze Numele acolo. 3 Să nu mănânci pâine dospită, ci, timp de șapte zile, să mănânci azime, pâinea întristării, fiindcă ai ieșit în grabă din țara Egiptului. Așa să faci ca să-ți aduci aminte în toate zilele vieții tale de ziua ieșirii tale din țara Egiptului. 4 Să nu se vadă la tine aluat timp de șapte zile, pe întreg teritoriul tău. Să nu rămână nimic până dimineață din animalul pe care l-ai jertfit în seara primei zile.
5 Nu vei putea să jertfești animalul de Paște în orice cetate pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, 6 ci doar în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele acolo . Să jertfești acolo animalul de Paște, seara, la apusul soarelui, la timpul ieșirii tale din Egipt. 7 Să-l prepari și să-l mănânci în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău. Iar dimineața să te întorci și să te duci la corturile tale. 8 Timp de șase zile să mănânci azime, iar în ziua a șaptea să ai o adunare solemnă în cinstea Domnului, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio lucrare atunci.
Sărbătoarea Săptămânilor
(Lev. 23:15-22Num. 28:26-31)9 Să numeri șapte săptămâni. De când vei începe seceratul grânelor, să numeri șapte săptămâni. 10 Să ții Sărbătoarea Săptămânilor pentru Domnul, Dumnezeul tău, aducând, cu mâinile tale, daruri de bunăvoie, potrivit cu ceea ce te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău. 11 Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele acolo, atât tu, fiul tău, fata ta, slujitorul tău, slujitoarea ta, cât și levitul care este în cetățile tale, străinul, orfanul și văduva care sunt în mijlocul tău. 12 Să-ți aduci aminte că și tu ai fost sclav în Egipt și, astfel, să păzești și să împlinești hotărârile acestea.
Sărbătoarea Corturilor
(Lev. 23:33-43Num. 29:12-39)13 Să ții Sărbătoarea Corturilor timp de șapte zile, după ce-ți vei culege roadele din arie și din presa de struguri. 14 Să te bucuri în timpul sărbătorii tale, atât tu, fiul tău, fata ta, slujitorul tău, slujitoarea ta, cât și levitul, străinul, orfanul și văduva care sunt în cetățile tale. 15 Timp de șapte zile să ții sărbătoarea în cinstea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege El. Căci Domnul, Dumnezeul tău, va binecuvânta toate veniturile tale și toate lucrările mâinilor tale și, astfel, vei fi într-adevăr bucuros.
16 De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege El: la Sărbătoarea Azimelor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu te înfățișezi cu mâinile goale înaintea Domnului. 17 Fiecare să dea după binecuvântarea pe care i-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău.
Judecătorii
18 Să pui judecători și supraveghetori în toate cetățile pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă după semințiile tale, iar ei să judece poporul cu dreptate. 19 Să nu pervertești judecata: să nu favorizezi pe nimeni și să nu iei mită, căci mita orbește ochii înțelepților și pervertește cuvintele celor drepți. 20 Să urmărești doar dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Idolatria este interzisă și pedepsită
21 Să nu plantezi niciun copac al Așerei lângă altarul pe care îl vei înălța Domnului, Dumnezeul tău, 22 și să nu ridici nicio piatră sacră care este urâtă de Domnul, Dumnezeul tău.