Înnoirea legământului
1 Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în țara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb. 2 Moise a chemat pe tot Israelul și le-a zis: „Ați văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voștri, în țara Egiptului, lui Faraon, tuturor supușilor lui și întregii lui țări: 3 marile încercări pe care ți le-au văzut ochii, minunile și semnele acelea mari. 4 Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeți, nici ochi să vedeți, nici urechi să auziți până în ziua de azi. 5 Totuși El zice: ‘Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustie; hainele nu vi s-au învechit pe voi și încălțămintea nu vi s-a învechit în picior; 6 pâine n-ați mâncat și n-ați băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’ 7 Ați ajuns în locul acesta; Sihon, împăratul Hesbonului, și Og, împăratul Basanului, ne-au ieșit înainte, ca să ne bată, și i-am bătut. 8 Le-am luat țara și am dat-o în stăpânire rubeniților, gadiților și la jumătate din seminția manasiților. 9 Să păziți dar cuvintele legământului acestuia și să le împliniți, ca să izbutiți în tot ce veți face. 10 Astăzi stați înaintea Domnului Dumnezeului vostru voi toți, căpeteniile semințiilor voastre, bătrânii voștri, mai-marii oștirii voastre, toți bărbații din Israel, 11 copiii voștri, nevestele voastre și străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ți taie lemne până la cel ce-ți scoate apă. 12 Stai ca să intri în legământ cu Domnul Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ și pe care Domnul Dumnezeul tău îl încheie cu tine în ziua aceasta, 13 ca să te facă azi poporul Lui și El să fie Dumnezeul tău, cum ți-a spus și cum a jurat părinților tăi Avraam, Isaac și Iacov. 14 Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ, 15 ci atât cu cei ce sunt aici printre noi, de față, în ziua aceasta înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cât și cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.
Binecuvântarea și blestemul înnoite
16 Știți cum am locuit în țara Egiptului și cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe care le-ați străbătut. 17 Ați văzut urâciunile și idolii lor, lemnul și piatra, argintul și aurul, care erau la ele. 18 Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie și nici seminție a căror inimă să se abată azi de la Domnul Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nicio rădăcină care să aducă otravă și pelin. 19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui și să zică: ‘Voi avea pace chiar dacă aș urma după pornirile inimii mele și chiar dacă aș adăuga beția la sete.’ 20 Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci mânia și gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri. 21 Domnul îl va despărți, spre pieirea lui, din toate semințiile lui Israel și-i va face după toate blestemele legământului scris în această carte a legii. 22 Vârsta de oameni care vor veni, copiii voștri care se vor naște după voi și străinul care va veni dintr-o țară depărtată, la vederea urgiilor și bolilor cu care va lovi Domnul țara aceasta – 23 la vederea pucioasei , a sării și arderii întregului ținut, unde nu va fi nici sămânță, nici rod, nici iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le-a nimicit Domnul în mânia și urgia Lui –, 24 toate neamurile vor zice: ‘Pentru ce a făcut Domnul astfel țării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?’ 25 Și li se va răspunde: ‘Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinților lor, când i-a scos din țara Egiptului; 26 pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei și să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoșteau și pe care nu li-i dăduse Domnul. 27 De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei țări și a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta. 28 Domnul i-a smuls din țara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuțime și i-a aruncat într-o altă țară, cum se vede azi.’ 29 Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia.
Reînnoirea legământului în câmpiile Moabului
1 Acestea sunt cuvintele legământului pe care Domnul l-a poruncit lui Moise să-l încheie cu fiii lui Israel în țara Moabului, în afara legământului pe care l-a încheiat cu ei la Horeb.
2 Moise i-a chemat pe toți cei din Israel și le-a zis:
„Ați văzut tot ce a făcut Domnul înaintea ochilor voștri, în țara Egiptului, lui Faraon, tuturor slujitorilor lui și întregii lui țări: 3 marile încercări pe care ochii tăi le-au văzut, semnele și minunile acelea mari. 4 Dar Domnul nu v-a dat inimă să înțelegeți, nici ochi să vedeți și nici urechi să auziți, până în ziua aceasta. 5 Timp de patruzeci de ani, cât v-am condus prin deșert, hainele de pe voi nu s-au învechit și sandalele din picioarele voastre nu s-au tocit. 6 Pâine n-ați mâncat și n-ați băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
7 Când ați ajuns în locul acesta, Sihon, regele Heșbonului, și Og, regele Bașanului, ne-au ieșit înainte ca să se lupte cu noi, dar noi i-am învins. 8 Le-am luat țara și am dat-o ca moștenire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase.
9 Să păziți cuvintele acestui legământ și să le împliniți, ca să reușiți în tot ce veți face. 10 Astăzi stați în prezența Domnului, Dumnezeul vostru, voi toți – căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri, supraveghetorii voștri împreună cu toți bărbații lui Israel, 11 copiii și soțiile voastre și străinul care este în mijlocul taberei voastre, de la cel ce vă taie lemne, până la cel ce vă scoate apă – 12 ca să intrați în legământ cu Domnul, Dumnezeul vostru, legământ încheiat prin jurământ și pe care Domnul, Dumnezeul vostru, îl face cu voi astăzi. 13 Stați în prezența Lui ca să vă facă astăzi poporul Lui și El să fie Dumnezeul vostru, așa cum v-a promis și așa cum a jurat părinților voștri, Avraam, Isaac și Iacov. 14 Nu numai cu voi închei legământul acesta și jurământul acesta, 15 ci atât cu cei care stau astăzi aici cu noi, înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, cât și cu cei care nu sunt aici cu noi astăzi.
16 Căci voi știți cum am locuit în țara Egiptului și cum am trecut prin mijlocul națiunilor pe unde am fost. 17 Ați văzut spurcăciunile lor și idolii lor din lemn și din piatră, din argint și din aur. 18 Să nu existe printre voi niciun bărbat, nicio femeie, niciun clan și nicio seminție a căror inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ducându-se să slujească dumnezeilor acestor națiuni. Să nu existe printre voi nicio rădăcină care produce otravă sau pelin, 19 cineva care, după ce aude cuvintele acestui jurământ, se binecuvântează pe el însuși, zicând în inima lui: «Voi avea pace, chiar dacă aș urma încăpățânarea inimii mele». Aceasta va aduce dezastru peste ceea ce este roditor și peste ceea ce este uscat. 20 Domnul nu va dori să-l ierte. Mânia și gelozia Domnului se va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri. 21 Domnul îl va separa de toate semințiile lui Israel, spre nenorocirea lui , potrivit cu toate blestemele legământului scris în această Carte a Legii.
22 Generația următoare, copiii voștri care se vor ridica după voi și străinul care va veni dintr-o țară îndepărtată, vor vedea nenorocirile care au fost în țara aceasta și urgiile cu care Domnul v-a îndurerat. 23 În toată țara va fi sulf, sare și cenușă. Nimic nu se va semăna, nimic nu va încolți și nicio plantă nu va crește. Va fi la fel ca la distrugerea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le-a distrus Domnul în mânia și în furia Lui.
24 Toate națiunile vor întreba:
‒ De ce a făcut Domnul astfel țării acesteia? De ce S-a mâniat atât de tare?
25 Și li se va răspunde:
‒ Fiindcă au părăsit legământul Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor, pe care l-a încheiat cu ei când i-a scos din țara Egiptului. 26 Ei s-au dus și au slujit altor dumnezei și s-au închinat înaintea lor, dumnezei pe care nu-i cunoșteau și pe care nu li-i dăduse El. 27 De aceea S-a mâniat Domnul pe țara aceasta și a adus astfel peste ei toate blestemele scrise în Cartea aceasta. 28 Domnul i-a smuls din țara lor cu mânie, cu furie și cu mare înverșunare și i-a aruncat într-o altă țară, cum se vede astăzi.
29 Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeul nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale urmașilor noștri pentru totdeauna, ca să împlinim toate cuvintele acestei Legi.