Mersul tuturor lucrurilor
1 Cuvintele Eclesiastului , fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2 O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune. 3 Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare? 4 Un neam trece, altul vine și pământul rămâne veșnic în picioare. 5 Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6 Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. 7 Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. 8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. 9 Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
Deșertăciunea tuturor lucrurilor
12 Eu , Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13 Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14 Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! 15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. 16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.” 17 Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. 18 Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.
1 Cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim.
Deșertăciunea existenței
2 O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.
O, deșertăciune a deșertăciunilor!
Totul este deșertăciune!
3 Ce câștig are omul din toată munca grea
pe care o depune sub soare?
4 O generație trece și apoi altă generație vine,
dar pământul rămâne mereu în picioare.
5 Soarele răsare și apune,
grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iarăși.
6 Vântul se îndreaptă spre sud
și apoi se întoarce spre nord.
Vântul umblă de jur împrejur, rotindu-se,
și revine mereu la traiectoria sa.
7 Toate râurile curg spre mare,
fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
doar ca să pornească iarăși de acolo.
8 Toate lucrurile sunt obositoare,
cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
așa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9 Ce a fost va mai fi,
iar ce s-a făcut se va mai face.
Nu este nimic nou sub soare!
10 Este vreun lucru despre care cineva poate zice:
„Vezi lucrul acesta? Este nou!“?
Totuși, el exista demult,
încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu a rămas nicio amintire
despre oamenii de demult,
tot așa cum nici cei ce vor urma
nu vor mai fi păstrați în amintirea
celor ce vor veni după ei.
Deșertăciunea înțelepciunii
12 Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 Mi-am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce se face sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu a dat-o fiilor omului ca să se ocupe cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.
15 Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
iar ce lipsește nu poate fi numărat.
16 I-am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi-am mărit și mi-am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință“. 17 Mi-am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi-am dat seama că și aceasta este goană după vânt.
18 Căci unde este multă înțelepciune,
este și multă supărare
și cu cât este mai multă cunoștință,
cu atât este mai multă mâhnire.