Moise pe muntele Sinai
1 Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu și Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci de bătrâni ai lui Israel și să vă închinați de departe, aruncându-vă cu fața la pământ. 2 Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalți să nu se apropie și poporul să nu se suie cu el.” 3 Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele Domnului și toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” 4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 5 A trimis pe niște tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot și să înjunghie tauri ca jertfe de mulțumire. 6 Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. 7 A luat cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.” 8 Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
Vederea lui Dumnezeu
9 Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab și Abihu și cu șaptezeci de bătrâni ai lui Israel. 10 Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăția lui. 11 El nu Și-a întins mâna împotriva aleșilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, și totuși au mâncat și au băut.
Moise se suie iarăși pe munte
12 Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Eu îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris pentru învățătura lor.” 13 Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea, și Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. 14 El a zis bătrânilor: „Așteptați-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron și Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînțelegere, să meargă la ei.” 15 Moise s-a suit pe munte, și norul a acoperit muntele. 16 Slava Domnului s-a așezat pe muntele Sinai și norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. 17 Înfățișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. 18 Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
Confirmarea legământului
1 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Suiți-vă la Domnul, tu, Aaron, Nadab, Abihu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel, și închinați-vă de departe. 2 Doar Moise să se apropie de Domnul. Ceilalți să nu se apropie, iar poporul să nu se suie cu el“.
3 Moise s-a întors și a istorisit poporului toate cuvintele Domnului și toate judecățile. Întreg poporul a răspuns într-un glas și a zis: „Vom face tot ce a zis Domnul!“. 4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dimineața, a construit un altar la poalele muntelui și a ridicat doisprezece stâlpi pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 5 A trimis niște tineri dintre fiii lui Israel, care au adus arderi-de-tot și au înjunghiat tauri ca jertfe de pace în cinstea Domnului. 6 Moise a luat jumătate din cantitatea de sânge și a turnat-o în niște vase, iar cu jumătatea cealaltă a stropit altarul. 7 Apoi a luat Cartea Legământului și a citit-o în auzul poporului. Ei au zis: „Vom face tot ce a spus Domnul și-L vom asculta!“. 8 Atunci Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a încheiat Domnul cu voi pe baza tuturor acestor cuvinte“.
Moise pe muntele Sinai
9 După aceea, Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab, Abihu și cu șaptezeci dintre bătrânii lui Israel 10 și L-au văzut cu toții pe Dumnezeul lui Israel. Sub picioarele Lui era ceva ca un fel de lucrare de piatră de safir, asemenea cerului senin. 11 Dumnezeu nu Și-a întins mâna împotriva conducătorilor fiilor lui Israel. Ei L-au văzut pe Dumnezeu și au mâncat și au băut.
12 Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris spre învățătura lor“.
13 Moise s-a ridicat și, împreună cu Iosua, slujitorul său, s-a urcat pe muntele lui Dumnezeu. 14 El le-a zis bătrânilor: „Așteptați-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată că Aaron și Hur vor rămâne cu voi, așa că, dacă va avea cineva vreo neînțelegere, să meargă la ei“.
15 Moise s-a urcat pe munte, iar norul a acoperit muntele. 16 Gloria Domnului s-a așezat pe muntele Sinai, iar norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul l-a chemat pe Moise din nor. 17 Înfățișarea gloriei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, sub privirea fiilor lui Israel. 18 Moise a intrat în nor și s-a urcat pe munte. El a rămas acolo timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.