Ciuma vitelor
1 Domnul a zis lui Moise : „Du-te la Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2 Dacă nu vrei să-l lași să plece și dacă-l mai oprești, 3 iată , mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi, și anume va fi o ciumă foarte mare. 4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel și turmele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.» 5 Domnul a hotărât vremea și a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în țară.»’” 6 Și Domnul a făcut așa chiar de a doua zi . Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, și iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit și n-a lăsat pe popor să plece.
Vărsatul negru
8 Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. 9 Ea se va preface într-o țărână care va acoperi toată țara Egiptului și va da naștere în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți.” 10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți. 11 Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți egiptenii. 12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a ascultat de Moise și de Aaron , după cum spusese Domnul lui Moise.
Piatra și focul
13 Domnul a zis lui Moise : „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 14 Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15 Dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea și Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu-l lași să plece, 18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19 Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toți oamenii și toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, și vor pieri.»’” 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adunat în case robii și turmele. 21 Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvântul Domnului și-au lăsat robii și turmele pe câmp. 22 Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, și are să bată piatra în toată țara Egiptului, pe oameni, pe vite și pe toată iarba de pe câmp în țara Egiptului!” 23 Moise și-a întins toiagul spre cer, și Domnul a trimis tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului. 24 A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25 Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit și toată iarba de pe câmp și a frânt toți copacii de pe câmp. 26 Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. 27 Faraon a trimis să cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „De data aceasta am păcătuit ; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28 Rugați-vă Domnului ca să nu mai fie tunete și piatră, și vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți.” 29 Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să știi că al Domnului este pământul! 30 Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu.” 31 Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32 grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon și a ieșit afară din cetate; și-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat și n-a mai căzut ploaia pe pământ. 34 Faraon, văzând că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. 35 Lui Faraon i s-a împietrit inima și n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.
A cincea urgie: molimă peste animale
1 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. 2 Căci, dacă refuzi să-l lași să plece și continui să-l oprești, 3 iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. 4 Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului, pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel’»“.
5 Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară“. 6 În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit niciuna. 7 Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece.
A șasea urgie: bubele
8 Domnul le-a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s-o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. 9 Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului“.
10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. 11 Vrăjitorii n-au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. 12 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, și acesta nu i-a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise.
A șaptea urgie: grindina
13 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească, 14 căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15 Căci, dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit pe tine și pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-ți arăt puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul. 17 Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l lași să plece? 18 Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n-a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. 19 De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el’»“.
20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adăpostit slujitorii și vitele în case, 21 dar cei care nu s-au gândit în inima lor la Cuvântul Domnului și-au lăsat slujitorii și vitele pe câmp.
22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului“. 23 Când Moise și-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: 24 era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n-a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. 25 Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. 26 Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost regiunea Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.
27 Faraon și-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise și Aaron și le-a zis:
‒ De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. 28 Rugați-vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.
29 Moise i-a răspuns:
‒ Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să știi că pământul este al Domnului. 30 Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu.
31 Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, 32 însă grâul și secara albă n-au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.
33 Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și-a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s-a mai revărsat pe pământ. 34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și-a împietrit inima, atât el, cât și slujitorii săi. 35 Astfel inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, întocmai cum spusese Domnul prin Moise.