Porunca lui Cirus. Întoarcerea din robie
1 În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui: 2 „Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: ‘Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. 3 Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu , care locuiește la Ierusalim. 4 Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere și vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!’” 5 Capii de familie din Iuda și Beniamin, preoții și leviții, și anume toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului. 6 Și toți cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite și lucruri scumpe, afară de toate darurile de bunăvoie. 7 Împăratul Cirus a dat înapoi uneltele Casei Domnului pe care le luase Nebucadnețar din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său. 8 Cirus, împăratul perșilor, le-a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le-a dat lui Șeșbațar (Zorobabel) , voievodul lui Iuda. 9 Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci și nouă de cuțite, 10 treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de mâna a doua și o mie de alte unelte. 11 Toate lucrurile de aur și de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Șeșbațar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s-au întors din robie.
Edictul de repatriere a evreilor
(2 Cron. 36:22-23)
1 În primul an al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, și acesta a cerut să se vestească prin viu grai și în scris, în toată împărăția sa, următoarele:
2 Așa vorbește Cirus, împăratul Persiei:Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care mi-a dat toate regatele pământului, m-a numit să-I zidesc o Casă în Ierusalim, în Iuda. 3 Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el! Să meargă în Ierusalim, în Iuda, ca să construiască acolo Casa Domnului, Dumnezeul lui Israel. El este Dumnezeul Care locuiește la Ierusalim. 4 Fiecare supraviețuitor, în orice loc s-ar afla, să fie ajutat de oamenii din acele locuri cu argint, cu aur, cu diferite bunuri și cu vite, precum și cu daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu din Ierusalim“.
5 Atunci căpeteniile familiilor lui Iuda și ale lui Beniamin, preoții, leviții – toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu – s-au ridicat ca să meargă să construiască în Ierusalim Casa Domnului. 6 Toți cei dimprejurul lor i-au sprijinit cu argint, cu aur, cu bunuri, cu vite și cu lucruri scumpe, pe lângă tot felul de daruri de bunăvoie. 7 Împăratul Cirus a adus obiectele Casei Domnului, cele care fuseseră luate de Nebucadnețar de la Ierusalim și puse în casa dumnezeilor săi. 8 Cirus, împăratul Persiei, le-a adus prin mâna vistiernicului Mitredat, iar acesta le-a numărat înaintea lui Șeșbațar, prințul iudeilor. 9 Iată care este numărul lor:
treizeci de vase de aur,o mie de vase de argint,douăzeci și nouă de cuțite,10 treizeci de cupe de aur,patru sute zece cupe de argint șlefuit,o mie de alte obiecte.
11 Toate obiectele de aur și de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Șeșbațar le-a adus pe toate acestea atunci când exilații au venit din Babilon la Ierusalim.