1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot
și sare din locul ei.
2 Ascultați, ascultați trăsnetul tunetului Său,
bubuitul care iese din gura Lui!
3 Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor
și fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
4 Apoi se aude un bubuit , tună cu glasul Lui măreț,
și nu mai oprește fulgerul de îndată ce răsună glasul Lui.
5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat;
face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem.
6 El zice zăpezii : ‘Cazi pe pământ!’
Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi.
7 Pecetluiește mâna tuturor oamenilor,
pentru ca toți să se recunoască de făpturi ale Lui.
8 Fiara sălbatică se trage într-o peșteră
și se culcă în vizuina ei.
9 Vijelia vine de la miazăzi
și frigul, din vânturile de la miazănoapte.
10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheața
și micșorează locul apelor mari.
11 Încarcă norii cu aburi
și-i risipește scânteietori;
12 mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui,
pentru împlinirea a tot ce le poruncește El pe fața pământului locuit.
13 Îi face să pară ca o nuia
cu care lovește pământul
sau ca un semn al dragostei Lui.
14 Iov, ia aminte la aceste lucruri!
Privește liniștit minunile lui Dumnezeu!
15 Știi cum cârmuiește Dumnezeu norii
și cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
16 Înțelegi tu plutirea norilor,
minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită?
17 Știi pentru ce ți se încălzesc veșmintele
când se odihnește pământul de vântul de miazăzi?
18 Poți tu să întinzi cerurile ca El,
tari ca o oglindă turnată?
19 Arată-ne ce trebuie să-I spunem.
Căci suntem prea neștiutori ca să-I putem vorbi.
20 Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi?
Dar care este omul care-și dorește pierderea?
21 Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor,
dar va trece un vânt și-l va curăți.
22 De la miazănoapte ne vine aurora
și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu!
23 Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge ,
căci este mare în tărie,
dar dreptul și dreptatea deplină El nu le frânge.
24 De aceea, oamenii trebuie să se teamă de El;
El nu-Și îndreaptă privirile spre cei ce se cred înțelepți.”
1 În fața acestor lucruri, inima îmi tremură
și saltă din locul ei.
2 Ascultați! Ascultați tunetul glasului Său
și bubuitul care iese din gura Sa!
3 Își întinde fulgerul sub cerul întreg
și-l trimite până la marginile pământului.
4 Apoi se aude vuietul glasului Său;
El tună cu glasul Său măreț.
Când I se aude glasul,
El nu oprește fulgerele .
5 Vocea lui Dumnezeu tună într-un mod minunat;
El face fapte mărețe, iar noi nu cunoaștem totul .
6 El spune zăpezii: «Cazi pe pământ!»
și ploii: «Fii o ploaie puternică!».
7 El pecetluiește mâna oricărui om,
pentru ca toți oamenii să cunoască lucrarea Lui.
8 Atunci vietățile se duc la adăpostul lor
și rămân în vizuinile lor.
9 Vijelia iese din odaia sa ,
și frigul vine de la vânturile din nord.
10 Suflarea lui Dumnezeu face gheața;
ea îngheață apele mari.
11 El încarcă norii grei cu umezeală;
împrăștie norii cu fulgerul Său.
12 Ei se întorc de jur împrejur, după îndrumările Lui,
ca să facă tot ce le poruncește pe fața pământului locuit.
13 El îi folosește ca pe o nuia,
sau pentru pământul Său, sau din dragoste.

14 Iov, urmărește cu atenție toate acestea!
Stai și cugetă la minunile lui Dumnezeu!
15 Știi tu cum conduce Dumnezeu norii
și cum face să strălucească fulgerul norului Său?
16 Știi tu cum plutesc norii?
Înțelegi tu minunile Celui Desăvârșit în cunoaștere,
17 tu, ale cărui haine sunt fierbinți
când pământul dogorește din cauza arșiței venite din sud?
18 Poți tu să întinzi cerurile ca El,
tari ca o oglindă turnată?

19 «Fă-ne cunoscut ce să-I spunem!
Din cauza întunericului nu ne putem aranja cuvintele».
20 Ar trebui să I se spună că vreau să vorbesc?
Ar spune un om că vrea să fie înghițit?
21 Acum, oamenii nu văd lumina soarelui
care strălucește dincolo de nori,
însă va trece un vânt care va curăți cerul de nori.
22 Din nord vine aurora;
împrejurul lui Dumnezeu este o splendoare de temut.
23 Pe Cel Atotputernic nu-l putem găsi.
El este măreț în putere,
dar judecata și abundența dreptății
El nu le asuprește.
24 De aceea oamenii se tem de El;
El nu Se uită la cei înțelepți în inimă“.