Sfințirea lui Aaron și a fiilor săi
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2 „Ia pe Aaron și pe fiii lui împreună cu el, veșmintele , untdelemnul pentru ungere, vițelul pentru jertfa de ispășire, cei doi berbeci și coșul cu azimile 3 și cheamă toată adunarea la ușa cortului întâlnirii.” 4 Moise a făcut cum îi poruncise Domnul, și adunarea s-a strâns la ușa cortului întâlnirii. 5 Moise a zis adunării: „Iată ce a poruncit Domnul să se facă.” 6 Moise a adus pe Aaron și pe fiii lui și i-a spălat cu apă. 7 A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu mantia și a pus pe el efodul, pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care l-a îmbrăcat. 8 I-a pus pieptarul și a pus în pieptar Urim și Tumim. 9 I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a așezat placa de aur, cununa împărătească sfântă, cum poruncise lui Moise Domnul. 10 Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns Sfântul Locaș și toate lucrurile care erau în el și le-a sfințit. 11 A stropit cu el altarul de șapte ori și a uns altarul și toate uneltele lui, și ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfințească. 12 Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron și l-a uns, ca să-l sfințească. 13 Moise a adus și pe fiii lui Aaron; i-a îmbrăcat cu tunicile, i-a încins cu brâiele și le-a legat scufiile, cum poruncise lui Moise Domnul.
Vițelul ispășitor și arderea-de-tot
14 A apropiat apoi vițelul adus ca jertfă de ispășire, și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul vițelului adus ca jertfă de ispășire. 15 Moise l-a înjunghiat, a luat sânge și a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur și a curățit altarul; celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului și l-a sfințit astfel, făcând ispășire pentru el. 16 A luat apoi toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor și le-a ars pe altar. 17 Iar cealaltă parte care a mai rămas din vițel, și anume pielea, carnea și balega, a ars-o în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise Domnul. 18 A apropiat apoi berbecul pentru arderea-de-tot, și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului. 19 Moise l-a înjunghiat și a stropit sângele pe altar de jur împrejur. 20 A tăiat berbecul în bucăți și a ars capul, bucățile și grăsimea. 21 A spălat cu apă măruntaiele și picioarele și a ars tot berbecul pe altar; aceasta a fost arderea-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.
Sfințirea în slujba preoției
22 A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului, și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului. 23 Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui și a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept. 24 A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur. 25 A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor și spata dreaptă; 26 a luat, de asemenea, din coșul cu azimi pus înaintea Domnului o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn și o plăcintă și le-a pus pe grăsime și pe spata dreaptă. 27 Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor săi și le-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului. 28 Apoi, Moise le-a luat din mâinile lor și le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 29 Moise a luat pieptul berbecului de închinare în slujba Domnului și l-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise Domnul. 30 Moise a luat din untdelemnul pentru ungere și din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor și a sfințit astfel pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor împreună cu el. 31 Moise a zis lui Aaron și fiilor lui: „Fierbeți carnea la ușa cortului întâlnirii; acolo s-o mâncați, împreună cu pâinea care este în coș pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit zicând: ‘Aaron și fiii lui s-o mănânce.’ 32 Iar partea care va mai rămâne din carne și din pâine s-o ardeți în foc. 33 Timp de șapte zile să nu ieșiți deloc din ușa cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci șapte zile se vor întrebuința pentru închinarea voastră în slujba Domnului. 34 Ce s-a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă și de acum încolo ca ispășire pentru voi. 35 Să rămâneți dar șapte zile la ușa cortului întâlnirii, zi și noapte, și să păziți poruncile Domnului, ca să nu muriți; căci așa mi s-a poruncit.” 36 Aaron și fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise.
Învestirea în slujire a lui Aaron și a fiilor săi
(Ex. 29:1-37)1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Ia-i pe Aaron și pe fiii lui, adu veșmintele, uleiul pentru ungere, taurul jertfei pentru păcat, doi berbeci și coșul cu azime 3 și convoacă întreaga adunare la intrarea în Cortul Întâlnirii“. 4 Moise a făcut așa cum i-a poruncit Domnul și, astfel, adunarea s-a strâns la intrarea Cortului Întâlnirii. 5 Moise a zis adunării: „Iată cum a poruncit Domnul să se facă!“.
6 Moise i-a adus pe Aaron și pe fiii săi și i-a spălat cu apă. 7 L-a îmbrăcat pe Aaron cu tunica, i-a înfășurat brâul în jurul mijlocului, l-a îmbrăcat cu mantia, a pus pe el efodul și l-a înfășurat cu brâul efodului, țesut cu măiestrie, legând astfel efodul de el. 8 I-a pus pieptarul, iar în pieptar a pus Urimul și Tumimul. 9 I-a pus mitra pe cap, iar pe mitră, în față, a fixat plăcuța de aur, sfânta cunună, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.
10 Apoi Moise a luat uleiul pentru ungere și a uns Tabernaculul cu tot ce este în el, sfințindu-l. 11 A stropit din el de șapte ori pe altar, a uns altarul cu toate uneltele lui, precum și ligheanul cu piedestalul lui, ca să sfințească totul. 12 A turnat din uleiul pentru ungere pe capul lui Aaron și l-a uns ca să-l sfințească. 13 Moise i-a adus și pe fiii lui Aaron, i-a îmbrăcat cu tunicile, le-a înfășurat brâiele în jurul mijlocului și le-a pus scufiile, așa cum îi poruncise Domnul.
14 După aceea, a adus taurul jertfei pentru păcat. Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe capul taurului jertfei pentru păcat, 15 după care Moise a înjunghiat taurul, a luat din sânge și a uns cu degetul său coarnele altarului, curățind astfel altarul. Apoi, a vărsat restul sângelui la baza altarului. Așa l-a sfințit, făcând ispășire pentru el. 16 Moise a luat toată grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului și cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și le-a ars pe altar. 17 Resturile taurului, adică pielea, carnea și balega, le-a ars în foc în afara taberei, așa cum îi poruncise Domnul.
18 Apoi, a adus berbecul pentru arderea-de-tot iar Aaron, împreună cu fiii lui, și-au pus mâinile pe capul acestuia. 19 Moise l-a înjunghiat și a stropit sângele pe altar, de jur împrejur. 20 După ce a tăiat berbecul în bucăți, Moise i-a ars capul, bucățile și grăsimea. 21 După ce a spălat cu apă măruntaiele și picioarele, Moise a ars tot berbecul pe altar ca o ardere-de-tot de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul, așa cum îi poruncise El.
22 După aceea, a adus și al doilea berbec, berbecul pentru jertfa în vederea învestirii în slujire, iar Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe capul acestuia. 23 Moise l-a înjunghiat, a luat din sânge și a uns lobul urechii drepte a lui Aaron, degetul mare al mâinii lui drepte și degetul mare al piciorului său drept. 24 Apoi i-a adus pe fiii lui Aaron. Moise le-a uns cu sânge lobul urechii drepte, degetul mare al mâinii drepte și degetul mare al piciorului drept și a stropit restul sângelui pe altar, de jur împrejur. 25 Apoi a luat grăsimea – grăsimea cozii și toată grăsimea de pe măruntaie – membrana ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și spata dreaptă. 26 Din coșul azimelor, care era înaintea Domnului, a luat o turtă obișnuită, o turtă făcută cu ulei și o turtă subțire și le-a pus pe grăsime și pe spata dreaptă. 27 Le-a pus apoi pe toate în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor săi și le-a legănat ca jertfă legănată înaintea Domnului. 28 Apoi Moise le-a luat din mâinile lor și le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot, ca o jertfă în vederea învestirii în slujire, de o aromă plăcută; aceasta este o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. 29 Moise a luat pieptul și l-a adus ca o jertfă legănată înaintea Domnului. Aceasta a fost partea lui Moise din berbecul folosit la învestirea în slujire, așa cum îi poruncise Domnul.
30 După aceea, Moise a luat din uleiul pentru ungere și din sângele de pe altar, după care l-a stropit pe Aaron și veșmintele sale și, de asemenea, pe fiii săi și veșmintele lor. I-a sfințit astfel pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui și veșmintele lor.
31 Moise le-a zis lui Aaron și fiilor săi: „Fierbeți carnea la intrarea în Cortul Întâlnirii și mâncați-o acolo împreună cu pâinea din coșul jertfelor folosite la învestirea în slujire, așa cum am poruncit când am zis: «S-o mănânce Aaron și fiii săi», 32 iar ce va mai rămâne din carne și din pâine să fie ars în foc. 33 Să nu ieșiți dincolo de intrarea Cortului Întâlnirii timp de șapte zile, până când se vor împlini zilele învestirii voastre, căci șapte zile va dura învestirea voastră în slujire. 34 Ce s-a făcut astăzi, așa a poruncit Domnul să se facă și de acum încolo ca ispășire pentru voi. 35 Să rămâneți la intrarea Cortului Întâlnirii zi și noapte, timp de șapte zile, și să vă îndepliniți responsabilitatea față de Domnul ca să nu muriți, căci așa mi s-a poruncit“.
36 Aaron și fiii săi au făcut toate lucrurile pe care le-a poruncit Domnul prin Moise.